S-a ales praful de orarul sefului RATC

miercuri, 23 ianuarie 2002, 00:00
2 MIN
 S-a ales praful de orarul sefului RATC

Pentru directorul RATC, Petru Girlea, anul 2002 va incepe pe 1 octombrie. Seful regiei a anuntat ieri ca abia de la aceasta data iesenii isi vor putea regla ceasurile in functie de mersul tramvaielor. Desi programul de transport pe 2002 al RATC a fost aprobat de Consiliul Local inca din luna decembrie a anului trecut, directorul Girlea spune ca acesta nu poate fi inca aplicat intocmai.
Directorul RATC sustine ca exista cauze obiective pentru care mijloacele sale de transport nu pot respecta orarele de parcurs. "Dupa ce vom introduce sistemul de monitorizare prin satelit a transportului de calatori, abia ulterior vom putea spune ca iesenii isi vor regla ceasul dupa mersul tramvaielor", a afirmat Girlea. Sistemul respectiv presupune achizitionarea de statii de emisie-receptie si tehnica de calcul in valoare de circa 8 miliarde lei. In acest fel, Girlea sustine ca va exista un control eficient al traficului si ca orice defectiune aparuta pe trasee va putea fi remediata in timp record.
Soferii, dirijati de la centru
Pe fiecare mijloc de transport va fi instalat un aparat de emisie-receptie, care va fi dirijat de la panoul central de control, iar in cazul in care se va abate de la orarul de transport, soferul va fi atentionat de dispecerul central. In plus, seful RATC sustine ca reglarea ceasurilor dupa mersul tramvaielor va depinde si de descongestionarea circulatiei in oras. Girlea va propune comisiei de circulatie din Primarie crearea benzilor verzi pentru mijloacele de transport in comun, precum si semaforizarea tuturor intersectiilor din Iasi. "Banda verde va fi cea de linga trotuar, iar pe acolo vor putea circula numai troleibuzele si autobuzele, masinile Politiei si Salvarii. Vrem ca toate marile bulevarde din Iasi sa aiba creata aceasta banda verde, astfel incit troleibuzele sa nu mai fie impiedicate sa circule din cauza masinilor parcate pe prima banda", a explicat Girlea. Ce se va intimpla insa cu problema parcarilor, deja deficitare, din oras, aceasta inca nu se stie. (Bogdan P.)

Comentarii