Oficiali din trei ministere l-au transformat in minge de ping-pong pe seful unei asociatii din Iasi

sâmbătă, 13 noiembrie 2004, 00:00
3 MIN
 Oficiali din trei ministere l-au transformat in minge de ping-pong pe seful unei asociatii din Iasi

Ordonanta cu radierea penalitatilor la intretinere e ca o pisica ametita, fiind aruncata de la un minister la altul si in final la Iasi. „Am depus adrese catre Guvern, Ministerul Finantelor, Ministerul Administratiei si Ministerul Economiei in care solicitam sa mi se spuna clar daca penalitatile locatarilor vor fi sterse sau nu”, a declarat Gheorghe Paduraru, presedinte al asociatiei bloc 547, scara A, Pacurari. Concret, Paduraru se refera la o ordonanta a Guvernului potrivit careia penalitatile la intretinere se rad la asociatiile care pina la 30 iunie 2004 si-au platit toate facturile restante. Desi la Iasi 180 de asociatii indeplinesc aceasta cerinta, ordonanta nu a fost pusa in aplicare. Oficiali din ministere au motivat initial ca ordonanta nu se aplica decit la persoanele juridice cu profit, categorie in care asociatiile nu ar intra. Ulterior, oficialii de la Bucuresti au ajuns la concluzia ca se incadreaza si asociatiile, insa nimeni nu a mai luat nici o decizie. Daca s-ar pune in practica, la Iasi ar urma sa fie sterse aproape 80 miliarde lei, reprezentind penalitati la apa rece si agent termic, atit pentru asociatii, cit si pentru firme.
Administratorul, plimbat de la un minister la altul
Un administrator din Iasi s-a hotarit sa mearga la Bucuresti pentru a se lamuri direct de la sursa. Guvernul i-a raspuns lui Gheorghe Paduraru ca problema radierii celor 36 milioane lei de la asociatia sa poate fi lamurita la Finante. Atit Finantele, cit si Ministerul Administratiei, la care a inaintat petitii, l-au „pasat” la Ministerul Economiei. Ultimul din lantul slabiciunilor, Ministerul Economiei si Comertului a venit si cu o noua gaselnita in materie de pasat pisica. „Reprezentantii ministerului spun ca asociatiile interesate de radierea penalitatilor ar trebui sa se adreseze «direct furnizorilor de utilitati» pentru rezolvarea problemei”, a spus Paduraru. Pentru a-si justifica trimiterea, responsabilii ministeriali fac trimitere la articolul 13 din ordonanta care reglementeaza radierea datoriilor. Acest articol precizeaza ca reglarea situatiei penalitatilor poate intra, in ultima instanta, in sarcina „altor autoritati ale administratiei publice locale, dupa caz”. „Nu putem sa luam o decizie in aceasta chestiune, ci vom astepta, in continuare, o adresa cu norme de aplicare de la cei din ministerele responsabile”, a declarat Constantin Ciofu, director UFET, din cadrul CET. Responsabilul UFET a mai spus ca penalitatile care in cazul asociatiilor de proprietari ajung la 8,5 miliarde vor aparea in continuare pe listele de plata, dar ca acestea nu se vor majora si nici nu vor fi incasate. „Ne-ar ajuta mult sa stim ceva clar pentru a putea radia contabil aceste sume”, a mai spus Ciofu. O alta regie locala implicata in problema penalitatilor, RAJAC, se declara la fel de neputincioasa in privinta aplicarii ordonantei. „Este riscant sa luam de la sine putere decizia de a radia penalitatile, tinind cont ca acestea ajung la aproximativ 70 miliarde si ca, in cazul in care ordonanta nu s-ar mai aplica, noi am ramine cu paguba”, a declarat Ion Toma, director RAJAC. Reprezentantul Guvernului in Iasi, prefectul Spiridon Cretu, spune ca nu a primit pina acum indicatii pentru a se ocupa de aceasta problema, dar ca ii asteapta pe cei nemultumiti la discutii. (Cezar PADURARIU)

Comentarii