Caută 
3 MIN
La o aruncatura de bat de incrucisarea drumului catre Hirlau cu cel care duce la Palatul Cotnari, ingropata 14 metri in pamint, se afla o comoara de peste 80 de miliarde lei. Locuitorii din zona discuta acasa sau la crisma din sat despre ceea ce nu a vazut inca lumina soarelui. Cei mai hirsiti spun ca, daca ar fi scoasa la suprafata, comoara ar innebuni multa lume, ar naste violenta intre frati si ar lua mintea oamenilor. Cei care o pazesc scot, din cind in cind, cite o bucata din comoara si o impart cu zgircenie. Fericitii care impartasesc aceasta bucurie isi spala intii privirea, o trec prin dreptul nasului pentru a-i simti mirosul imbatator, dupa care inghit in sec inainte. Aliniate frumos pe rafturi, pline de pinze de paianjen si mucegai, cele 850.000 de sticle de vin ale societatii Cotnari reprezinta comoara din adincuri. O comoara evaluata de specialisti la pete 80 de miliarde lei. Cele mai vechi zac aici din 1957, resemnate parca in fata sortii.
Un combinat de vinificatie ca oricare altul. Butoaie imense, unele din lemn, altele din inox sau material plastic, insirate de-a lungul peretilor. Un miros imbatator de struguri fermentati si viermuiala muncitorilor printre vase sint singurele semne ca aici se pitroceste vinul. La capatul halei, dupa ce intri intr-un coridor slab luminat, dai de o usa metalica. In spatele ei incep cele 21 de trepte care te conduc in paradisul pamintean. Cobori si iar cobori in adincul pamintului. Doua usi groase din stejar iti blocheaza drumul. „De aici incepe raiul. Un rai in care poate intra orice pacatos”, ne explica gazda, Constantin Cojocaru. Usile sint impinse cu greu in laterale si in fata iti apare un coridor lung de aproape 100 metri si lat de vreo 6 metri. Pe partea dreapta alte usi la fel de mari ca cele de la intrare. „Sint 15 hrube, fiecare dintre ele pline cu butoaie cu vin”, spune Cojocaru. Pe un astfel de „butoi” nu poti sa te urci daca nu ai o scara inalta. Diametrul lor este cam cit inaltimea a doi oameni. Si in fiecare hruba sint cite 80 de „butoaie”. „Aici este pastrat vinul pentru invechire”, povesteste gazda. Simple etichete de pe fiecare butoi iti arata soiul si anul productiei.
Temperatura este reglata de mucegai
Peretii si tavanele sint acoperite in intregime de mucegai. Neoanele din plafonul aflat la peste 5 metri inaltime dau iluzia unei incaperi uitate de timp, in care nu a mai intrat nimeni de secole. Linistea este deplina, nici cel mai mic zgomot nu poate patrunde in hrube. Chiar daca afara sint multe grade sub zero, aici poti sta linistit numai cu o camasa pe tine, temperatura fiind constanta de 14 grade. „Temperatura si umiditatea constanta sint conditii esentiale pentru procesul de invechire naturala a vinului. Mucegaiul de pe pereti este cel care regleaza umiditatea. Daca este prea mare, absoarbe apa, cind scade elimina vaporii de apa in aer”, spune Neculai Carja, administratorul societatii Cotnari SA.
10 zile si 10 nopti pentru a numara cite o sticla pe secunda
Deasupra hrubelor, pe toata lungimea lor, de o parte si de alta a peretilor sint depozitate sticlele de vinoteca. Spatiul dintre rafturi este atit de strimt incit doua persoane nu pot trece una pe linga alta. Podeaua este acoperita de scinduri care scirtie la fiecare pas al vizitatorilor. Pentru a sti cite sticle sint aici, o persoana ar avea nevoie de 10 zile si 10 nopti pentru a termina, si asta in conditiile in care ar numara cite o sticla pe secunda. „Nu stiu exact valoarea vinotecii, pentru ca nu s-a facut niciodata un calcul. Cred ca se ridica undeva peste 80 de miliarde lei, daca ar fi sa le vindem. Dar pentru noi, ele sint de nepretuit”, a adaugat Neculai Carja. Cu toate acestea, in fiecare an, citeva mii de sticle sint vindute in strainatate. Cele mai vechi sint din 1957 si sint pastrate cu sfintenie intr-o parte a vinotecii. „Am pastrat citeva sticle pentru studierea lor. De obicei, un vin atinge virful maturitatii dupa 30-34 de ani, dupa care incepe perioada de declin”, a mentionat directorul societatii Cotnari. Dar ce placere te asteapta atunci cind dai cep unei astfel de sticle! (Vasile MIRON)
