PSD il vede deja pe Flaiser primar

luni, 24 februarie 2003, 00:00
3 MIN
 PSD il vede deja pe Flaiser primar

Iasul va avea un nou primar, cel mai tirziu in toamna acestui an. Acest lucru se va intimpla in cazul in care actualul sef al orasului, Constantin Simirad, isi va mentine decizia de a pleca in diplomatie. Destinatia cea mai probabila a lui Simirad este aceea de ambasador al Romaniei in Cuba. In cazul in care Simirad va accepta postul de ambasador in schimbul fotoliului de primar, Legea Administratiei Publice Locale prevede clar cum se va alege noul primar.
Cum va fi ales noul primar
Astfel, potrivit legii, Simirad va trebui sa-i inainteze demisia sa prefectului Neculai Apostol. Prefectul ar urma sa ia act ca mandatul lui Simirad a incetat si sa instiinteaze Guvernul. Acesta din urma trebuie sa stabileasca, in termen de 30 de zile, data alegerilor pentru Primaria municipiului. Pina cind va fi desemnat prin vot un nou primar, atributiile acestuia sint preluate de catre unul dintre viceprimari, ales de Consiliul Local (CL) prin vot secret. La rindul sau, locul viceprimarului va fi luat de un consilier local, ales tot prin votul CL. Intrucit Legea Adminstratiei Publice Locale nu prevede obligativitatea organizarii de alegeri anticipate, Guvernul mai are o varianta: ar putea prelungi perioada interimatului pina in vara anului viitor, cind urmeaza sa se desfasoare alegerile locale in toata tara. Primarul Constantin Simirad nu a putut fi contactat ieri pentru a oferi si alte detalii.
"Il cred pe Flaiser ca nu-si doreste Primaria"
Seful organizatiei locale a partidului de guvernamint, senatorul PSD Ion Solcanu, ne-a declarat ca partidul are deja un candidat pentru fotoliul de primar, cel mai probabil in persoana lui Lucian Flaiser, actualul presedinte al Consiliului Judetean. "Cred ca Flaiser este primarul de care are nevoie Iasul. Este cunoscut, iar la CJ a dovedit capacitati de exceptie: deruleaza proiecte de sute de miliarde de lei din finantari externe", a declarat Solcanu. Cu toate ca Lucian Flaiser a declarat recent ca nu il intereseaza Palatul Roznovanu, senatorul Solcanu crede ca el poate fi convins sa candideze pentru Primarie. "Il cred pe Flaiser ca nu-si doreste Primaria, avind atitea treburi incepute la CJ. Insa Flaiser este si un om de partid, si nu poate face abstractie de politica partidului", a subliniat liderul PSD.
Partidele de opozitie nu sint convinse ca Simirad va pleca
In acest moment, nici unul dintre partidele din opozitie nu poate nominaliza un contracandidat la Primarie. Principalul motiv este acela ca liderii opozitiei privesc cu suspiciune eventuala plecare a lui Simirad de la cirma orasului. "Asteptam decizia PSD, pentru ca ei fac jocurile. De ei va depinde pe cine vom angaja in lupta pentru Primarie. In acest moment avem trei candidati luati in calcul, insa nu are rost sa-i expun acum si sa creez concurenta in filiala, incit sa ajungem sa ne dam cu stingu-n dreptul", a declarat liderul iesean al PRM, deputatul Anghel Stanciu. In ceea ce-i priveste pe liberali, ideea unei lupte pentru Primarie cu un Consiliu Local dominat de PSD nu este atragatoare. "Punctul meu personal de vedere este ca, oricine ar candida pentru Primarie, in aceste conditii ar face un gest de sinucidere politica. Nu poti fi primar cu un consiliu dominat de PSD. Cel mai probabil, PNL isi va conserva fortele pina la alegerile locale, cind intentionam sa luam atit Primaria, cit si Consiliul Local", a concluzionat Dan Carlan, liderul organizatiei municipale a PNL. La rindul sau, Partidul Democrat nu ia in seama varianta anticipatelor. "Nu cred ca vor fi «anticipate» la Primarie, iar daca trebuie, va dau si in scris", a declarat Mihai Baciu, liderul filialei iesene a PD. Potrivit acestuia, democratii au pregatit deja un candidat pentru orice eventualitate, dar pe care nu doresc sa-l faca public. "Nu vreau sa-l boceasca presa inainte de a intra in competitie", a mai adaugat Baciu. (Mihai POPA)

Comentarii