Copiii invetatori

marți, 13 ianuarie 2004, 00:00
2 MIN
 Copiii invetatori

Totul a pornit de la proiectul „Incepind cu tinerii” al lectorului universitar Tudor Stanciu de la Universitatea Tehnica „Gh. Asachi”, un proiect sponsorizat de Biroul de Educatie si Cultura al Departamentului de Stat al Statelor Unite. „Copiii de la centrul de plasament s-au dovedit extrem de receptivi si interesati de tot ce au invatat in cadrul cursurilor de creativitate predate pentru ei la Universitatea Tehnica”, spune Tudor Stanciu. Asa s-a facut ca 6 orfani au devenit inventatori. Mihai Tudor are 15 ani si inventiile lui, „Jaluzele stergatoare” si „Spray pentru cuplurile pentru indragostiti”, ar avea un succes extraordinar in Occident. „Jaluzelele mele au paletele prevazute cu bucati de burete impregnate, cu ajutorul unor conducte subtiri, cu o substanta de curatat geamuri. Se merge pe principiul stergatoarelor de parbriz. M-am gindit ca este foarte utila la stergerea geamurilor de la blocurile zgirie-nori”, spune Mihai. Ideea spray-lui pentru indragostiti i-a venit gindindu-se ca doua parfumuri ocupa loc mai mult in bagaje. „Este un spray obisnuit numai ca in interior are doua camere separate, iar la exterior doua pulverizatoare in loc de unul”, explica el. Fratele sau, Andrei, in virsta de 12 ani, este inventatorul cu cea mai stralucitoare medalie: argint pentru „Sosetele energetice” obtinuta la Salonul de Inventica pentru Tineret de la Iasi. „Sint niste sosete care au pe talpa mici bilute din plastic care sint asezate sa «cada» pe punctele de presopunctura. Cind omul merge cu ele i se maseaza si talpile. Aceasta inventie am facut-o impreuna cu domnul Tudor Stanciu”, explica Andrei. De altfel, acest baietel istet si comunicativ, este rasfatatul grupului. Mai mult, indraznet si dezghetat, el a reusit sa cucereasca si inimile unor guvernanti. Astfel, de Craciun, Andrei a fost invitat sa petreaca sarbatoarea in casa Dacianei Sirbu, fiica ministrului Agriculturii Ilie Sirbu. In calitate de secretar de stat al Departamentului pentru Tineret din cadrul Ministerului Educatiei, Daciana Sirbu a invitat de mai multe ori la Bucuresti, cu diferite ocazii, echipa inventatorilor orfani ieseni. „Eu am mers si de trei ori la Cotroceni si am autografe de la primul ministru Adrian Nastase si de la presedintele Ion Iliescu”, povesteste mindru Andrei. (Carmen MAFTEI)

Comentarii