Perdele de protectie pe marginea soselelor

luni, 30 ianuarie 2006, 00:00
1 MIN
 Perdele de protectie pe marginea soselelor

Peste trei ani, drumurile inzapezite vor deveni raritati. Cel putin asa sustin autoritatile. Tronsoanele de drum care prezinta risc de inzapezire vor fi incluse intr-un program national de creare a perdelelor forestiere de protectie. Acestea vor fi formate din fisii de arbusti si copaci cu crestere rapida, late de 30 m, amplasate la 20 metri de drumuri. „Aceste fisii de protectie vor fi amplasate in punctele cele mai afectate de viscol. In buna parte, terenurile pe care vor fi plantate fisiile de protectie se afla in proprietate privata. Fie se va proceda la exproprieri in interes public, fie proprietarii vor putea exploata paduricile in regim silvic”, a declarat subprefectul Tudor Leonte. Primele fisii de protectie vor fi plantate in acest an pe drumurile nationale, Guvernul urmind sa aloce in acest scop 1,6 miliarde lei. Din 2007 vor fi create fisii de protectie si pe drumurile judetene si caile ferate.
Conform statisticilor Regionalei Drumuri Nationale, sectoarele de drumuri afectate mereu de viscol se afla pe raza comunelor Popricani, Butea, Rachiteni, Strunga, Ion Neculce, Baltati, Podu Iloaiei si Ruginoasa. In cazul drumurilor judetene, cele mai inportante tronsoane pe care sint necesare perdelele de protectie sint Popest-Sinesti, Strunga-Oteleni, Spinoasa-Belcesti, Vladeni-Sipote si Lungani-Sinesti. (Alex ZANOAGA)

Comentarii