La Budai miroase de la o posta a coruptie

joi, 10 februarie 2000, 00:00
4 MIN
 La Budai miroase de la o posta a coruptie

La numai 24 de ore de la prezentarea datelor preliminarii ale anchetei facute de inspectorii prefecturii la Directia Copilului, una din principalele persoane vizate a dat deja primele explicatii privind devizele de lucrari umflate la Centrul de Plasament Budai. Relu Fenechiu, antreprenorul firmei "Fene", executant al lucrarilor de reparatii de la Budai, a afirmat ieri ca nu exista nici un aspect ilegal in ce priveste incredintarea directa a acestora. Printr-un contract incheiat in luna iunie intre fundatiile "Irene" si "Stuart", firma "Fene" si Angela Mita-Baciu, in calitate de director al Directiei pentru Protectia Copilului, s-a dispus inceperea lucrarilor de reparatii la Centrul de Plasament. Asa cum a sustinut secretarul CJ Ioan Serbina, procedura de incredintare a acestei lucrari s-a facut fara stirea Comisiei pentru Protectia Copilului, ceea ce pune serioase semne de intrebare asupra modului de lucru de la Directie. In mod normal, orice sponsorizare oferita de fundatii se inregistreaza la Directie, care dirijeaza apoi banii sau bunurile la centrele de plasament. In cazul Centrului de Plasament de la Budai s-a facut o derogare de la aceste reguli, banii fiind platiti de fundatii direct firmei de constructii. Nici un reprezentant legal al DPC nu a avizat aceste lucrari si nu a controlat devizele prezentate de firma. Acest fapt este extrem de important pentru derularea ulterioara a colaborarii intre fundatii si directie. Sumele oferite drept sponsorizare au echivalent in puncte, care reprezinta principalul criteriu de care tine cont Comisia pentru Protectia Copilului in momentul in care fundatiile solicita incredintarea unor adoptii. Din acest motiv, este extrem de important pentru membrii comisiei de stiut modul in care o fundatie a reusit sa acumuleze puncte si procedura prin care acestea au finantat diverse proiecte. Punctele conduc la adoptii, iar acestea la comisioane de zeci de mii de dolari.
Conducerea Consiliului Judetean nu a comentat, ieri, in nici un fel datele preliminare ale controlului efectuat la Directia pentru Protectia Copilului. Declaratiile lui Florin Hozoc, consilierul presedintelui Consiliului Judetean, Vladimir Tanasoiu, au fost evazive. Hozoc a evitat sa nominalizeze persoanele din conducerea Directiei care pot fi trase la raspundere pentru disparitia ajutoarelor sau pentru lucrarile de constructii incredintate direct unei firme particulare. Inspectorii Serviciului de Control Financiar-Gestiune (CFG) au constatat mari diferente intre cantitatile trimise din Statele Unite si Franta si un deviz umflat de firma "Fene" la Centrul de Plasament Budai. "Este problema Directiei de ce a organizat sau nu licitatie de oferte. Din punctul de vedere al Consiliului Judetean, este vorba despre o situatie de lucrari contestata de Directie la momentul actual. Se va efectua o analiza cu reprezentanti legali ai Directiei si ai firmei, pentru a se vedea in ce masura s-a folosit un pret mai mare in deviz, apoi se va discuta de ce si cum s-a preluat aceasta lucrare de catre "Fene". Nu firma avea obligatia sa se roage de Directie sa respecte legislatia", a afirmat Florin Hozoc, consilierul presedintelui CJ.
Aceste declaratii au fost infirmate de un reprezentant autorizat al unei institutii abilitate sa aprobe autorizatii de constructii. Directorul Inspectiei de Stat in Constructii, Emanoil Dan Stanel, a afirmat ca in cursul zilei de astazi se va efectua un control la Centrul de Plasament Budai. "Trebuie sa vedem daca este vorba despre reparatii interioare sau reparatii capitale. Daca este vorba despre interventii la structura cladirii, lucrarile trebuiau efectuate dupa un proiect, fiind necesara obtinerea autorizatiei de constructie. In cazul in care este vorba despre simple reparatii, este problema Consiliului Judetean si a Directiei. Orice tip de lucrari, indiferent de sursa de finantare, trebuie supravegheate de un cadru de specialitate din cadrul institutiei, care sa semneze devizele inaintate de firma". In cazul in care se va constata ca s-au efectuat reparatii capitale fara autorizatie, DPC si firma "Fene" vor primi o amenda cuprinsa intre 7 si 10 milioane de lei.
Relu Fenechiu, antreprenor al firmei "Fene", a precizat ieri in cadrul unei conferinte de presa ca, "in cazul in care se vor constata depasiri de preturi, voi returna banii. S-a prezentat un deviz de lucrari partial, valoarea lucrarilor fiind mult mai mare de un miliard de lei. Personal, am discutat cu reprezentantii firmei "Irene" si "Stuart" la Bucuresti si am obtinut aceasta finantare. Cele doua fundatii erau interesate sa finanteze aceasta investitie, pentru a cumula un punctaj pentru adoptii. Din cauza problemelor aparute intre fosta directoare DPC si Consiliul Judetean, s-au sistat lucrarile de reparatii in noiembrie". Relu Fenechiu a recunoscut ca nu a existat o autorizatie de constructie pentru modernizarea Centrului de Plasament Budai, lucrarile fiind efectuate dupa un proiect propriu. ”A existat un proiect colorat facut de un functionar de la Directia Tehnica, insa eu am platit 60 milioane de lei pentru un proiect executat de o firma particulara. Nu stiu daca s-a ocupat cineva din Directie de obtinerea avizelor", a explicat Fenechiu. El a mai spus ca declaratiile directorului de la Budai privind utilizarea elevilor la lucrari nu sint reale. "Chiar am intervenit cind am vazut copiii urcati pe acoperis, intrebindu-l pe director cine raspunde in cazul unor accidente. Poate au carat o galeata cu ciment, dar in nici un caz nu au lucrat la decopertarea acoperisului", a mai spus acesta. (Fanica DUMITRASCU)

Comentarii