La primavara incepe marea improprietarire cu pamint a tinerilor

miercuri, 15 octombrie 2003, 23:00
2 MIN
 La primavara incepe marea improprietarire cu pamint a tinerilor

Primaria a gasit inca 6,5 hectare de pamint pe care vrea sa le puna la dispozitia tinerilor care vor sa-si ridice o locuinta. Noile terenuri, in numar de peste 40, sint risipite in intravilanul orasului, iar marimea lor variaza de la 300 de metri patrati la peste doua hectare. Cele mai intinse suprafete se gasesc la marginea combinatului CUG, unde sint gropile cu fier vechi, linga stadioanele „Tepro” si „Constructorul” si pe b-dul C.A. Rosetti, colt cu str. Brindusa. Cu aceste terenuri ar putea fi improprietariti peste 200 dintre cei circa 1.250 de tineri care si-au depus dosarul la Primarie, sau care isi vor depune de acum incolo dosarul. Aceste 6,5 hectare sint cele mai convenabile pentru construirea de locuinte deoarece se pot racorda imediat la utilitati – canalizarea, electricitatea si gazul metan – fata de cele din Moara de Vint, de exemplu, la care racordarea se va face mai greu.
Cine poate cere pamint
Potrivit Legii 15/2003, tinerii sub 35 de ani, fara sa fi avut vreodata pamint sau locuinta, au dreptul sa primeasca de la Primarie suprafete intre 250 si 500 de metri patrati, pe care ulterior sa-si construiasca o casa. Acestia trebuie sa inceapa ridicarea casei pina la expirarea autorizatiei de constructie, adica 2 ani. „Beneficiarii acestei legi vor primi in folosinta gratuita suprafete de 300 de metri patrati. Cei care vor vrea suprafata mai mare, pina la 500 de mp, vor trebui sa cumpere de la Primarie diferenta, la pretul pietei”, a subliniat ieri primarul Constantin Simirad. Solutia adoptata de Primarie nu exista in lege. In actul normativ este specificat ca tinerii vor primi intre 250 si 500 mp in folosinta gratuita.
Un adevarat cartier de case ar putea rasari in Moara de Vint
Pe linga aceste suprafete, Primaria ar putea sa puna la dispozitia tinerilor alte 19 hectare situate in zona Moara de Vint, care au la rindul lor acces la utilitati. „L-am somat pe arhitectul-sef Ionel Oancea sa conceapa imediat un proiect pentru viitoarea zona rezidentiala. Pentru inceput vom trece acest teren in intravilan, astfel incit in primavara anului viitor tinerii sa-si scoata autorizatii de construire”, a precizat Simirad. El a adaugat ca in bugetul anului viitor vor fi prevazute sume pentru dotarea cu utilitati a altor 54 de hectare de la Moara de Vint, astfel incit si acesta zona sa fie parcelata si impartita tinerilor. De asemenea, Primaria urmeaza sa obtina, prin hotarire judecatoreasca, titluri de proprietate pentru alte aproape 100 de hectare, situate tot in zona Moara de Vint. (Mihai POPA)

Comentarii