Tragedie la Spitalul de Pediatrie

vineri, 25 august 2000, 23:00
4 MIN
 Tragedie la Spitalul de Pediatrie

Parintii sustin ca neglijenta medicului si asistentelor care ar fi trebuit sa aiba grija de copilul lor au dus la decesul acestuia dupa numai doua ore de la internare. Ei afirma ca fetita fusese internata in institutia spitaliceasca deoarece avea temperatura si amigdalele inflamate, simptome specifice unei banale raceli. Directorul spitalului spune insa ca micuta era in stare atit de grava incit a facut stop respirator si ca ar fi murit inecata cu ceai.
Sotii Marian si Doina Sion nu s-au bucurat decit 11 luni de primul lor nascut, micuta Maria-Madalina. Fetita urma sa implineasca un an pe 8 septembrie, de Sfinta Maria, ocazie cu care parintii doreau sa organizeze si "taierea motului". Ea a murit insa joi, la patru zile dupa ce mama ei fusese cu ea la medicul de familie pentru un control de rutina. "Medicul de familie m-a asigurat ca totul este in regula si ca fetita e sanatoasa tun. Cu toate acestea, marti a inceput sa nu mai manince, sa faca febra, iar in gurita i-au aparut niste afte. Am fost din nou la dispensar si medicul mi-a spus ca are rosu in git. Mi-a dat un tratament si m-a chemat vineri la control. Joi seara, fetita a facut din nou temperatura, insa nu m-am speriat, pentru ca stiam ca toti copiii bolesc la fel cind au rosu in git. M-am hotarit totusi sa merg la Spitalul de Pediatrie pentru a vedea ce e cu acele afte care-i aparusera", povesteste Doina Sion.
Ea spune ca fetita a fost internata joi, in jurul orei 19,00, in sectia de Reanimare, si ca medicul pediatru Jana Ioan a asigurat-o, la fel, ca si doctorul de familie ca Maria e doar racita.
"Am intrebat daca fetita mea mai traieste iar doctorita mi-a facut semn din cap ca nu"
"Pe drumul catre spital, Maria a fost vesela si nu avea decit 38 de grade temperatura. Dupa ce i s-a facut foaia de intrernare, o asistenta a venit si i-a facut un calmant injectabil. Apoi a mai venit inca una care se pregatea sa-i faca o injectie cu acelasi medicament. Cind i-am spus asistentei ca tocmai i se facuse tratamentul, mi-a replicat ca nu i-a spus nimeni si ca nu a stiut. Atunci mi-am dat seama de harababura de acolo si m-am hotarit sa stau cu ochii pe asistente", ne-a spus mama copilului.
Doina Sion sustine ca, dupa injectie, fetitei sale i-au fost date doua lingurite de fenobarbital iar ea fost sfatuita sa o mingiie pe frunte ca sa adoarma.
"Am vazut la un moment dat ca da ochii peste cap si m-am speriat. Am strigat imediat la asistente si acestea au venit la salon. Pe mine m-au dat afara, iar intre timp a venit si doctorita. La un moment dat, am presimtit ca s-a intimplat ceva groaznic si am navalit in salon. Am intrebat daca fetita mea mai traieste iar doctorita mi-a facut semn din cap ca nu", ne-a declarat tinara mama.
"Mi-au omorit copilul si vor trebui sa plateasca"
Cind a realizat ca si-a pierdut copilul, femeia a lesinat. Ea sustine ca, in momentul in care si-a revenit, doctorita plingea. "Medicul plingea si-mi spunea ca nu-i vina sa creada ca i s-a putut intimpla asa ceva. Imi tot spunea ca e pentru prima data cind i se intimpla ca un copil sa moara un copil la citeva ore de la internare, inainte de a apuca sa-i puna un diagnostic. Pentru mine insa nu mai contau aceste scuze. Pe mine neglijenta lor m-a distrus definitiv", ne-a spus, plingind, Doina Sion.
Ieri la prinz, femeia zacea in pat, imbracata in doliu si urlind de durere. Linga ea se aflau toate hainutele micutei, singurele lucruri care-i mai aminteau ca a avut parte 11 luni de bucuria de a avea un copil.
Ea ne-a spus ca a depus deja plingere la Parchet impotriva medicului Jana Ioan, convinsa ca doar acesta se face vinovat de pierderea ei. "Daca n-as fi vazut cu ochii mei ce se petrece in acel spital, poate n-as fi crezut ca toti si-au batut joc de copilasul meu. Le-am dat bani doctoritei, asistentei si infirmierei, dar niciuna nu a stat la capatiiul fetitei. Mai mult, linga patul copilului meu era un alt micut care suferea si la care nu se uita nimeni. Ii cazuse perfuzia pe jos, se facuse o balta de singe, insa nimeni nu s-a deranjat sa vina la el. Mi-au omorit copilul si vor trebui sa plateasca", ne-a spus Doina Sion.
Directorul Spitalului de pediatrie afirma ca Maria s-a inecat cu ceai
Varianta mamei copilasului mort nu seamana insa aproape deloc cu cea a medicilor de la Spitalul de Pediatrie. Directorul acestei unitati, medicul Aurel Nechita, ne-a declarat ieri ca fetita era in stare grava in momentul in care a fost adusa la spital, avind bronhopneumonie si o stomatita in stadiu foarte avansat. Doctorul afirma ca limba copilului era foarte inflamata, asa ca acesta respira cu mare greutate. Medicul sustine ca dupa internare Maria a facut stop cardio-respirator iar mama acesteia, speriata, ar fi incercat sa o readuca la viata turnindu-i ceai pe git. El afirma ca autopsia va dovedi ca fetita a murit fiindca s-a inecat cu lichid, deci din vina mamei acesteia.
In urma plingerii inaintate de sotii Sion la Parchet, examinarea medico-legala a Mariei-Madalina a fost aminata pentru astazi, cind la ea vor asista si politisti. Tot autopsia va stabili daca intr-adevar moartea fetitei s-a datorat proastei ingrijiri, deci este vorba de culpa medicala, sau daca, asa cum spun doctorii, mama acesteia a comis o eroare fatala. (Gianina IORDACHE)

Comentarii