Ajunsi la doctor de Revelion, din cauza ghiftuielii

vineri, 04 ianuarie 2002, 00:00
1 MIN
 Ajunsi la doctor de Revelion, din cauza ghiftuielii

Anul Nou a adus personalului medical de la Unitatea de Primire Urgente (UPU) a Spitalului "Sf. Spiridon" doua ambulante cu pacienti. "Abia se terminase numaratoarea inversa care a marcat trecerea intre ani si ne felicitam colegii, cind am auzit sirenele ambulantelor. Una a adus un pacient cu dureri de stomac, iar a doua, un caz mai grav, o anghina postinfarct. Ambii au raspuns favorabil tratamentului si nu au aparut probleme deosebite. Pacientul cardiac a fost transferat la Clinica I Medicala, ocazie cu care am felicitat si medicul de garda de acolo", a precizat dr. Diana Cimpoesu, coordonatorul UPU. In noaptea dintre ani au trecut pe la UPU 50 de pacienti, multi dintre ei cu afectiuni inchipuite. Au fost citiva agresati, dar nu cazuri grave, si citeva ulcere perforate, probleme cardiace. Insa foarte multi nu aveau nimic concret, dupa consulturi riguroase fiind trimisi acasa. "Nu ne asteptam la atitea cazuri, iar multi erau bolnavi inchipuiti. In ceea ce priveste ulcerele perforate, acestea s-au datorat exceselor alimentare din acesta perioada", a mai spus dr. Cimpoesu. La Gastroenterologie si Spitalul de Boli Infectioase a fost liniste, medicii asteptindu-se la o avalansa de pacienti spre sfirsitul saptaminii, dupa terminarea Sarbatorilor. (C. DONOSE)

Comentarii