Planoristul accidentat a iesit din coma

vineri, 12 mai 2000, 23:00
1 MIN
 Planoristul accidentat a iesit din coma

Dupa cinci zile dificile, in care s-a zbatut intre viata si moarte, planoristul Vlad Volosievici a iesit din coma ieri dimineata. Sportivul de 49 de ani, care s-a prabusit cu planorul de la o inaltime de 15 metri, zdrobindu-se de pamint, a avut ieri mai multe momente de luciditate in care a schimbat citeva cuvinte cu familia si personalul medical. El a afirmat ca nu isi aminteste de prabusirea cu planorul, fapt ce a condus la ipoteza ca Vlad Volosievici este amnezic. Medicii spun ca aceasta reactie este normala in cazul persoanelor care au suferit traumatisme cranio-cerebrale severe si ca exista probabilitatea sa-si aminteasca incidentul abia dupa citeva zile. In ceea ce priveste starea de sanatate, medicii de la Neurochirurgie au refuzat sa dea detalii, motivind ca familia planoristului i-a atentionat sa pastreze secretul profesional. Se spune insa ca starea sa, din punct de vedere neurochirurgical, este mai buna si ca sansele sale de supravietuire sint mult mai mari. In aceste noi conditii, Vlad Volosievici va fi supus saptamina viitoare unei noi interventii chirurgicale, la ambele picioare. (Alina TITEI)

Comentarii