Cea mai veche facultate de la "Cuza" a ajuns beteaga

luni, 12 iunie 2000, 23:00
2 MIN
 Cea mai veche facultate de la "Cuza" a ajuns beteaga

Desi cea mai veche din Iasi, Facultatea de Drept a Universitatii "Al.I. Cuza" – infiintata pe 6 octombrie 1855 – a fost la un pas de a pierde acreditarea din cauza ca a pierdut pe parcursul ultimilor ani o mare parte din cadrele didactice titulare. Anul 1999 a fost unul aproape catastrofal in acest sens. Insa, dupa cum ne-a declarat decanul Ioan Macovei, in prezent se fac eforturi pentru a se ajunge din nou la procentul minim (50%) de cadre didactice proprii prevazut de lege, astfel incit sa fie evitat pericolul ridicarii acreditarii. "Datorita unui concurs nefericit de imprejurari, facultatea noastra a pierdut intr-un an de zile foarte multi profesori si conferentiari universitari. O parte dintre ei au murit, o parte s-au pensionat, iar altii si-au transferat cartile de munca la facultati particulare", a spus Ioan Macovei, decanul Facultatii de Drept de la "Cuza". Facultatea a ajuns astfel in situatia de a avea numai 15 profesori cu carnete de munca, restul predind in regim de colaborare. MEN a transmis un avertisment, atentionind conducerea facultatii sa ia masuri pentru cresterea numarului de cadre didactice titulare in facultate. Acest lucru a determinat organizarea unei serii de concursuri pentru ocuparea locurilor vacante. La inceputul acestui semestru au fost ocupate 5 posturi didactice: unul de profesor, unul de conferentiar, unul de lector si doua posturi de asistenti. La sfirsitul acestui an universitar vor mai fi scoase la concurs alte sase posturi – cite unul de profesor si de conferentiar si cite doua de lector si asistent. "In ultima vreme se observa o crestere a interesului tinerilor pentru cariera universitara. Si asta din cauza concurentei mari dintre absolventii de Drept si datorita cresterii salariilor din invatamint", a mai spus Macovei. Acesta a exclus orice posibilitate ca Facultatea de Drept "de stat" din Iasi sa ramina fara acreditare. "Chiar daca acest proces de ocupare a locurilor vacante va fi destul de lent, facultatea nu va fi in pericol sa-si piarda acreditarea", a conchis Macovei. (A.M.)

Comentarii