"Nu ma lasa sa mor, doctore"

In timp ce rudele asteapta nerabdatoare finalul si rezultatul operatiei, medicii si restul echipei operatorii isi incep treaba calmi. Pentru ei este doar o zi obisnuita de lucru. Sala de operatii are dimensiunile unei sufragerii mari plina cu aparate, printre care se agita vreo zece oameni. "Sa nu te atingi de nimic", am fost avertizat. In mijlocul salii, masa de operatie este inconjurata de cei sase medici care se pregatesc sa inceapa interventia. Este vorba de o refacere a esofagului afectat de o tumora maligna, in urma careia pacientul va ramine fara stomac si opt centimetri de esofag. "Tensiunea?", ma trezeste din reverie glasul profesional al chirurgului. "Normala", raspunde la fel de scurt anestezistul, care face ultimele pregatiri.
Din pacient nu se mai vad decit talpile
Incerc sa-mi imaginez cum arata pacientul ascuns sub cearsafurile pe care medicii le numesc "cimpuri sterile". Cuprins de febra pregatirilor pentru operatie nu l-am privit foarte atent. Acum, chipul lui, un chip ce mi-a ramas in minte ca o fotografie miscata, ma obsedeaza. Nu pot sa-mi iau ochii de la talpile lui, singurele vizibile. Restul corpului este acoperit de cimpul operator de culoare verde. Alaturi, masuta cu instrumente. Nu se aude decit clinchetul infundat al instrumentelor chirurgicale si zgomotul ritmic, sacadat al aparatului de respiratie asistata. Ma uit la aparat, la bucata de cauciuc care urca si coboara in ritmul respiratiei bolnavului. Fara sa vreau, incep sa respir si eu in acelasi ritm.
O dunga rosie, care se lateste incet
Linistea este sparta de seful echipei operatorii: "Incepem. Potriveste mai bine lumina". Ca la un semn, toata lumea "intra in priza". Bisturiul ajunge imediat din mina unui asistent in cea a chirurgului, care incepe sa taie. Ma asteptam sa vad tisnind un suvoi de singe, dar bisturiul lasa in urma lui o dunga rosie, subtire care se lateste incet. Imediat, singele este absorbit de un tampon plimbat cu repeziciune pe taietura de o asistenta. Incet-incet, taietura se adinceste pina cind se vede stomacul si esofagul. Ritmic, tampoanele absorb singele care se aduna in deschizatura. Un biziit scurt, repetat de citeva ori, si o dira usoara de fum ce se ridica din incizie. Mirosul slab de carne arsa imi da o vaga senzatie de greata. Vasele mari sint prinse cu pense si apoi "legate", pentru ca pacientul sa nu se goleasca de singe. Medicii lucreaza in tacere si, cind au largit suficient incizia, incep sa scormoneasca printre viscere. Pipaie si studiaza cu atentie esofagul si stomacul. "Trebuie scos tot stomacul", decide chirurgul rapid, dupa ce vede ca aproape jumatate din acesta este cuprins de tumora. "Ac de opt". Imediat, chirurgul primeste ce a cerut si incepe sa coasa ceva, dupa care taie cu un foarfec mare si iar coase. Aproape ca imi simt forma propriului meu stomac care, pina acum, era doar o notiune abstracta pentru mine. De emotie, peretii stomacului trepideaza in ritmul batailor inimii.
Stomacul, inlocuit cu o bucata de intestin
A trecut deja o ora si jumatate. Greul de-abia acum incepe, insa. Ma ridic pe virfuri sa vad mai bine. Nu disting foarte clar ce se intimpla acolo printre zeci de pense, dar reusesc sa vad o bucata de ficat si stomacul deja despartit de esofag. Ma gindesc ce ar simti familia pacientului daca ar fi in sala, si instantaneu imi vine in minte ca ar putea fi tatal meu. Ma scutur si ma straduiesc sa gindesc pozitiv, bucuros ca tatal meu este sanatos. Ma simt indecent de bucuros ca familia mea este bine, incit fac eforturi sa nu mi se citeasca acest sentiment in ochi. Pot sta insa linistit: nu ma baga nimeni in seama, intreaga echipa fiind conectata la nevoile pacientului.
Pentru ca tumora era destul de extinsa, stomacul a fost inlocuit cu o bucata de intestin gros. "Acum, incepem sa scoatem stomacul", spune cu glas ferm chirurgul. Dupa inca o jumatate de ora, in care instrumentele trec rapid in mina chirurgului, ca pe banda rulanta, se face o ultima taietura si stomacul este detasat de corp. Chirurgul ia in miini o bucata de carne diforma, plina de singe si cu excrescente mai inchise la culoare, despre care mai tirziu am aflat ca este tumora. O studiaza cu atentie pentru ultima oara si stomacul este trintit sec intr-o tavita de alaturi.
"Intram si in torace"
Operatia continua. Din cind in cind, peste ritmul sacadat al respiratorului se suprapune cite o comanda scurta: "Aspira aici", si imediat se aude un sunet ca si cind ai sorbi cu paiul dintr-un pahar care este aproape gol. Prin tubul conectat la un aparat aflat sub masa de operatie, singele din zona unde se opereaza este strins pentru ca medicii sa vada exact ce se intimpla. Dupa ce pipaie cu atentie esofagul, medicii constata ca tumora se intinde mai mult decit credeau. Decizia este luata din priviri. "Intram in torace". Imediat, seful echipei trece in partea stinga a bolnavului si este adusa trusa de chirurgie toracica.
Cu miscari precise si rapide se numara coastele, si in spatiul dintre a saptea si a opta coasta bisturiul incepe sa isi faca loc. In urma lui ramine aceeasi dira de singe ce se lateste parca mai repede decit cea de la burta. Pe masura ce taietura se adinceste, zeci de pense prind capetele vaselor de singe mari. Deodata, tisneste din taietura un jet subtire de singe care deseneaza o dira purpurie pe halatul unuia din chirurgi. "Prinde din nou cum trebuie", se aude comanda autoritara a sefului. Linga masa de operatie, intr-un sac special se aduna tampoanele imbibate in singe. Din cind in cind, anestezistii schimba flacoanele cu diferitele substante care il tin in viata pe pacient si punga cu singe. In citeva minute, coastele sint complet separate, bisturiul taind muschii intercostali pina se vede plaminul sting. Nu mi se mai pare deloc tentanta aventura de a fi partas la o operatie grea, si parca aerul din sala s-a rarefiat, iar dorinta de a parasi incaperea devine obsedanta.
Incepe "confectionarea" stomacului
"Dati-mi departatorul", spune unul dintre medici. Imediat o imbinare ciudata de tije de metal ca doi clesti mari este fixata intre coaste. "Iar merge greu", spune cu glas egal unul din chirurgi si invirte un surub care departeaza cei doi clesti si in acelasi timp coastele. Ma intreb daca stie cind trebuie sa se opreasca sau, la un moment dat, voi auzi coastele pocnind. Privesc cu atentie chipul chirurgului care continua, imperturbabil, sa invirta la surub. Se opreste dupa alte citeva secunde, iar in tot acest timp plaminul sting se ridica si coboara ritmic. Undeva, in mijlocul pieptului, mai mult ghicesc zbaterea ritmica a inimii. Degetele medicilor rascolesc pe linga plamin si ajung la esofag. Il studiaza cu atentie si taie o bucatica de doi centimetri, care este trimisa la laborator. In scurt timp, rezultatul confirma ca mai sint urme mici de tumora. Medicii mai taie inca o bucatica din esofag. Dupa ce se conving ca tot raul a fost scos, incepe ultima parte a operatiei: "confectionarea" unui stomac si esofag nou. Atentia chirurgilor se indreapta iar asupra "haului" din burta pacientului si incep sa cotrobaie printre intestine. O bucata cam de jumatate de metru din intestinul gros este desirat si studiat cu mare atentie. Trebuie aleasa portiunea cea mai bine vascularizata. Bucata de intestin este "trasa in sus" pina ajunge sa fie cusuta la restul de esofag ramas dupa scoaterea tumorii. Dupa ce se verifica cu atentie daca nu a ramas nici un tampon in incizie, medicii incep sa coasa la loc toracele si mai apoi burta pacientului. "Este foarte important ca suturile sa fie facute perfect, pentru a nu permite aerului sa intre sau sa iasa din cutia toracica", explica mult mai relaxati medicii, in timp ce cos capete de vase care fusesera gituite de pense.
Treptat, totul se inchide la loc si doar urmele de singe si cusaturile mai amintesc ca in urma cu citeva minute puteai atinge aproape toate organele interne ale pacientului. Barbatul este invelit in bandaje si dus din sala de operatie in salonul de Anestezie Terapie Intensiva. Imi este aproape imposibil sa cred, dar este viu. (Cristian DONOSE)