Medicii le-au amputat picioarele iesenilor accidentati pe Valea Oltului

joi, 15 august 2002, 23:00
2 MIN
 Medicii le-au amputat picioarele iesenilor accidentati pe Valea Oltului

Cosmarul familiei celor doi ieseni peste masina carora s-a prabusit o stinca in Valea Oltului nu s-a terminat. Chiar daca sotii Ioana si Ion Nicu, ambii de 59 de ani, din comuna Cotnari, au scapat cu viata in urma accidentului, medicii de la Spitalul din Rimnicu Vilcea au fost nevoiti sa le amputeze picioarele, care le-au fost practic zdrobite. "Stim ca le-au fost amputate picioarele si li s-a facut transfuzie de singe, dar starea lor nu este inca stabila. Acum li se fac investigatii pentru a se stabili daca organele interne vitale nu au fost si ele afectate in urma accidentului. De asemenea, se pare ca au mai suferit fracturi ale bratelor si fracturi costale", a spus Marin Nicu, fratele lui Ion Nicu. De asemenea, o nepotica de numai patru ani a sotilor Nicu care se afla si ea in masina a fost transportata in stare grava la Spitalul de Neurochirurgie Bucuresti, ea suferind un hematom intracranian. "Noi am vrea sa-i putem aduce la Iasi atunci cind vor fi transportabili, ca sa-i putem ingriji cit mai bine si sa fim toti alaturi de ei", a mai spus Marin Nicu. Accidentul s-a produs marti pe Valea Oltului, unde cei doi erau in concediu, dorind sa viziteze manastirile din zona. Din cauza ploilor abundente si a vintului puternic care au maturat zona, o bucata de stinca de aproximativ 300 de kilograme s-a desprins si a cazut peste masina iesenilor, care a fost facuta zob. Se presupune insa ca stinca nu a cazut numai din cauza ploilor abundente si a vintului puternic. Din cauza caderilor de pietre, arbori, etc., in zona respectiva se lucra cu un pickhammer pentru dizlocarea dirijata a unor bucati de stinca. Insa, pentru ca nu au fost luate masurile de siguranta necesare – oprirea circulatiei – in momentul trecerii autoturismului de Iasi stinca s-a pravalit. (S.R.)

Comentarii