Ce-i lipseste Palatului Culturii?

miercuri, 14 martie 2001, 00:00
2 MIN
 Ce-i lipseste Palatului Culturii?

Imaginea sobra a Palatului Culturii cu care s-au obisnuit iesenii va suferi in curind modificari, in ideea de a atrage mai multi vizitatori. "Ne gindim la un sistem de a marca prezenta celor patru muzee in incinta Palatului Culturii prin niste panouri amplasate in exterior, asemenea celor de la Universitatea "Al.I.Cuza", si care se practica peste tot in lume", spune Val Condurache, directorul Complexului Muzeal Moldova. Initiativa acestuia concureaza cu cea, foarte recenta, a sefului Inspectoratului Judetean pentru Cultura, Bogdan Birleanu, care a propus ca pe fatada Palatului sa fie arborat un drapel national de 160 de metri patrati. Desi stie ca, daca primarul da "unda verde" propunerii lui Birleanu, el nu se poate opune, fatada fiind "spatiu public", Val Condurache spune ca un astfel de steag ar fi ilegal: "Dimensiunile drapelului national sint standardizate, conform legii. Daca se va amplasa o pinza tricolora de asemenea dimensiuni, aceasta va fi nu un steag national, ci un banner national", spune Val Condurache. Aceeasi echipa care lucreaza la conceperea panourilor pentru Palatului Culturii, formata din specialisti de la sectia de design a Academiei de Arte, isi va pune "semnatura" si pe decorul unei noi sali din cadrul Muzeului Tehnic. "Este vorba de o sala destinata comunicatiilor, un fel de minimuzeu al telefoniei; pentru aceasta, se creeaza, acum, un mobilier si un sistem de iluminat specifice, preluate, in timp, si de alte sectii din complex", declara directorul Val Condurache. (M.C.)

Comentarii