Ciinii sint impuscati cu tranchilizante

joi, 24 august 2000, 23:00
2 MIN
 Ciinii sint impuscati cu tranchilizante

Haituit la modul discret prin tufele de pe terenul viran din dreptul Hotelului Municipal, ciinele incearca sa se refugieze intr-un loc mai ferit, in dreptul magazinului alimentar din incinta, unde isi avea si "domiciliul". Miscare fundamental gresita. Sageata "pistolarului" il nimereste in plin. Schelalaitul maidanezului este semn al "succesului" operatiunii de capturare. Lovit, ciinele se retrage in viitoarea casa a liftului din bloc, dupa un maldar de scinduri si resturi diverse, incercind sa-si smulga sageata cu dintii. Treptat, miscarile ciinelui devin din ce in ce mai lente, pina cind, cu o ultima convulsie, ramine inert.
Trupul lui este apoi transportat pe o targa pina la remorca tractorului unde mai asteptau la acea ora inca 12 semeni de-ai sai. Destinatia: Tomesti.
Daca in trecut modul de actiune parea mai mult decit primitiv si barbar, ciinii fiind prinsi pur si simplu cu juvatul, iar ulterior otraviti cu stricnina, acum se incearca o modalitate moderna. Altfel spus, capturarea se face prin "impuscarea" ciinilor cu substante tranchilizante, "solutia finala" fiind sterilizarea. Echipamentul folosit consta intr-un pistol proiectat special pentru acest gen de operatiuni, "proiectilul" fiind o seringa continind substante cu efect tranchilizant.
Ciinii prinsi vor fi dusi la Tomesti, comuna care nu mai este acum punctul terminus in care se incheia viata ciinelui prins, ci doar un punct de – sa-i spunem – tranzit. La Tomesti urmeaza sa se faca numai operatia de sterilizare, dupa care, la capatul unei scurte perioade de "refacere", ciinele este repus in libertate.
Dorinel Zeciu, director adjunct al RA "Citadin", ne-a precizat ca centrul de la Tomesti detine 59 de custi pentru "cazarea" exemplarelor capturate, in scurt timp urmind a fi date in folosinta inca 150. Pina la ora 17, dintre acestea fusesera ocupate 29. Referitor la operatiunea in sine, Dorinel Zeciu ne-a declarat ca aceasta va continua: "Nu sint nici Basescu, dar nici nu pot incepe o actiune fara a o duce la bun sfarsit". (Alexandru ZANOAGA)

Comentarii