Consiliul local va transa bugetul pe 2002 de Craciun

luni, 24 decembrie 2001, 00:00
2 MIN
 Consiliul local va transa bugetul pe 2002 de Craciun

Pentru prima data, bugetul Iasului, cel pe 2002, va fi votat inainte de 1 ianuarie. In sedinta extraordinara din 27 decembrie, consilierii locali vor aproba sumele totale pe capitole. Astfel, bugetul de cheltuieli pentru anul viitor a fost estimat la aproape 1.520 miliarde lei. Pentru invatamint au fost preconizate 618 miliarde lei, dintre care 470 miliarde vor reprezenta salariile profesorilor, iar diferenta de 150 miliarde lei va fi destinata reparatiilor capitale si investitiilor la scoli. Bursele elevilor vor ajunge la 2,4 miliarde lei.
La capitolul "asistenta sociala" au fost prevazute circa 117 miliarde lei, mai mult decit dublu fata de anul trecut. Necesarul pentru asigurarea venitului minim garantat, in vigoare de anul viitor, se ridica insa la circa 120 miliarde lei. In aceste conditii, administratia locala asteapta sa vada cit va primi de la bugetul judetului. Primarul Constantin Simirad a anuntat ieri ca nu va putea asigura venitul minim garantat pentru toti solicitantii. "Este o prioritate, dar nu vom putea acorda ajutoarele sociale in cantitatile prevazute de lege. In functie de suma pe care o vom avea, vom stabili numarul celor care vor primi acest venit minim garantat", a spus primarul.
S-a respectat doar cerinta Guvernului
Serviciile si dezvoltarea publica vor beneficia de aproape 500 miliarde lei, insa lista investitiilor nu a fost definitivata, iar sumele pentru lucrarile aflate in curs si cele noi nu au fost inca stabilite. "In prima faza, bugetul va fi adoptat in mare, fara detalieri, astfel incit sa respectam cerinta Guvernului, care a solicitat consiliilor locale sa aprobe bugetele pe 2002 inainte de sfirsitul anului", a declarat Tamara Cudelcu, directorul economic al Primariei. Aceasta a mai precizat ca bugetul Iasului va fi imbunatatit si detaliat in luna ianuarie, cind va fi supus si dezbaterii publice. (Bogdan P.)

Comentarii