CE MAI FAC SEFII SECURITATII IESENE

Securitatea ieseana a „murit” oficial pe 11 ianuarie 1990, la nici o luna de la revolutia din ’89. A fost data la care au fost trasi pe linie moarta cei mai multi dintre cei care au servit securitatea. Din „vinatori” s-au transformat in „vinati”. Inainte de a pleca cu tot cu bagaje din cladirea din Copou, a fost timp suficient pentru a fi distruse sute de acte care i-ar fi putut incrimina. Fiecare s-a ascuns cum a putut. S-au dat la fund, au plecat din Iasi sau din tara. Pentru cei care erau in preajma virstei de pensionare nu a fost o problema sa se retraga cu pensie de la stat. Deoarece nu erau stiuti decit de cei care au intrat in contact cu ei, vechii securisti s-au amestecat printre oameni, devenind vecini model. Au lasat in urma o viata in care erau considerati niste privilegiati: cele mai mari salarii din societate, frigidere pline cu bunatati cind lumea murea de foame, mici „Dumnezei” care controlau si hotarau destine umane. Acum nu le este frica decit de un singur lucru: sa nu apara pe listele CNSAS-ului. Caci simpla pomenire a numelui lor le-ar sterge singurul drept pe care si l-au luat dupa Revolutie: acela de a se ascunde.
Securist dat afara ca era „burghez”
Primele nume iesene ce au fost publicate in Monitorul Oficial ca fiind fosti securisti, acum trei saptamini, care au facut politie politica sint Ovidiu Andronache, Corneliu Popescu si Dumitru Gheorghe Ionescu. Dintre cei trei, unul este mort si altul este plecat din Iasi. Ovidiu Andronache a refuzat sa-si bage capul in nisip. „De ce sa ma ascund? Nu ma simt vinovat de nimic. Am contestat la CNSAS ca as fi facut politie politica. In primul rind, nu a fost definita notiunea de politie politica. Am cerut sa mi se explice acest lucru, dar nu am primit nici un raspuns. Voi contesta la Curtea de Apel publicarea numelui meu printre cei acuzati ca au facut politie politica”, ne-a declarat Ovidiu Andronache. Fostul sef al S1 a terminat Facultatea de Istorie-Filozofie si a intrat in structurile securitatii din convingere. Dupa doi de activitate, in 1956, el a fost dat afara, reprosindu-i-se faptul ca este „burghez”. Ulterior, in anii ’60, a avut loc o primenire a securitatii cind au fost angajati oameni cu studii superioare. Printre acestia s-a aflat si Ovidiu Andronache, iesit apoi la pensie in 1987. Acum traieste intr-un modest apartament din Podu Ros. Se spune ca mai are un apartament in Centru, pe Vasile Alecsandri, care este inchiriat. Are o pensie de 6 milioane lei. Are o fata in strainatate. Sustine ca din pensie isi ajuta copilul, trimitindu-i bani.
„La revolutie am dat ordin sa nu se traga”
Seful securitatii prins de revolutia din ’89 este Constantin Ciurlau. „Pe 11 ianuarie 1990 m-am pensionat”, ne-a zis din poarta casei sale, din satul Valea Lupului, linga „Antibiotice”. „Daca imi va aparea numele in Monitorul Oficial, am sa dau si interviu. Pina atunci, nu am ce vorbi”, a tinut el sa ne precizeze cind l-am gasit. Este absolvent de Filologie-Istorie si a intrat in Securitate pentru ca i-a placut. „Mi-a placut mult sa citesc. Printre cartile preferate erau cele de spionaj, politiste, stintifico-fantastice. De aici mi s-a tras dorinta de a lucra intr-un serviciu de informatii”, si-a motivat el alegerea din tinerete. El a mai spus ca a fost angajat dupa ce un sef de raion a venit la el, in timp ce era profesor, si i-a propus sa intre in Securitate. Referindu-se la perioada in care a fost seful Securitatii iesene, Ciurlau a mai precizat ca „la Iasi a fost liniste”. Doar in lunile premergatoare revolutiei „s-au mai agitat spiritele”. „Stiti ca rusii erau pregatiti sa intre in tara in decembrie ’89? Primisem informatii ca 1.500 de rusi urmau sa treaca granita ca turisti sovietici si sa se raspindeasca pe linia Iasi -Craiova – Timisoara. In decembrie ei concentrasera trupe pe Prut. Asteptau din moment in moment sa navaleasca peste noi. Nu le-a iesit miscarea, pentru ca am preintimpinat asa ceva”, a devenit Ciurlau nostalgic pentru citeva minute, dupa care a refuzat sa mai dea informatii. Inainte de a incheia dialogul, el a mai precizat: „Se poate verifica ca in zilele Revolutiei am fost la radio si am dat ordin sa nu se traga in ieseni. Se zvonea ca as fi fugit si m-am dus special la radio sa vada lumea ca nu sint un las si ca nu mi-e rusine de ce am facut”. La final, el a promis ca „daca imi va aparea numele in Monitorul Oficial, atunci voi spune si eu multe”. Constantin Ciurlau si-a facut o mica vila la Valea Lupului. „La etaj sint vechituri”, ne-a spus el, cind a observat ca ii filam vila. In zona i se spune „domn’ profesor”. Printre vecini trece drept „un om modest, cult si destept”. Cind l-am gasit, nimic nu trada ca ar trai pe picior mare.
Organigrama Securitatii Iasi
Securitatea romana isi avea sediul la Bucuresti si era organizata pe Directii. Acestea aveau „pui” in toate judetele si se numeau Servicii. Care sint acestea si de cine erau conduse la Iasi, in anii de dinainte de 1989, vi le prezentam in continuare:
Seful securitatii: Constantin Ciurlau (pensionat, locuieste la Valea Lupului)
Adjunct sef securitate: Vasile Irian (pensionat, locuieste in Piatra Neamt)
Sef serviciu informativ (S1): Ovidiu Andronache (pensionat, locuieste in Podu Ros). Adjunctul lui era Gavril Florin (adjunct al sefului Garzii Financiare Iasi). Acest serviciu se ocupa cu supravegherea si stringerea de date informative din domeniile: invatamint superior, studenti straini, sanatate, arte, cultura, culte, minoritati, mass-media, partide politice, fosti condamnati.
Sef contrainformatii economice (S2): Serban Petrache (pensionat, ultima data a locuit in Pacurari, linga spitalul CFR. A lucrat o perioada la firma de asigurari Unita). Se stringeau date din tot ce tinea de economia Iasiului.
Sef serviciu contraspionaj (S3): Mihai Botirlan (decedat), Ion Negru (decedat, ultimul sau loc de activitate fiind in staff-ul cotidianului „Jurnalul de Est”). Serviciul avea atributii legate de supravegherea informativa a reprezentantelor diplomatice acreditate in Romania, a diverselor organisme internationale, a centrelor culturale, a firmelor comerciale, a bancilor.
Sef serviciu cercetari penale (S4): Rotaru Constantin (pensionat, locuieste in Pacurari) si Constantin Matei (pensionat, locuieste in Cantemir).
Sef serviciu gardare si escorta (S5): Ion Ciobanu (pensionat, locuieste in Piata Unirii). Serviciul avea ca atributii paza demnitarilor si lupta antitero. Unul din adjuncti, dupa cum a sustinut chiar el, a fost Sergiu Coman (este comisar la Garda Financiara)
Pe linga aceste servicii, Securitatea mai avea si unitati speciale:
– de filaj (F) – sef Ion Rus;
– de dezinformare (D);
– de interceptare a corespondentei (S) – sef Sava Ioan;
– de radio si transmisiuni (R) si interceptari goniometrice (T), cu sef comun: Liviu Pangal;
– de transport al documentelor secrete (C).
Ramurile externe ale Securitatii se imparteau in Contraspionaj pentru tarile din Vest si Contraspionaj pentru tarile socialiste. O importanta dosebita avea serviciul anti-KGB, condus la Iasi de Radu Costache, care a fost mentinut in SRI dupa „moartea” Securitatii. Acest serviciu, secret si pentru ceilalti securisti, trebuia sa depisteze cadrele care erau captate de temutul serviciu rus.
Securitatea a „sters” istoricului Alexandru Calinescu dreptul de a publica
Profesorul si scriitorul Alexandru Calinescu, directorul Bibliotecii Centrale Universitare, este unul dintre intelectualii ieseni care au avut cel mai mult de suferit din cauza Securitatii. In 1983, acesta conducea revista culturala „Dialog”, considerata de atunci o enclava a libertatii de exprimare. Datorita contactelor cu strainatatea si a textelor ce nu respectau linia impusa de partid, reusind sa pacaleasca cenzura, Securitatea a iesit la contraatac. „A fost o perchezitie complexa, la mai multe persoane, instrumentata de la Bucuresti, direct de Tudor Postelnicu”, spune Alexandru Calinescu. Acesta isi aminteste ca, in cazul sau, perchezitia a avut loc pe 18 mai 1983. Securistii s-au prezentat la usa sa fix la ora 6 dimineata. „Am fost «umflat», dus la sediul Securitatii. Mi-au dat drumul seara si a doua zi am mers din nou”, povesteste scriitorul. Consecinta imediata a fost inlaturarea sa de la conducerea revistei „Dialog”, pina in 1990 Alexandru Calinescu nemaiavind voie sa paraseasca tara. „N-am putut iesi nicaieri, nici macar la Varsovia”, spune el. Securitatea a atacat din nou cu duritate in anii 1988-1989, in anul ce avea sa se sfirseasca cu Revolutia, lui Alexandru Calinescu interzicindu-i-se sa mai publice undeva. „Interdictia am primit-o dupa ce i-am adresat o scrisoare lui D.R. Popescu, presedintele de atunci al Uniunii Scriitorilor, prin care ma solidarizam cu Mircea Dinescu”, spune Alexandru Calinescu. Unii dintre fostii securisti, spune acesta, sint astazi oameni de afaceri sau oameni politici. Pe unii dintre cei cu care a avut de-a face i-a vazut ulterior in aceste ipostaze. „Primul pe care l-am vazut a fost Ciurlau, seful Securitatii la Iasi, care pe 22-23 decembrie 1989 s-a alaturat revolutionarilor”. Securistii vor disparea din structurile de conducere ale statului, din functiile publice, „cind poporul roman va invata sa aiba memorie”, crede Alexandru Calinescu. „Va trece insa multa apa pe Bahlui si pe Dimbovita pina atunci”, incheie sceptic acesta.
Reputatul medic Petru Vancea a stat un an si jumatate in beciurile Securitatii fara sa stie de ce
Fostul sef al Clinicii de Oftalmologie „Sf. Spiridon”, Petru Vancea, si-a pierdut un an si jumatate din viata in beciurile fostei Securitati. Nu a stiut niciodata, pina in clipa in care a murit, de ce a fost ridicat fara explicatii de acasa si dus in inchisoare. „Nu i s-a dat niciodata vreo explicatie. A stat un an si jumatate in inchisoare degeaba. Il luau dimineata din celula si il duceau la interogatoriu. Singura intrebare care i se punea era: De ce ai fost arestat? Iar tatal meu le raspundea: Spuneti-mi voi, ca eu nu stiu, ca doar voi m-ati arestat. S-a considerat ca a dat raspunsuri impertinente si l-au bagat la carcera”, isi aminteste prof.dr. Petru Vancea fiul. De la arestarea tatalui sau au trecut 50 de ani. Timpul nu a fost suficient ca familia medicului sa afle de ce acesta a stat in perioada august 1953 – 31 decembrie 1956 in puscarie. „N-am primit niciodata nici o hirtie. Desi am intrebat la acea vreme ce s-a intimplat, nu ni s-a dat niciodata nici un raspuns. In timp, am preferat toti sa uitam”, a aratat Petru Vancea fiul care a fost „arma” lor de aparare in fata Securitatii.
„Ce facem? Anuntam sau nu Securitatea?”

Arestarea din 1953 nu a fost singura intilnire a familiei Vancea cu Securitatea. Patru ani mai tirziu au aflat cit de tare si-a pus amprenta Securitatea in viata lor. „In ’58 eram la vizita medicala cu tatal meu. La un moment dat, el mi-a spus sa ma duc pina la cabinet si sa-i aduc o carte din biblioteca. Cautind cartea, cind am deschis un sertar am gasit niste manifeste scrise cu litere de ziar lipite. Dupa vizita medicala, i-am aratat tatalui meu ce am gasit. Am stat o zi si o noapte si ne-am intrebat: Ce facem? Anuntam sau nu Securitatea?”, si-a adus aminte medicul de zilele in care ajunsese sa ii fie teama sa mai faca ceva. „Ne intrebam cum este mai bine sa procedam. Daca ne hotaram sa ardem manifestele, ne intrebam daca nu cumva Securitatea ne verifica loialitatea, si atunci, daca nu predam manifestele, pe care tot ei s-ar putea sa le fi pus, am fi putut sa fim acuzati ca sintem elemente reactionare. Daca predam manifestele, atunci riscam sa fim acuzati ca avem legaturi cu reactionarii. In cele din urma am hotarit sa predam manifestele”, a aratat Petru Vancea fiul care a fost finalul indoielilor de o zi si o noapte care l-au cuprins pe el si tatal sau. Peste doua-trei zile, cei doi medici au primit vizita unor securisti care, dupa ce au rascolit biroul, au mai gasit un pistol si citeva gloante. Dovezi suficiente ca cei doi sa ajunga la inchisoare. „Dar nu s-a intimplat asa. Cei care ne-au pus manifestele si pistolul erau doi colegi din spital: Stefan Birsan si Segal Caritas. Voiau sa puna mina pe clinica condusa de tatal meu. Dupa doua saptamini, cei doi au fost arestati si au fost condamnati. Fusesera „turnati” de un „turnator”, a incheiat, zimbind cu subinteles, Petru Vancea fiul.
Sef de Serviciu din Securitate demis din cauza cununiei fiului
Dar cum era in lumea fostilor securisti? „Multi erau rude intre ei. Asa se aduceau in Securitate. Unul pe altul. Pe incredere. Dintre colegi, unii erau lingai. Nu faceau nimic si ii periau tot timpul pe sefi. Le aduceau sefilor mici atentii din deplasarile pe care le faceau in judet sau in tara. Altii erau negri in cerul gurii. Incercau sa faca rau tot timpul. Cea mai mare frica era sa nu fim dati afara. Caci daca ieseam din Securitate, adio vremuri bune”, a povestit un fost securist de la Contrainformatii. El a mai spus ca nu se cunosteau toti pe nume: „Doar la citiva stiam numele real. La ceilalti ma adresam pe numele de cod. Caci toti aveam nume de cod”. Obisnuiti cu inscenari pe teren, fostii angajati si-au incercat metodele de lucru chiar la ei la serviciu. „S-a intimplat cu Serban Petrache, seful de la S2. Fiul lui, student la Medicina, avea nunta simbata, si cununia miercuri sau joi. La cununie au fost invitati si studenti straini. Atunci a fost filmata cununia, in special arabii. Caseta a fost trimisa la Bucuresti cu un avion special. Nu se terminase cununia si sefii vizionau deja caseta. Prezenta studentilor straini a fost suficienta ca Serban Petrache sa fie demis rapid, vineri. Iar simbata nu a mai avut loc nici o nunta”, a incheiat fostul securist.
La sate, Securitatea era in urechile preotilor
Securitatea isi avea intinse „urechile” peste tot prin intermediul informatorilor. Acestia, spun fosti angajati ai Securitatii, erau de doua feluri. „Cei care veneau de buna voie, din diverse motive, si cei pe care ii fortam sa dea informatii. Binevoitorii veneau fie din sentimente patriotice, fie ca voiau sa „paleasca” pe unul sau pe altul ca sa-i ia locul”, ne-a declarat sub anonimat un fost angajat al Securitatii. Tot el a adaugat ca la sate principalii informatori erau preotii si sefii de post: „In reteaua mea aveam 27 de preoti. Prin ei controlam tot ce misca la sate. Stiam totul de la primar pina la ultimul vacar. Spaima preotilor era ca, daca nu colaboreaza cum trebuie, vor fi mutati in cine stie ce sat de pe coclauri”, a povestit fostul securist. Referindu-se in special la preoti, interlocutorul nostru nu s-a putut abtine sa nu-i clasifice. „Preotii ortodocsi veneau din proprie initiativa ca sa spuna tot ce au aflat. Au fost unii care dadeau telefoane si ne intrebau cind mai trecem pe la ei sa ne mai zica una-alta. Bineinteles ca nu erau toti la fel. Existau si citiva carora le smulgeam cu clestele o informatie, doua. Oricum, pe ansamblu, preotii ortodocsi erau foarte guralivi. Cel mai mare turnator, care ii pira si pe preoti ca sa se se puna bine cu noi pentru a obtine un post cit mai bun, lucreaza si acum la unul din cele doua Protopopiate din Iasi”, ne-a spus interlocutorul nostru. In ceea ce ii priveste pe preotii catolici, a mai spus fostul securist, acestia erau mai discreti si era foarte greu de colaborat cu ei. „Era parintele Andrici, de la Butea. Stiam ca mai tine legatura cu surori din strainatate si nu voia nici in ruptul capului sa dea informatii. Atunci am recurs la o inscenare. Printre cartile lui am ascuns un pistol, dupa care a fost perchezitionat. N-am sa uit niciodata ce fata a facut cind i-am fluturat pistolul pe sub nas. Atunci l-am santajat. Ori puscarie, ori informatii. A ales a doua varianta, dar in cele din urma l-am lasat in pace”, a povestit interlocutorul nostru. La Serviciul informativ S1 lucrau in jur de 60 de ofiteri. Fiecare avea cite o retea de informatori, in jur de 20-30 de persoane. Un simplu calcul arata ca un singur serviciu, din cele cinci care existau la Iasi, avea la picioare 1.200-1.300 de informatori.
Cu universitarii se lucra altfel
Dorinta de a pleca in strainatate, dorinta de a promova si invidia fata de colegi. Acestea erau cele mai frecvente motive care ii determinau pe unii universitari sa se toarne reciproc. Vizita oricarui profesor din strainatate era urmata de un raport pe care absolut toti universitarii ce intrau in contact cu el trebuiau sa-l inainteze ofiterului de securitate caruia ii era arondata institutia respectiva. Fiecare facea raportul cum credea de cuviinta si cum ii dicta constiinta: sec si laconic, fara detalii incriminatoare, sau plin de date, reale sau inventate, oferite in mod evident cu scopul de a-si netezi drumul profesional si social, cu pretul „infundarii” colegilor. Cei care s-au aratat plini de zel au avut si cel mai mult de cistigat. Multi dintre ei au fost cei care au plecat fara restrictii peste hotare, care au ajuns in diverse structuri si au ocupat diverse functii.
Securistii traiau regeste cind lumea murea de foame
Din povestirile fostilor securisti sefi care au acceptat sa vorbeasca cu noi a reiesit ca acestia si subordonatii lor aveau o pozitie de invidiat in societate: „Salariile erau de 5.000-6.000 de lei. La acestea se adaugau prime trimestriale de 1.000-1.500 de lei. Plus ca cele mai tari informatii sau cazurile trasnet erau rasplatite cu inca cel putin un salariu”. Dar, pe linga bani, aveau si alte motive ca sa se simta bine in „piele de securist”. „Oriunde mergeam, simpla legitimatie ne facea sa ne simtim mai sus de cel care era in fata noastra, cit de director ar fi fost el. Dupa ce faceam o vizita la vreo intreprindere, totdeauna plecam cu cadouri: haine, pantofi, pui, salam, oua, cascaval, unt, smintina, bauturi, tigari. Ni se dadea orice. La restaurante, cel mai adesea mincam gratis, daca aveam grija sa se afle ca sintem de la Securitate. Erau perioade cind faceam schimburi cu colegii. Na-ti o haina de piele, tu da-mi papuci. Ai prea multe oua? Hai ca-ti dau doi pui, dar tu da-mi un carton cu oua. Au fost vremuri bune..”, l-a cuprins nostalgia pe cel din fata noastra. Schimburile colegiale de produse la care s-a facut referire aveau loc dupa anii ’85, cind ceilalti romani isi permiteau doar sa viseze la salam de soia si sa manince, daca aveau noroc, legendarii „fratii Petreus” (pui slabi), „adidasi” (copite de porc) sau piine la cartela. (Nicolae MANOLIU)

Publicitate și alte recomandări video