Avere pe bani publici, la CJ

miercuri, 12 iunie 2002, 23:00
5 MIN
 Avere pe bani publici, la CJ

Concret, sefa Protectiei Plantelor, Aurica Cobuz, lua banii incasati de la punctul de dezinfectie Sculeni, ii rula prin conturile firmelor sale si, dupa citeva saptamini, ii vira la CJ, pastrindu-si eventuala dobinda. Cu alte cuvinte, Cobuz se imprumuta cu de la sine putere din banii iesenilor fara sa dea nimanui socoteala.
700 de milioane in 11 zile
Un simplu control de rutina a scos la iveala cele mai grave nereguli intr-un serviciu subordonat CJ, de la cunoscutul caz DADJ. La mijlocul lunii februarie 2002, presedintele CJ, Lucian Flaiser, a dispus efectuarea controlului anual de audit la "Protectia Plantelor" (SPAPP). Rezultatele preliminare ale controlului l-au facut pe Flaiser sa se ia cu miinile de cap. Principala sursa de venit pentru SPAPP este reprezentata de punctul de dezinfectie din Vama Sculeni. Fiecare autoturism care trece prin vama este obligat sa se supuna unei dezinfectii in acest punct, contra unei taxe. Cea mai grava acuzatie adusa fostei sefe a SPAPP, Aurica Cobuz, a fost folosirea banilor serviciului in interes propriu. Numai in perioada supusa verificarii, incasarile SPAPP au fost de 1,1 miliarde lei. Insa doar 400 de milioane au ajuns in contul CJ in ziua incasarii. Restul, de 700 de milioane, a intirziat timp de 11 zile, regasindu-se insa partial in contul "Criscom" SRL, societate la care Aurica Cobuz este actionar unic. Directia Economica a CJ s-a comportat insa destul de blind cu angajata CJ: a atentionat-o pe Cobuz de doua ori, in noiembrie 2001 si in ianuarie 2002, ca au aparut intirzieri nejustificate in depunerea banilor in contul CJ. Prejudiciul calculat de inspectorii CJ a fost estimat la 60 de milioane. "Politia va verifica exact citi bani au ajuns in contul «Criscom» si cum au fost folositi. Indiferent de circuitul acestor bani, intirzierea in predarea lor reprezinta o delapidare", a opinat Flaiser.
17 milioane de lei dati ca "furati din sacosa"
In octombrie anul trecut, Aurica Cobuz a ridicat din casieria punctului de dezinfectie alte 17 milioane lei, pentru a-i depune in contul CJ. Banii nu au mai ajuns insa la destinatie, Cobuz sustinind ca i-au fost furati. "Dupa ora 12, Trezoreria nu mai face incasari. Am observat ca pe bulevard – Stefan cel Mare – avea loc Procesiunea Sfintelor Odoare ale Maicii Domnului.
M-am inclus in multime cu intentia de a ajunge la Sfintele Odoare. Ajungind acasa, am constatat ca in mina mai purtam doar geanta, iar sacosa cu bani disparuse", a specificat Cobuz intr-o nota explicativa. Cele 17 milioane au ajuns in contul CJ abia dupa 12 zile. Pentru a restitui banii, Cobuz spune ca a contractat un imprumut bancar in valoare de 48 de milioane, credit garantat de contabila SPAPP si de alte doua functionare din CJ.
Bani de buzunar din casieria SPAPP
Conform raportului preliminar al comisiei de control, folosirea incasarilor punctului de dezinfetie Sculeni a reprezentat o practica curenta pentru Aurica Cobuz. Unul dintre angajatii centrului, inspectorul Constantin Cojocaru, spune ca sefa SPAPP i-a solicitat in mai multe rinduri sa ii dea bani din casierie, fara a semna insa pentru primirea lor. "Cind i-am cerut sa semneze de primirea banilor, a spus sa am rabdare, ca nu poate sa semneze deoarece ar fi banuita ca ii foloseste in interes personal si sa iau totul asupra mea, urmind ca eventualele penalizari sa mi le plateasca ea", a declarat Cojocaru in fata auditorilor CJ. Acelasi Cojocaru a afirmat ca a depus pe 9 noiembrie, din dispozitia Auricai Cobuz, 60 de milioane in contul firmei «Agro Complex» SRL, firma la care Cobuz a fost administrator pina in august anul trecut, de atunci indeplinind doar calitatea de actionar. Singura explicatie oferita de Cobuz la aceste acuzatii a fost ca "Afirmatiile lui Cojocaru sint efectul unei atitudini repulsive fata de persoana mea ca sef de serviciu, pe care si-a manifestat-o inca de cind am fost numita in functie". Cele 60 de milioane depuse in contul «Agro Complex» au fost recuperate dupa aproape o luna.
In acte, 915 masini nu trecusera granita la Sculeni
Raportul de audit a scos la iveala si alte nereguli la SPAPP. Din 3.892 de automobile care au trecut prin vama in perioada octombrie – decembrie 2001, doar 2.977 au fost taxate la centrul de dezinfectie, chiar daca dezinfectia este obligatorie. Angajatii SPAPP au lasat sa treaca 915 automobile fara a le taxa sau si-au indesat pur si simplu banii in buzunar. O dezinfectie la un autoturism este taxata cu 100.000 lei, iar la masini grele, cu 400.000 lei. Prejudiciul provocat CJ de catre serviciul condus de Cobuz a fost de 123,5 milioane lei in doar trei luni. "In actele serviciului erau trecute ca dezinfectate 2.977 masini. M-am interesat personal la Politia de Frontiera si am aflat ca, de fapt, numarul real al masinilor care au trecut granita a fost de 3.892", a declarat Lucian Flaiser.
Casier cu patru clase
Firesc, exemplul Auricai Cobuz a fost urmat si de angajatii SPAPP. Neculai Negru, casier in cadrul punctului de dezinfectie Sculeni, a luat din casieria unitatii 48 milioane lei, bani pe care i-a folosit in interes propriu. Doar 27 de milioane au fost recuperate. Impotriva lui Neculai Negru a fost deschisa deja o actiune penala, in care CJ s-a constituit ca parte civila. Juristii CJ se vor afla astazi in fata instantei pentru a recupera cele 20 de milioane ramase neachitate de casierul SPAPP. Conform legii, Negru nici nu ar fi trebuit sa ajunga casier la SPAPP. El a fost angajat desi nu absolvise decit 4 clase primare si nu depusese nici un fel de garantie materiala, obligatorie in acest caz.
Presedintele CJ a retrogradat-o pe Cobuz
Fara a mai astepta finalizarea controlului, Flaiser a hotarit sa treaca la sanctiuni. Raportul preliminar a ajuns pe biroul lui Flaiser pe 6 iunie. A doua zi, prin dispozitia 262/2002, presedintele CJ a suspendat-o din functie pe Aurica Cobuz si i-a retras dreptul de semnatura in Trezorerie. Cobuz a fost retrogradata la pozitia de simplu inspector in cadrul serviciului pe care l-a condus timp de un an. In locul ei a fost adusa la conducerea SPAPP Nicoleta Paraschiv, proaspat reusita la examenul pentru postul de sef al Centrului Antiepizootic Holboca. "Am numit-o tocmai pentru ca era venita din afara sistemului. Pina la finalizarea controlului nu va avea timp sa se obisnuiasca cu subordonatii si nu risc probleme suplimentare", a explicat Flaiser.
Pentru a-si intari convingerea ca banii SPAPP au fost folositi de catre firmele la care este actionara Aurica Cobuz, conducerea CJ a solicitat Directiei Generale a Finantelor Publice organizarea unui control la "Criscom" si "Agro Complex" Tibanesti. Inca o adresa a plecat de la CJ catre Inspectoratul Judetean de Politie. "Unele nereguli sesizate de controlul nostru de audit implica aspecte penale. Am solicitat politiei sa faca cercetari privind eventuala neglijenta in serviciu si insusirea de foloase necuvenite", a spus Flaiser.
Conform legii, controalele de audit au loc o singura data pe an. Teoretic, un sef de serviciu poate face ce vrea cu banii care ii trec prin mina timp de 11 luni. Daca la sfirsitul anului banii se regasesc in conturile institutiei, functionarul nu risca decit o sanctiune administrativa pentru faptul ca s-a jucat cu banii publici. (Alex ZANOAGA)

Comentarii