Oamenii cu piele de crocodil viseaza ca intr-o zi sa se faca lumina in casa lor

miercuri, 08 mai 2002, 23:00
2 MIN
 Oamenii cu piele de crocodil viseaza ca intr-o zi sa se faca lumina in casa lor

Pentru familia Suciu, familia oamenilor cu piele de crocodil, sosirea primaverii a fost o binecuvintare. Ziua a crescut, iar cei patru membri ai familiei se bucura pentru mai mult timp de lumina soarelui. Casa in care locuiesc cei patru membri ai familiei, undeva in margina satului Slobozia, comuna Ciurea, nu este racordata la reteaua de electricitate. Neavind bani pentru luminari sau gaz, familia si-a petrecut cea mai mare parte a iernii in intuneric. "Cu boala de care sufar, nu ma primeste nimeni sa muncesc. Toata lumea se fereste de noi", explica cu mihnire Daniel Suciu (43 ani), ale carui miini, picioare, burta si spate sint acoperite de o crusta cu solzi ca de crocodil. Boala care in termeni medicali se numeste "ichtioza vulgara si cheratoza palmo-plantara" se transmite genetic si este incurabila, de aceasta suferind si Andrei, baiatul in virsta de 17 ani, al lui Daniel Suciu. Foarte afectat de boala lui, baiatul inca mai spera la o viata normala. A terminat opt clase si ar vrea sa munceasca: "As fi facut o scoala profesionala, dar nu pot invata o meserie. Crusta se crapa foarte usor la efort, iar miinile si picioarele nu mai au mobilitate cind crusta creste foarte tare. Dar vinzator sau liftier as putea fi", spune Andrei, care din cauza saraciei a invatat sa se descurce si fara medicamente. "Cind crusta creste prea mult, stam la inmuiat citeva ore si apoi o taiem cu lama", explica tatal si fiul. In mod normal, cei doi ar trebui sa se trateze cu medicamente si unguente pentru ameliorarea bolii, dar pentru acestea ar trebui sa scoata din buzunar citeva milioane in fiecare luna. "De unde sa luam banii acestia? Banii din pensia mea de invaliditate si cu cea a sotiei, care sufera de TBC, abia ne ajung pentru mincare: cartofi si fasole. Ca altceva nu ne permitem", mai spune trist Daniel Suciu, care inca mai spera ca intr-o zi le va putea oferi o viata mai buna copiilor lui: baiatului si fetei de 12 ani pe care actuala sotie o are din prima casatorie. "Nici nu vreau prea mult: sa le pot pune ceva pe masa, sa avem lemne pe timpul iernii, dar cel mult imi doresc sa avem curent electric. Asa cum ar trebui sa fie intr-o casa de oameni", a mai spus Daniel Suciu. (S.R.)

Comentarii