La bautura, trei barbati au facut pe nebunii pe banii nostri

duminică, 11 mai 2003, 23:00
1 MIN
 La bautura, trei barbati au facut pe nebunii pe banii nostri

Consumul de alcool si crizele de nervi ale unora se termina cu spitalizare, costul tratamentelor fiind suportat din banii pe care noi ii platim la asigurarile de sanatate, pentru tratamentul oamenilor bolnavi. Trei barbati din mediul rural au fost internati simbata noapte la Spitalul de Urgente Iasi, ei suferind mai multe leziuni dupa ce s-au enervat, pe fondul consumului de alcool, si au tras cu pumnul in geam. „In urma acestor lovituri barbatii si-au taiat vase de singe sau nervi de la nivelul pumnilor, fiind necesare interventii chirurgicale pentru suturarea acestora”, a spus dr. Andrei Lazar, chirurg plastician in cadrul Clinicii de Chirurgie Plastica si Reconstructiva a Spitalului de Urgente Iasi.
Acesta a precizat ca tratamentul acestora, care este destul de scump, ar trebui platit chiar de ei. „In strainatate, cei care isi provoaca singuri leziuni suporta costul cheltuielilor de spitalizare. La noi, aceste cheltuieli sint suportate din fondurile strinse de la omenii care platesc asigurari, nu de cei care la nervi sau dupa ce au consumat bauturi alcoolice isi fac rau singuri sau incearca sa se sinucida”, a mai spus dr. Andrei. (S.R.)

Comentarii