Doua metode pentru contorizarea individuala

marți, 21 septembrie 2004, 23:00
2 MIN
 Doua metode pentru contorizarea individuala

Conducerea CET a inceput o campanie de informare a iesenilor cu privire la variantele posibile pentru contorizarea individuala. In cursul acestui an, Guvernul a emis o hotarire prin care contorizarea individuala devine obligatorie. Astfel, pina la jumatatea anului 2007, toate apartamentele conectate la sistemul centralizat de incalzire trebuie sa fie contorizate individual. Specialistii CET sustin ca exista doua metode de realizare a contorizarii.
1 – Cea mai ieftina solutie este montarea de repartitoare. Acestea se monteaza pe fiecare calorifer in parte, cu ajutorul lor calculindu-se exact cantitatea de caldura consumata intr-un apartament. Marele avantaj al lor este ca ofera posibilitatea de a regla temperatura din locuinta, si chiar in fiecare camera. Specialistii CET afirma ca astfel se obtine o scadere a facturii la caldura cu pina la 30%. „Numai scaderea temperaturii interioare cu un grad echivaleaza cu reducerea consumului de energie termica al apartamentului cu 6%”, a declarat Constantin Ciofu, directorul UFET din cadrul CET. Un singur repartitor costa intre 1,4 si 1,8 milioane lei. Practic, pentru un apartament cu doua camere, costul total ajunge la circa 6 milioane lei. Trebuie insa ca toate apartamentele din asociatie sa aiba repartitoare.
2 – A doua varianta propusa de CET este montarea unui mic gigacalorimetru la intrarea in fiecare apartament. Aceasta solutie presupune taierea tevilor din interiorul apartamentului si mutarea lor pe casa scarii, in interiorul locuintei fiind montati robineti termostatici pentru reglarea temperaturii. Costurile sint insa foarte mari, de la 12 milioane pentru o garsoniera la 32 milioane pentru un apartament cu patru camere. Aceasta solutie are marele avantaj ca ofera asociatiei posibilitatea de a debransa rau-platnicii de pe casa scarii.
Solutiile propuse de CET au putine sanse de a fi aplicate pina la inceperea sezonului rece, pentru ca in scurt timp se va incepe furnizarea caldurii, in prezent desfasurindu-se probele la rece. (F.G., C.P.)

Comentarii