Ancheta diplomelor false, invaluita in mister

vineri, 02 februarie 2001, 00:00
3 MIN
 Ancheta diplomelor false, invaluita in mister

La patru luni de la descoperirea cazului diplomelor false, cel mai rasunator scandal din invatamintul romanesc, acesta pare ca n-ar fi existat. Ancheta demarata in urma cu doua luni de Inspectoratul General al Politiei (IGP), care trebuia sa stabileasca cine sint vinovati de eliberarea celor 63 de diplome false in Stomatologie cetatenilor italieni, este invaluita in mister. Nimeni dintre diriguitorii investigatiilor nu poate spune in ce stadiu se afla cercetarile. "Nu stiu ce s-a mai intimplat cu dosarul. Nu m-a informat nimeni de la Bucuresti, de la IGP. Ancheta o efectueaza Directia de Combatere a Crimei Organizate; noi doar am ajutat la interogatorii", ne-a declarat locotenent-colonelul Gheorghi Plai, seful serviciului cu acelasi nume din cadrul Inspectoratului de Politie al Judetului (IPJ) Iasi. Contactat telefonic, pe parcursul mai multor saptamini, seful Directiei de Combatere a Crimei Organizate si Coruptiei de la IGP, colonelul Petru Albu, nu a fost de gasit.
"Mie mi se pare foarte dubioasa aceasta tacere. Era de asteptat sa fie dat publicitatii un comunicat in care sa se spuna macar in ce stadiu se afla ancheta", a afirmat prof.dr Ioan Mihailescu, presedinte al Consiliului National de Evaluare si Acreditare Academica (CNEAA) si cel care a fost sesizat de Ambasada Italiei despre cele 63 de diplome false. Mihailescu a adaugat ca a contactat noua conducere a Ministerului de Interne cu rugamintea sa urgenteze finalizarea cazului, insa nu a primit nici un raspuns la demersul sau.
Intrebat daca ancheta ar fi putut fi solutionata pina acum, lt-col. Gheorghi Plai a raspuns ca acest lucru era posibil. De altfel, inca din luna noiembrie, cind au avut loc audierile celor implicati in eliberarea diplomelor de la Universitatea de Medicina si Farmacie "Gr.T. Popa" Iasi (UMF), anchetatorii au concluzionat ca responsabilitatea in acest caz este complexa si este de natura penala. "Vinovati sint toti cei implicati cu semnaturi", afirma atunci, lt-col. Gheorghi Plai. O comisie rogatorie, desemnata de Parchetul General, urma sa plece in Italia pentru a asculta versiunea italienilor licentiati in Stomatologie la UMF Iasi. Marturiile italienilor constituie, in opinia politistilor, cheia intregii anchete: acestea urmau sa lamureasca inclusiv problema sumelor, de ordinul zecilor de mii de dolari, pe care se vehiculeaza ca le-ar fi platit italienii pentru diplomele de licenta. De audierile din Italia, depinde, de altfel, data finalizarii anchetei, sint de parere politistii de la IPJ Iasi. "S-a mai facut comisie rogatorie? A mai avut loc plecarea in Italia?", se intreaba seful Serviciului de Combatere a Crimei Organizate de la IPJ Iasi, lt-col. Gheorghi Plai. El nu exclude nici varianta ca audierile italienilor sa fi fost aminate din lipsa de fonduri. "Pot aparea diverse probleme. Sint dosare care asteapta de trei ani", spune Gheorghi Plai.
Atit Politia, cit si Parchetul vor trebui sa ofere raspunsuri la toate dilemele generate de eliberarea celor 63 de diplome false, a caror istorie a inceput in urma cu sapte ani. Atunci, Universitatea Ecologica din Bucuresti (UE) a incheiat un acord de colaborare cu Asociation de Estudios Universitarios Europea Madrid – Spania si cu Centro Interuniversitario Europeo din Pavia. In 1997, UE a solicitat in scris Ministerului Educatiei Nationale (MEN), aprobarea ca unii cetateni italieni sa sustina licenta la UMF Iasi. Politistii vor trebui sa afle de ce nu au fost verificate dosarele de inscriere la licenta ale italienilor, conform instructiunilor ministerului. Si, de ce, licenta, sustinuta in limba italiana, s-a desfasurat fara un translator autorizat. O alta problema nelamurita este pe ce baza au fost evaluate tezele de diploma ale italienilor, scrise de asemenea in italiana, tinind cont de faptul ca, in procesele verbale, decanul Vasile Burlui, preciza ca acestea corespund standardelor stiintifice si didactice. Nici pina in acest moment nu se cunoaste cu certitudine unde si-au facut studiile universitare cei 63 de italieni. Sint acestia absolventi ai universitatii italiene, au fost scoliti la Universitatea Ecologica sau au doar studii medii de tehnica dentara? Pe ce baza au fost eliberate diplomele in Stomatologie, purtind antetul UMF si semnatura rectorului Carol Stanciu si a decanului Vasile Burlui? Cu toate ca, inca din noiembrie 2000, politistii IPJ afirmau ca investigatiile asupra persoanelor si institutiilor implicate in eliberarea celor 63 de diplome false in Stomatologie erau aproape finalizate, nu se stie nici acum rezultatul. (Emilia CHISCOP)

Comentarii