Satul cu zero locuitori

Apele Prutului au condamnat la disparitie un sat cu 200 de suflete. La 8 km de Golaiesti, la nici 500 de metri de Prut se intindea cindva satul Bran. La prima vedere, nimic nu aminteste ca aici a existat vreodata un sat. Drumul de pamint serpuieste printre lanurile de porumb si se pierde undeva in balariile de pe malul Prutului. Branul nu a fost niciodata un sat cu o populatie numeroasa.
Taranii au fost alungati de apele Prutului
In urma cu 33 de ani, Branul adapostea aproape 40 de gospodarii. Din acel an insa, oamenii au inceput sa plece. "In ’69 au fost inundatiile. Mie mi-a intrat in acel an apa in casa de trei ori. In ’70, din nou. In ’71, iar. S-a dat ordin de la partid sa plecam, asa ca am plecat", isi aminteste Dinu Turlui. Exemplul lui Turlui nu a fost urmat insa de toti satenii. Unii au preferat sa ramina in sat. Oamenii se obisnuisera cu inundatiile periodice. In fiecare primavara, Prutul iesea din matca si se raspindea pe ses, acoperind mii de hectare. "Venea apa, acoperea gradinile, dar dupa citeva zile se retragea. Se putea trai", spune Victor Horghidan.
Nostalgii despre forfota din sat
Turlui a plecat in 1975, iar Horghidan in 1989. Fiecare isi praseste acum ogorul care se intinde peste gradini si acoperisuri. Amindoi isi amintesc cu nostalgie de vremea in care satul era inca plin de viata. "Eram boieri pe vremuri. Aveam de toate, iar intreaga comuna se aproviziona de la noi", povesteste Turlui. Fostul CAP se intindea pina la marginea Branului. Satenii intrau in tarla si isi luau ce le trebuia. Paznicii inchideau ochii. "Toti satenii aveau 2-3 porci. Aproape fiecare avea caruta si cai. Fiecare era, intr-un fel, primar. Acum, nu mai avem nimic", ofteaza Turlui, rezemat de sapa pe locul unde inainte isi avea bucataria. Fostii locuitori ai Branului viseaza si acum cu ochii deschisi la satul lor, la planurile de refacere a satului. "Daca s-ar face un dig chiar linga Prut, printre plopi, apa nu ar mai ajunge aici si am putea sa ne facem din nou case. Acum trei ani, apa nu s-a ridicat decit de doua palme. Daca ar fi malul oleaca mai inalt, n-am avea probleme", intareste Horghidan.
PCR da lovitura de gratie
Lovitura de gratie pentru sateni a venit la inceputul anilor ’80. Pentru a limita proportiile inundatiilor anuale, la Golaiesti a fost construit, din ordinul PCR, un dig de pamint de doi metri inaltime. Digul strabate lunca Prutului, impartind sesul in doua. Faptul ca Branul a ramas intre Prut si dig a reprezentat condamnarea satului. "Inainte, apa se intindea pe tot sesul, pe o inaltime de citiva centimetri. Dupa construirea digului, apa nu mai avea unde sa se imprastie, inundind satul", a explicat Mihai Bojuga, viceprimarul comunei. In 1985, la Bran mai ramasesera doar 15 case, iar satul a inceput sa se stinga. Unul cite unul, satenii si-au desfacut gospodariile si au plecat spre celelalte sate ale Golaiestiului. In urma lor, casele lasate in paragina s-au surpat sau au fost demolate chiar de sateni, pentru a face loc pentru porumb.
In ’92, in Bran mai locuia doar o batrinica
In 1997, Branul a ramas pustiu. Singura care a vrut sa ramina in satul ei pina la sfirsit a fost Maria Boz, o vaduva in virsta de 85 de ani. Maria Boz a fost singura locuitoare a Golaiestiului care si-a declarat domiciliul in Bran la recensamintul din 1992. Aceasta insemna, scriptic, ca satul exista. "Avea o casa paraginita, acoperita cu stuf, in chiar mijlocul satului. Nici hogeag nu mai avea pe acoperis. Cind isi facea de mincare, fumul iesea prin usi si ferestre. Dar nici nu vroia sa plece", a povestit primarul Mihai Bizdiga. Maria Boz a ramas mai bine de cinci ani singura locuitoare a satului muribund. Pina la urma a plecat si ea, mai mult cu forta, copiii sai luind-o cu ei in satul Cirlig. A murit in 1999, la 30 de kilometri de satul natal. Desi satul s-a stins inca de acum cinci ani, Branul figureaza inca in evidentele statistice si apare inscris pe harta judetului. Doar recensamintul din acest an va consfinti disparitia definitiva a celui de-al optulea sat al comunei Golaiesti.
Alte 20 de localitati amenintate de disparitie
La titlul de cel mai mic sat al judetului concureaza zeci de localitati. De la satul Corcodel din Grajduri, care are doar 16 locuitori, pina la Leahu-Nacu din Deleni, cu 99 de suflete, in aproape 20 de sate din judet traiesc, in fiecare dintre ele, mai putin de 100 de oameni. Pe o coasta de deal, la un kilometru de drumul judetean Iasi-Grajduri sint imprastiate cele citeva case ale satului Corcodel. Din cele cinci familii din sat, patru sint de pensionari. Povestea Corcodelului este asemanatoare cu cea a Branului. Si Corcodelul a fost un sat obisnuit, cu aproape 50 de case. O serie de alunecari de teren in anii 1974-1975 i-a facut pe locuitori sa paraseasca satul unul cite unul. In urma lor au ramas doar citiva batrini strinsi in jurul unui aparat de radio. Satele mici din judet sint condamnate la disparitie. Legate de comune prin drumuri de pamint, orice ploaie sau ninsoare le izoleaza complet de restul lumii. "Partea proasta e ca nici nu poti face nimic pentru a schimba lucrurile. Nimeni nu da bani pe un proiect de care sa beneficieze doar citeva zeci de oameni, de genul pietruirii unui drum sau alimentarii cu apa. Mai devreme sau mai tirziu, satele vor disparea, asa cum se va intimpla la noi cu satele Cotirgeni si Filiasi", a spus primarul comunei Baltati, Mihai Hlihor. (Alex ZANOAGA)