O fetita si-a desclestat dintii dupa patru ani

sâmbătă, 27 aprilie 2002, 23:00
2 MIN
 O fetita si-a desclestat dintii dupa patru ani

O fetita de 6 ani dintr-o localitate de linga Radauti a redevenit un copil normal in urma unei interventii chirurgicale dupa ce, timp de aproape patru ani, nu a putut deschide gura. Tehnica folosita de specialistii Clinicii de Chirurgie Maxilo Faciala de la Spitalul "Sf. Spiridon" este o premiera nationala. "Uite, acum pot sa deschid gura mare, nu ca inainte cind abia puteam sa maninc", a spus Augustina Lutu, fetita care a fost operata in urma cu trei zile. Augusta, cum ii spun toti vecinii de salon nu a mai putut deschide gura de la virsta de doi ani, dupa ce articulatia mandibulei i s-a blocat, in urma unei lovituri din copilarie. "Ii dadeam mincare cu lingurita. O apropiam de buze si pentru ca nu incapea in gura, fetita sorbea mincarea. Daca ii dadeam cartofi sau carne le rupeam in bucatele mici de tot si i le impingeam in gurita cu degetul. Am fost la o multime de doctori in Suceava dar abia acum doua saptamini m-au trimis la Iasi unde doctorii au reusit sa o faca bine", ne-a spus mama fetitei. Acest tip de suferinte se opereaza de mai multi ani. Se indeparteaza blocul de anchiloza si intre capetele articulatiei se pune, de la bucata de piele sau muschi, pina la silicon sau alte substante care dau insa reactii negative, infectii sau chiar pot duce la recidiva bolii. "Sintem prima clinica unde am folosit ca material de interpozitie textura de Dacron, utilizat pentru protezele vasculare, tolerat foarte bine de organism. Daca folosirea celorlate tipuri de materiale utilizate in mod obisnuit la acest gen de interventii genereaza cam 40% recidive, prin folosirea Dacronului nu a fost nici o recidiva sau complicatie si rezultatele sint remarcabile", ne-a explicat prof. dr. Dan Gogalniceanu, seful Clinicii, cel care a "inventat" acest procedeu folosit cu rezultate excelente. Rezultatele spectaculoase ale acestui gen de interventii au fost comunicate revistelor de specialitate si vor fi publicate in cursul acestei luni, ca o recunoastere a performantelor medicinei iesene. (Cristian DONOSE)

Comentarii