RAZBOIUL ZAHARULUI: Afaceristi verosi si politicieni rapace pun cruce singurei fabrici de zahar din judet

joi, 26 august 2004, 23:00
8 MIN
 RAZBOIUL ZAHARULUI: Afaceristi verosi si politicieni rapace pun cruce singurei fabrici de zahar din judet

La Pascani, zaharul a declansat un adevarat razboi intre un omul de afaceri american care a cumparat „Nectarul” si administratia locala. Miza: 35 de hectare de pamint si procesarea sfeclei de zahar, cultivata atit de tarani, dar si de potentatii locali. Ofensiva administratiei locale nu se poarta insa la vedere, ci mult mai subtil, prin intirzierea „in termen legal” a eliberarii avizelor necesare cumparatorului. Pentru un act pe care de la Administratia Finantelor Locale din Iasi orice societate il poate obtine a doua zi, la Pascani este nevoie de cel putin 30 de zile. Si nici atunci nu este sigur ca nu va mai fi nevoie de o perioada „legala” in care sa se efectueze „studierea documentelor”. Intre timp, investitorul, care a si virat deja 20 de miliarde de lei executorului bancar, pierde lunar 250 de milioane de lei. Pentru ca atit ar fi cistigat daca si-ar fi depus acesti bani la banca. „Nimic nu misca la Pascani fara aprobarea lui Ratoi”, spune disperat avocatul americanului, Dragomir Tomaseschi.
Prima talpa a lui Ratoi
Dupa doua privatizari esuate, singura fabrica de zahar din judet, „Nectar” SA, a fost in sfirsit cumparata, pe 17 mai anul acesta, de catre „Inter Woods Trading Group” Pascani, in urma unei licitatii organizate de executorul Bancii Comerciale Romane, Dominte Cristinel. Micuta societate pascaneana a cumparat, in numele investitorului american Eli Nachman, cea mai mare parte a activelor fabricii de zahar licitind cel mai mult dintre cei patru competitori prezenti. In total, Eli Nachman a platit prin intermediul „Inter Woods” aproape 20 miliarde lei. Cum in cele 15 zile pe care le prevede legea nimeni nu a depus contestatie, investitorul american se si vedea deja pornind motoarele la „Nectarul”. Numai ca, in Romania, nu intotdeauna daca ai platit un bun inseamna ca ai si devenit proprietarul lui. Cel putin asta avea sa constate curind administratorul „Inter Woods”, Gabriel Marinescu. „Dupa ce am preluat de la executorul bancar bunurile cumparate, primul pas a fost acela de a depune la Directia Finantelor Publice Locale Pascani documentatia pentru a ne inscrie ca platitori de taxe si impozite si pentru a obtine certificatul de neurmarire fiscala. De acesta avem nevoie pentru a-l prezenta la judecator in vederea intabularii terenului de la Nectarul”, a declarat Mateescu.
Zeci de miliarde blocate pentru ca „omul Primariei e in concediu”
O hirtie pentru emiterea careia, de exemplu, la Finantele Locale din Iasi este nevoie de cel mult 5 zile de la depunerea documentatiei, la Pascani nu poate fi eliberata mai devreme de 30 de zile. Motivul? Diferit, in functie de interlocutorul sefului serviciului finantelor publice locale din cadrul Primariei Pascani, Mihai Bodoasca. Pentru Dragomir Tomaseschi, avocatul lui Eli Nachman, motivul a fost „omul de la certificate”, care se afla in concediu. „M-am dus la domnul Bodoasca sa-l intreb de ce dureaza atit de mult aceasta hirtie pe care alta data, la alte licitatii, am obtinut-o aproape imediat. Mi-a spus ca omul care se ocupa cu certificatele este in concediu. Cind l-am intrebat cind revine respectivul din concediu, mi-a raspuns ca intr-o luna, o luna jumatate”, a spus Tomaseschi. Pentru reporterul „Ziarului de Iasi”, motivul invocat a fost legea. „Conform legii, eu trebuie sa raspund in 30 de zile de la depunerea documentatiei. Ori documentatia a fost primita pe 29 iunie, si tot in lege mai spune ca, daca sint probleme deosebite, raspunsul mai poate fi aminat cu 15 zile. Or sa primeasca un raspuns in termenul legal”, ne-a asigurat Mihai Bodoasca.
Confuzie la Primarie
Si, din punctul lui de vedere, sint „probleme deosebite” in acest caz. „Va spun doar una dintre greseli, pentru ca sint mai multe, dar nu le spun deocamdata. Cererea de eliberare a certificatului este facuta pentru adresa din strada Gradinitei nr.1 (n.r. – unde se afla sediul „Nectar”), iar detaliile din documentatie sint trecute pentru cladirea din satul Gistesti, acolo unde spun ei ca se afla sediul social. Noi am fost acolo si nu erau decit doi batrini care nu stiau despre ce este vorba”, a explicat Bodoasca. Legea de care s-a prevalat Bodoasca pentru acest termen de 30 de zile este Ordonanta 27 din 2002. Ori, aceasta se refera la modalitatea de solutionare a petitiilor de catre institutiile publice. In articolul 8 se spune, intr-adevar, ca „autoritatile publice sesizate au obligatia sa comunice petitionarului, in termen de 30 de zile de la data inregistrarii petitiei, raspunsul, indiferent daca solutia este favorabila sau nefavorabila”. Avocatul americanului, Tomaseschi, spune insa ca nu a depus un astfel de act: „Ce petitie, domnule? Noi n-am depus nici o petitie, am depus o cerere de eliberare a certificatului de neurmarire fiscala. Cel care ne caroteaza este de fapt primarul Ratoi, ca nu face nimeni nimic acolo fara stirea lui”.
Ratoi crede ca americanul va taia fabrica
De cealalta parte, primarul spune ca „nu certificatul, domnule, e problema. Ca, si cu el, tot nu-si vor putea intabula terenul. Asta pentru ca Directia Generala a Finantelor din Iasi a cerut lichidarea fabricii inainte sa o vinda banca, si normal nu aveau voie sa faca licitatia. Deja in octombrie Finantele au termen in proces cu banca, si pina nu se termina procesul nu pot intabula terenul”. Intre timp, in aceasta increngatura de procese, contestatii si legi aplicate „ca la carte”, investitorul american si reprezentantul acestuia de la Pascani, Gabriel Marinescu, se perpelesc pentru ca vor sa inceapa activitatea si nu pot. In plus, mai pierd si o gramada de bani pentru ca, daca ar fi depus in banca in depozit cei 20 miliarde lei, ar fi cistigat lunar din dobinda 250 milioane lei. „Stam degeaba si pazim fabrica. Nu putem avansa nici in negocierile pentru aducerea la prelucrare a zaharului brut, pentru ca deocamdata eu nu am toate actele necesare. Daca la inceput primarul Ratoi avea o atitudine binevoitoare fata de noi, de la intilnirea lui cu domnul Nachman, acum vreo trei saptamini, s-a intors complet impotriva noastra. Ne acuza ca vrem sa taiem fabrica la fier vechi si repeta obsesiv ca el nu vrea spaga si ca este cu muncitorii. De parca i-ar fi oferit cineva spaga. Eu nu-mi explic deloc o asemenea atitudine, intelegeti dumneavoastra ce vreti de aici”, a precizat Marinescu.
„Vor sa-si recupereze banii intr-un an”
In privinta acuzatiilor cum ca fabrica a fost achizitionata pentru a fi taiata la fier vechi, un comunicat trimis de Eli Nachman redactiei spune: „Unicul motiv pentru care a fost achizitionata fabrica este acela de a produce zahar din sfecla si din zahar brut importat din Brazilia. Avem in fata multe dificultati si probleme de la autoritatile locale din Pascani, si aceasta descurajeaza foarte mult investiorul”. In comunicat se mai spune ca pina acum investitorul a cheltuit un milion de dolari si inca 100.000 de dolari pentru cheltuieli neasteptate. In plus, conform planului de afaceri, este nevoie de a rula in jur de 14 milioane de dolari pentru a aduce fabrica in profit. „Noi negociem chiar acum cu un mare conglomerat de firme din Marea Britanie, sa fie parte la aceasta fabrica. Dorim sa declaram ca nu este nimic adevarat in zvonurile care spun ca vrem sa distrugem fabrica”, incheie comunicatul lui Eli Nachman. Neculai Ratoi ne explica altfel motivul schimbarii de atitudine pe care a avut-o fata de „Inter Woods”. „Pai, cind am vazut ca i-au dat afara pe cei de la «Nectar» dupa ce au cumparat, inclusiv pe reprezentantul AVAS-ului, si cind am vazut ca incep sa aduca acolo de pe la Suceava, unde mai au o societate, gatere si lemn sa-l taie aici, mi-am dat seama ca vor sa faca altceva decit zahar”, a spus Ratoi. El a adaugat ca picatura care a umplut paharul a fost faptul ca nu i-au mai lasat pe cei de la „Rompak” sa aduca melasa pe calea ferata care trece prin curtea „Nectar”. „Cei de la «Rompak» aveau un contract incheiat cu «Nectar» si plateau lunar o chirie. De cind a venit Marinescu, le-a spus ca nu, acest contract nu mai este valabil, si daca vor sa foloseasca linia ferata care trece pe terenul fabricii sa plateasca lunar 40.000 de euro. Adica ei cumpara cladirile cu 600.000-700.000 de euro si terenul il iau gratis, si vor 40.000 de euro numai pentru faptul ca, din cind in cind, trec niste vagoane pe linia ferata aflata pe teritoriul lor. Vor sa-si recupereze banii intr-un an si ceva. Normal ca cei de la «Rompak» au venit la mine revoltati. Totusi, oamenii astia au bagat in Pascani pina acum 40 de milioane de dolari”, a afirmat Ratoi.
O miza mascata de un milion jumatate de dolari?
Surse neoficiale din sectorul agricol sustin insa ca miza acestui razboi este terenul de aproape 35 de hectare si sfecla de pe 100 de hectare cultivata de societatea „Agrocomplex Lunca” Pascani, care apartine viceprimarului Pantazi. Daca investitorul american se hotaraste sa aduca zahar brut din import pentru a-l prelucra la Pascani, viceprimarul nu prea mai are unde sa vinda cultura. Totodata, secretarul primariei Pascani, Mircea Zuzan, spune ca oficialii institutiei sint nemultumiti de faptul ca „Inter Woods” a cumparat o firma subevaluata. „In evaluare foarte multe active au valoare zero. Tot „0” lei valoreaza in evaluare si cele 35 de hectare de teren ale fabricii, in timp ce pe piata un metru patrat de pamint in acea zona, tinind cont ca are cale ferata si toate utilitatile, face cam 5 euro”, a opinat Zuzan. Adica, in total, peste 1,5 milioane de dolari. De cealalta parte, Cristinel Dominte, executorul bancar, spune ca „evaluarea s-a facut impreuna cu cei de la «Nectar», iar de rezultatele ei au luat la cunostinta toti creditorii. Daca nu erau de acord cu evaluarea trebuiau sa faca o contestatie in termen de 15 zile de la emiterea actului. Ori, asa ceva nu s-a facut. Exista doar o contestatie a sindicatului cu privire la distribuirea sumei obtinute, ceea ce nu are nici o legatura cu licitatia sau cu Inter Woods”. Nu de aceeasi parere este insa si primarul Ratoi. „Nu domnule, sindicatul a facut contestatie in care cer doua lucruri: unu – anularea licitatiei pentru ca fabrica a fost subevaluata, la care ne-am alaturat si noi, si doi – alta repartizare a banilor obtinuti prin vinzare. Este vorba totusi de 40 de hectare de pamint (n.r – aproape 35) si ce facem? Le dam gratuit, in conditiile in care Primaria are de recuperat de la «Nectar» 8 miliarde de lei? Daca vine Curtea de Conturi, ma intreaba ce am facut eu sa recuperez acesti bani. Si eu ce sa-i spun. Ca nimic?”, s-a revoltat primarul.
Singura fabrica din Moldova ce prelucreaza sfecla
Secretarul primariei, Mircea Zuzan, a precizat ca „Nectar” a ramas singura fabrica de zahar din Moldova care mai poate prelucra sfecla de zahar, din acest an si fabrica de zahar de la Roman renuntind la prelucrarea sfeclei si trecind pe prelucrarea zaharului brut din import. „Pe noi ne intereseaza soarta muncitorilor pentru ca, daca nu vor avea de lucru, tot la Primarie vor veni pentru ajutor social. In plus, taranii nu vor mai avea unde sa-si duca sfecla. Chiar imi spunea domnul Pantazi (n.r – viceprimarul Pascaniului), care are cultivata sfecla de zahar, ca anul acesta s-a facut foarte buna, ajungind si la un kilogram bucata”, a completat Zuzan. (Ana PRODAN)

Comentarii