Hotel „Unirea” face parcare subterana linga Starea Civila

joi, 26 aprilie 2007, 23:16
2 MIN
 Hotel „Unirea” face parcare subterana linga Starea Civila

Hotelul "Unirea" are toate sansele sa realizeze o parcare subterana in centrul orasului. La licitatia organizata ieri de municipalitate s-au prezentat trei firme. Toate au licitat pentru amplasamentul de linga Starea Civila. Membrii comisiei de licitatie sustin ca oferta Complexului Hotelier "Unirea" este cea mai buna. "Au cele mai mari sanse sa cistige. La aceasta licitatie cel mai important lucru este valoarea redeventei. Doua firme, Impex Amicii si Panoterm, au oferit aceeasi suma ca redeventa, 40.000 euro pe an. Oferta de la Hotel Unirea a fost de 40.800 euro pe an", a declarat Mihai Chirica, directorul tehnic al Primariei.
Firmele "Impex Amicii" si "Panoterm" au avut oferte similare si in ceea ce priveste locurile de parcare construite. Astfel, ambele au prezentat planuri pentru realizarea a 61 de locuri in subteran si 42 suprateran. Si in acest caz, propunerea Hotelului "Unirea" a fost mai buna. "Vor fi 130 de locuri in total, din care 78 in subteran", a explicat Chirica. Cistigatorul va fi anuntat oficial in citeva zile. Reprezentantii Complexulului Hotelier "Unirea" sustin ca investitia a fost estimata initial la 1,1 milioane euro. "Este o evaluare preliminara, fara a avea un proiect tehnic. Am luat in calcul un singur etaj subteran. Am mai discutat cu experti, care mi-au propus construirea a doua etaje subterane. Investitia ar fi mult mai mare, poate chiar dubla. Am avea insa pina la 200 de locuri de parcare. Voi discuta aceasta varianta si cu alti hotelieri din zona, poate vor fi interesati sa intre in acest proiect. Voi propune varianta si Complexului Hotelier Traian", a precizat Lucian Grecu, patronul Hotelului "Unirea". Proiectul prezentat de "Unirea" prevede si amenajarea unui parc cu alei si fintina arteziana. Parcul va fi amplasat linga Starea Civila, deasupra parcarii subterane. Investitia ar urma sa fie gata intr-un an. "Contractul de concesiune va fi incheiat pentru o perioada de 25 de ani, cu posibilitate de prelungire. La final, parcarea va intra in proprietatea Primariei. Simbata si duminica, acolo vor putea parca si cei care vin la Starea Civila. Vom stabili un tarif de parcare, in functie de piata", a anuntat Grecu.
Licitatia de ieri a fost organizata si pentru un alt amplasament. Astfel, pentru concesionarea terenului de sub Parcul Independentei nu s-a depus nici o oferta. Amplasamentul va fi scos din nou la licitatie peste citeva saptamini. "Au fost firme interesate, dar au spus ca nu au avut timp sa realizeze o propunere tehnica. Pentru aceasta parcare solicitam o redeventa minima de 94.000 euro pe an", a completat Chirica.

Comentarii