Filiera afacerii cu 50 de hectare

miercuri, 09 mai 2001, 23:00
6 MIN
 Filiera afacerii cu 50 de hectare

Odata cu afacerea "Tudorache", dezvaluita in numarul de ieri al "Monitorului", asistam la deschiderea unei noi cutii a Pandorei in domeniul fondului funciar. Timp de 10 ani, Legea 18 a fost un fel de tarim al faradelegilor. Au fost inregistrate zeci de mii de abuzuri comise la nivel national si au avut loc mii de procese pentru pamint, o parte dintre acestea nefiind incheiate la aceasta ora. Una din marile gaselnite ale celor care au interpretat Legea fondului funciar dupa bunul plac a fost transferul terenurilor din marginile unui judet in mijlocul marilor orase sau in imediata apropiere a acestora. Legea 1/2000, promovata de fostul deputat Vasile Lupu, avea rostul de a pune capat abuzurilor. Legea "Lupu" interzice in mod expres orice transfer de teren (art. 38). Legea 169/1997 intarea si ea aceasta interdictie.
Totusi, transferurile de teren continua. Un mare grangure de la Bucuresti, fostul director al Agentiei Nationale a Domeniilor Statului, a primit in dar o mosie de 50 de hectare, amplasata strategic la marginea Iasului, vizavi de "Metro". Pamintul familiei lui Alexandru Tudorache se gasea in sudul judetului, la Costuleni, pe malul Prutului. Este practic cea mai mare afacere funciara din Iasi bazata pe suveica transferurilor de terenuri, metoda prin care pamintul este mutat dintr-un loc in altul pentru a-i creste valoarea de zeci, sau de sute de ori. Odata creat precedentul, se poate spune ca Legea "Lupu" n-a reusit sa opreasca abuzurile, dimpotriva. Daca prin Legea 18 nu puteai sa transferi decit cel mult 10 ha, acum sint mutate dintr-un loc in altul cite 50 de hectare. Cel care a girat intreaga afacere se numeste Florin Vitan, fost prefect de Iasi, fidel lui Vasile Lupu, din cuvintul caruia nu iesea, cel care un mandat intreg a pozat in campion al respectarii legilor pamintului.
Stenogramele celor doua sedinte ale comisiei de fond funciar, pe care vi le prezentam astazi, in rezumat, va vor lamuri cum a fost pusa la cale aceasta afacere care miroase a necurat de la o posta.
Daca voia, Tudorache punea degetul pe harta ca sa primeasca pamint
Atunci cind Alexandru Tudorache a cerut retrocedarea a 50 de hectare pe baza Legii "Lupu", nimeni nu a putut sa-l contrazica. Mosia lui Tudorache era amplasata in satul Hilita din comuna Costuleni. Primaria locala nu a avut suficient teren pentru a-l improprietari. Tocmai aceasta lipsa a deschis drumul unui sir de ilegalitati care au culminat cu atribuirea suprafetei revendicate la "Agromixt" SA, peste drum de "Metro".
Dimitrie Nechita, primarul din Costuleni, si Dumitru Caslariu, directorul "Agromixt", par a fi fost doi pesti prea mici pentru aceasta megaafacere funciara. Intervievati de "Monitorul", ei s-au dat la o parte, aratind cu degetul spre sferele inalte ale puterii si spre comisia judeteana de fond funciar. "Terenul cerut de Tudorache era deja ocupat, iar comuna nu dispunea de teren liber pentru a-l improprietari in alta parte. Am cerut Comisiei Judetene de Fond Funciar (CJFF – n.r.) sa se pronunte", s-a justificat primarul Nechita.
Directorul "Agromixt" s-a aratat si mai ezitant. "Am fost bolnav in acea perioada. De toate problemele legate de fondul funciar s-a ocupat inginerul sef", a explicat Caslariu. Persoana desemnata a fost imposibil de gasit in ultimele doua zile, fiind plecat ba cu o treaba, ba cu alta. Insa declaratia anemica a lui Dumitru Caslariu n-a putut ascunde faptul ca rolul sau, chiar si de ditamai directorul de societate comerciala, este de simplu executant in fata atotputernicei Agentii Nationale a Domeniilor Statului. Agentia are in subordine toate IAS-urile din tara, astfel ca Tudorache era seful cel mare al tuturor conducatorilor de unitati din agricultura de stat.
Iftode: "Sa i sa dea pamint la Costuleni"
Odata zarurile aruncate, ele au inceput sa se rostogoleasca. Cererea lui Tudorache a fost discutata in sedinta CJFF pe 29 septembrie 2000. "El are de recuperat 108 ha (de fapt, 116 – n.r.), de ce nu a luat nimic la Legea 18?", a intrebat fostul prefect Florin Vitan. "Nu a facut cerere, a gasit actele dupa incheierea validarilor", i-a explicat seful directiei de fond funciar, Marian Tudoran. "A facut acum cerere la Costuleni. Terenul a fost luat la stat. A fost mosia lui, il stie toata comuna", a intarit reprezentantul ADS, Gheorghe Aioanei, subaltern direct al lui Alexandru Tudorache. Propunerea de transfer al terenului de la Costuleni la Miroslava a intimpinat o slaba rezistenta din partea fostului secretar general al Prefecturii, Alexandru Iftode. "ADS trebuie sa-i dea 50 de hectare la Costuleni". Glasul lui Iftode a ramas insa neauzit, iar asupra propunerii sale nu se va reveni niciodata. Singurul moment in care in sedinta CJFF s-a cerut respectarea legii si interzicerea transferului a trecut fara sa fie luat in seama. Reprezentantul ADS a cerut pamint la Miroslava, invocind o serie de schimburi succesive intre IAS-uri. "Terenul, ca amplasament, este in Costuleni, exista acte prin care a fost trecut la CAP. A fost dat la IAS. La care IAS s-a dat? Sa veniti cu acte, sa vad cum a circulat acest teren", a incheiat Vitan.
Dictat de semnare neconditionata a pacii
Cererea lui Tudorache ajunge din nou pe masa CJFF la 17 noiembrie. De data aceasta nu au mai fost nici un fel de discutii contradictorii. Propunerea de transferare a terenului in favoarea lui Tudorache a fost impusa aproape ca un dictat. "Pentru Tudorache trebuie gasit un amplasament liber la Podgoria Copou sau la Agromixt", a spus Valeriu Lacatusu din partea ADS. Fara vreo introducere, fara sa puna pe masa o mapa de documente, subalternul lui Tudorache a cerut pamint pentru seful sau fie linga Ciric, fie la Miroslava. Nimeni nu a cerut sa vada vreun act din cele cerute cu trei saptamini mai inainte. Nimeni nu s-a intrebat de unde au aparut cele doua propuneri distincte. Daca terenul lui Tudorache a fost schimbat intre IAS-uri, reprezentantul ADS ar fi trebuit sa indice clar unde a ajuns pamintul. Nimeni nu a cerut vreo explicatie. Nici un membru al comisiei nu a avut nimic de obiectat, 11 miini ridicindu-se aprobatoare in aer, consfintind transferul. Punindu-si miinile in cap, Marian Tudoran incearca acum sa paseze responsabilitatea pentru intreaga afacere in curtea ADS. "Eu am votat pentru validarea dreptulului de proprietate al lui Tudorache. ADS trebuia sa-i gaseasca teren", a spus Tudoran. Acesta a recunoscut totusi ca nu a vazut nici un act care sa justifice dreptul de proprietate la Miroslava. "La acea data nu am verificat personal existenta schimburilor prin care terenul a ajuns la Miroslava. Aceste acte fusesera cerute de Florin Vitan, iar el a fost de acord cu propunerea ADS", si-a justificat Tudoran modul in care a votat.
Aprobarea data in sedinta CJFF l-a lasat pe Tudorache sa-si aleaga terenul unde dorea. Trei zile dupa aceasta sedinta, decizia era luata: "Agromixt" Miroslava. Formalitatile au fost indeplinite in mare viteza, iar titlul a fost eliberat la inceputul lui ianuarie, finalizind cel mai mare transfer realizat vreodata in judet.
Reactia Prefecturii intirzie
Aparitia in presa a acestui caz a prins Prefectura pe picior gresit. Desi prefectul Corneliu Rusu Banu s-a angajat sa verifice legalitatea tuturor transferurilor facute la Iasi, lucrurile au ramas pe loc. "Deocamdata cercetam documentatia care a stat la baza eliberarii titlului. Miine (azi – n.r.) voi vedea documentele de la comisiile locale din Costuleni si Miroslava si cele ale CJFF. In cursul zilei, Prefectura va adopta o pozitie oficiala. Daca transferul a fost ilegal, in 3-4 zile vom cere in instanta anularea titlului de proprietate. Pina acum am luat in atentie toate semnalele presei, ceea ce vom face si in continuare", a declarat secretarul general al Prefecturii, Tudor Leonte. (Alexandru ZANOAGA)

Comentarii