Jandarmii ieseni vor veghea asupra copiilor din scoli si gradinite

vineri, 07 aprilie 2000, 23:00
2 MIN
 Jandarmii ieseni vor veghea asupra copiilor din scoli si gradinite

Elevii care invata in scolile situate in cartierele de margine ale Iasului vor putea circula pe strazi fara teama ca vor fi agresati. Incepind de saptamina viitoare, noua patrule de jandarmi vor supraveghea, zilnic, intre orele 13 si 21, strazile din preajma scolilor si liceelor din cartierele mai indeparate ale orasului. Acest lucru a fost reglementat printr-un ordin al Ministerului de Interne, in scopul de a preveni infractiunile comise asupra copiilor si tinerilor pina in 18 ani. "In multe scoli s-a constatat in ultima vreme ca elevii sint victimele unor acte de violenta la sfirsitul orelor si ca nu au siguranta ca vor ajunge cu bine acasa. Colaborarea stabilita intre Comandamentul de Jandarmi si Inspectoratul Scolar Judetean va elimina aceasta problema. Pina acum, unele scoli mai bogate au apelat la servicii de paza pe care le-au platit din fonduri proprii. Nu toate scolile isi pot, insa, permite acest lux", a afirmat Camelia Gavrila, sefa Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Iasi. In protocolul incheiat intre ISJ si Comandamentul de Jandarmi din Iasi, se stabileste ca cele noua patrule vor supravghea scolile si liceele din Copou (Liceul Sportiv, Scoala Normala si Liceul Agricol), Bularga (Liceele Energetic si de Chimie), scolile din Tatarasi si din Nicolina. Jandarmii vor avea misiunea sa asigure paza si ordinea, sa depisteze eventualii infractori din aria lor de acoperire si sa furnizeze politiei datele referitoare la acestia. Directorii de scoli vor pune la dispozitia jandarmilor un spatiu unde acestia sa faca primele verificari in cazul in care vor constata conflicte si acte de violenta asupra copiilor. (Emilia CHISCOP, Ioan MILICA)

Comentarii