Prefectura a pierdut toate procesele importante din ultimii ani

joi, 05 iulie 2001, 23:00
3 MIN
 Prefectura a pierdut toate procesele importante din ultimii ani

Prefectura s-a scufundat pina peste cap in procese legate de fondul funciar. Cei 3 juristi care raspund de problemele de fond funciar in care este implicata Prefectura trebuie sa urmareasca permanent aproape 1.300 de dosare. In cele mai multe cazuri, Prefectura trebuie doar sa depuna marturie. 41 de dosare sint insa reprezentate de actiuni promovate de Prefectura, pentru anularea unor titluri de proprietate. Intre anii 1996 si 2000, din 169 de astfel de actiuni, Prefectura a pierdut 22, adica mai mult de 10%. Cifra este cu atit mai alarmanta cu cit Prefectura este garantul respectarii legii. Daca, in 10 cazuri din 100, Prefectura – garant al respectarii legii – greseste, cita incredere mai poate avea cetateanul obisnuit in cuvintul juristilor acestei institutii?
Doi oameni ar trebui sa munceasca cit opt
Volumul mare de activitate este motivul cel mai des invocat atunci cind Prefectura pierde un proces. "Serviciul de fond funciar este subdimensionat. Exista foarte multe litigii si foarte putin oameni care sa le rezolve. Din pacate, organigrama Prefecturii nu ne permite sa dirijam un personal mai numeros in aceasta directie", a declarat subprefectul Valentin Soroceanu. Cea mai grava problema cu care se confrunta activitatea Prefecturii este tocmai deficitul cronic de personal. Desi 80% din activitatea Prefecturii este reprezentata de problemele de fond funciar, doar 12,5% din personal se ocupa de acestea. Serviciul de fond funciar cuprinde – cu tot cu sef – doar 5 oameni, dintre care doar 3 juristi reprezinta Prefectura in procesele de fond funciar. "In medie, un jurist trebuie sa se ocupe de 500-600 de dosare. Aceiasi juristi au in atributii si intocmirea de referate pentru validarea cererilor de improprietarire, trebuie sa acorde si audiente, ceea ce reprezinta un volum de munca enorm", a precizat Marian Tudoran, seful Directiei de Resurse Umane din cadrul Prefecturii.
Secretarul Prefecturii spera sa se reabiliteze in procesul cu Tudorache
In acelasi timp, Prefectura a reusit contraperformanta de a pierde tocmai procesele cu o miza importanta. Fostul secretar al Prefecturii, Nicolae Pepelea, fostul director al "Romsilva" Iasi, Simion Mirza, fostul secretar PCR pe probleme de agricultura, Ionel Mitrica au reusit sa-i faca sah-mat pe juristii Prefecturii si sa cistige procesele care le-au fost intentate de Prefectura. Ultimul care a dat cu tifla prefectului a fost lt-col.(r) Puiu Constantinescu, care a obtinut la Curtea de Apel Bacau o sentinta definitiva de punere in posesie cu 15 ha. In toate aceste cazuri, Prefectura a considerat ca titlurile de proprietate au fost obtinute ilegal si a cerut in instanta anularea lor. Dupa ani de procese, Prefectura a pierdut. Secretarul general al Prefecturii, Tudor Leonte, considera insa ca juristii sint ultimii care ar putea fi invinovatiti de pierderea proceselor importante. "Fiecare caz in care Prefectura a pierdut trebuie analizat punctual. Poate fi vorba de un viciu de procedura. Poate fi vorba de o hotarire emisa gresit de Comisia Judeteana de Fond Funciar. Poate fi vorba chiar si de o greseala a instantei. Fireste, exista si posibilitatea ca Prefectura sa fi fost reprezentata la proces de un functionar incompetent. Pe de alta parte, in aceste cazuri este vorba de suprafete mici. Daca vom cistiga procesul cu Tudorache, de exemplu, ar insemna ca am recuperat 50 de hectare, ceea ce reprezinta mai mult decit s-a pierdut pina acum", a incheiat Leonte. (Alexandru ZANOAGA)

Comentarii