Caldura a scos ieri din circuit alti 13 ieseni

luni, 09 iulie 2001, 23:00
2 MIN
 Caldura a scos ieri din circuit alti 13 ieseni

Peste 13 ieseni au cazut ieri din picioare in timp ce se aflau in oras. Temperaturile mari, spun medicii, pot provoca cresteri sau scaderi bruste ale valorilor tensiunii arteriale, care pot declansa stari de lesin si chiar pierderea starii de constienta. Cei mai afectati insa de caldura sint bolnavii cronici cardiaci, care pot face oricind accidente cardio-vasculare sau cerebrale. Zilnic, la Spitalul de Neurochirurgie sint internati, in medie, cite cinci ieseni care au facut atacuri cerebrale. Pentru a preveni astfel de situatii, medicii recomanda bolnavilor cardio-vasculari sa mearga mai des la medic pentru a-si controla tensiunea. "La cel mai mic semn al unui atac cerebral: paralizii, dificultati in vorbire, este necesara spitalizarea cit mai urgenta. Recomand bolnavilor cronici sa faca o vizita medicului pentru ca este posibil ca in aceasta perioada de canicula, medicatia obisnuita sa nu mai fie la fel de eficienta. In rest, trebuie sa se fereasca de caldura si sa se hidrateze foarte bine", ne-a spus dr. Smaranda Umbrarescu, de la Statia de Ambulanta. De asemenea, au fost inregistrate si primele cazuri de insolatie. Ieri, personalul de la Ambulanta a dat sfaturi prin telefon mai multor persoane care au stat in soare si au transportat la spital un caz mai grav. "Pacientii sint in general tineri care au stat prea mult la soare. Au sunat parintii si ne-au intrebat ce sa faca pentru ca fiii lor au frisoane si dureri de cap. Am transportat la spital un caz pentru ca era mai grav: durerile de cap erau insotite de varsaturi si cefalee puternica", a mai adaugat dr. Smaranda Umbrarescu. (A.T.)

Comentarii