In patru luni, tot atitea infractiuni cit in anul trecut

luni, 09 mai 2005, 23:00
3 MIN
 In patru luni, tot atitea infractiuni cit in anul trecut

Studiind datele prezentate in raport, se poate spune ca anul acesta a debutat cu furturi zilnice, cu o spargere de apartament o data la doua zile, cu o masina cotrobaita o data la 36 de ore, cu un atac la genti sau telefoane mobile o data la trei zile. In ceea ce priveste accidentele rutiere, au avut loc deja 19 tragedii, aproape cit tot anul 2004, cind s-au inregistrat 20 de accidente mortale. Si violatorii sint pe „drumul cel bun”. In primul trimestru au fost constatate 16 violuri, adica aproape jumatate fata de cei din 2004. Doar criminalii, care au dus Iasul pe un nedorit loc I pe tara, par sa fi redus „motoarele”. Daca in 2004 a avut loc o crima la 9 zile, anul acesta a inceput cu un omor la doua saptamini.
Accidentele mortale s-au mutat la oras
Transformata in cifre, munca politistilor arata astfel. In primele 120 zile scurse de la inceputul anului, peste 2.000 de persoane au comis infractiuni de natura judiciara sau economica. Aceasta inseamna ca, zilnic, 18 infractori au dat batai de cap oamenilor legii. Dintre acestia, numai un sfert au fost prinsi in flagrant delict, restul fiind depistati ulterior, in urma cercetarilor pe teren, sau dosarele au ramas in lucru, fiind inregistrate cu autori necunoscuti. Cap de lista in ceea ce priveste partea „neagra” a statisticii o reprezinta accidentele rutiere grave sau mortale. Comparatia cu anul trecut este de natura sa provoace fiori de groaza. Daca in tot anul 2004 au avut loc 20 de accidente mortale, anul acesta numai in primele patru luni s-au inregistrat deja 16 tragedii pe sosea, pina in martie, si inca trei, dupa cum ne-a precizat inspectorul principal Cristian Mindru, in cursul lunii aprilie. Locul comiterii acestora s-a mutat insa de pe Soseaua Mortii, respectiv drumul Iasi – Tirgu Frumos, pe strazile din oras. „Cele mai multe evenimente rutiere cu morti s-au comis pe soselele din Nicolina, Pacurari si bulevardul Independentei. Drept cauze am stabilit neacordarea de prioritate la pietoni, precum si traversarea neregulamentara a acestora. Din acest motiv am gasit un sponsor care sa ne furnizeze echipament video pentru supravegherea traficului in 40 de locatii din oras”, a declarat inspectorul principal Cristian Mindru, de la Politia Rutiera Iasi.
Hotii fura tot mai multe masini
Foarte rau se sta si la capitolul furturi de masini. Daca in 2004 au plins dupa masinile disparute din parcare 19 ieseni, in primul trimestru al anului 2005 s-au inregistrat deja 18 plingeri de acest gen. Si pina la sfirsitul anului, de asemeni, hotii au timp sa creasca mult statistica daca politistii nu-si intetesc patrularile pe strada. Cei mai multi hoti care au luat autoturismele iesenilor au folosit metoda clasica de chei potrivite. Este cazul nemteanului Catalin Craciun (27 ani), prins la inceputul anului de politisti cind voia sa fure o Dacie. Ulterior, oamenii legii au stabilit ca tot el este „taticul” a altor trei Dacii, al unui Renault si al unui Fiat. Altii prefera sa fure masini doar pentru distractie. Andrei Albert si Iulian Patache, ambii de 22 ani, obisnuiau sa fure Dacii, se plimbau cit ii tinea benzina, dupa care le abandonau la marginea judetului sau le dezmembrau pentru piese. Furturile celebre insa, cu autori versati, au ramas si pina azi in lucru. Jeep-ul lui Panaitescu, fostul ginere al procurorului Badarau, a ramas de 7 ani cu AN, iar cazul furtului unui Mercedes apartinind unei directoare a Bancii Tiriac este in lucru de 4 ani.
Infractorii economici devin din ce in ce mai specializati
In ceea ce priveste infractionalitatea economica, iesenii pusi pe inselaciuni se mentin la „cote normale”. Adica nu au devenit mai inteligenti, ci s-au incadrat la acelasi numar ca in anii precedenti. In primele patru luni ale anului s-au inregistrat aproape 900 de infractiuni de natura economica, dintre care 62 s-au comis in strainatate. Nu acelasi lucru se poate spune de cei care falsifica lei sau valuta. Acestia au dat deja „lovitura”. Daca in tot anul trecut s-au inregistrat 12 cazuri de fals de moneda, in perioada ianuarie-aprilie 2005, numarul infractiunilor de acest gen deja s-a dublat. O explicatie este, in opinia politistilor, ca tot mai multi tineri isi fac rost de calculatoare performante si imprimante de ultima generatie pentru a scoate bani falsi apasind doar pe citeva butoane. (Anca TELEOJAN)

Comentarii