Seful CJ a ordonat un control financiar amanuntit la SC LDP

vineri, 15 octombrie 2004, 23:00
3 MIN
 Seful CJ a ordonat un control financiar amanuntit la SC LDP

Situatia de la SC LDP a intrat in vizorul conducerii Consiliului Judetean (CJ). Presedintele CJ, Lucian Flaiser, a dispus ieri efectuarea unui control de audit la societatea de constructii. Liberalii si-au exprimat intentia de a cere discutarea situatiei de la SC LDP in plenul CJ. Totodata, presedintele CJ a amenintat cu falimentarea societatii daca aceasta nu va reusi finalizarea unei investitii in cadrul programului Sapard, la Lungani. Salariatii SC LDP au reluat ieri lucrul, dupa doua zile de greva generala. Cu toate acestea, conducerea societatii a actionat in instanta sindicatul unitatii, cerind declararea ca ilegala a grevei si plata pierderilor de catre salariati.
Dupa ce a citit ziarul, Tomulesei s-a „autodenuntat”
In ultima jumatate de an, SC LDP a incredintat in subantrepriza, unor firme private, mai mult de jumatate din lucrarile cistigate la licitatii. Sumele obtinute de LDP din aceste afaceri au fost derizorii, societatea ajungind sa lucreze mai mult pentru alte firme decit pentru propriu beneficiu. In citeva luni, peste 50 de miliarde lei s-au „scurs” de la SC LDP in conturile unor firme „prietene”. Impartirea lucrarilor catre alte firme a fost dispusa de AGA societatii, al carei presedinte este tocmai directorul LDP, Liviu Tomulesei. Principalul beneficiar al generozitatii lui Tomulesei a fost „Eky-Sam” Tirgu Frumos, care a obtinut numai in acest an subantrepriza a 7 lucrari de pietruire si, partial, a doua proiecte Sapard. In acelasi timp, angajatii SC LDP au ajuns sa fie trimisi in concediu fara salariu „din lipsa front de lucru”. „Liviu Tomulesei a venit dimineata si a solicitat efectuarea unui control de audit la societatea pe care o conduce. Este bine ca a avut el initiativa, pentru ca oricum CJ ar fi actionat in acest sens. Un control de audit este practic obligatoriu in cazul unor astfel de sesizari”, a declarat vicepresedintele CJ, Lucian Profir.
„Ii omor cu penalitatile”
Controlul de audit dispus de conducerea CJ urmeaza sa inceapa miercuri. „Ce se intimpla la SC LDP este jaf pe fata. Ani de zile s-a tergiversat privatizarea tocmai pentru ca societatea era o vaca buna de muls. Vom solicita discutarea situatiei de la SC LDP in plenul CJ. Este aberant modul in care SC LDP lucreaza pentru altii. Asa ceva face doar o firma condusa cu rea-vointa”, a apreciat consilierul judetean PNL Relu Fenechiu.
Presedintele CJ a refuzat ieri sa comenteze situatia de la SC LDP. In schimb, Flaiser s-a aratat indignat de modul in care societatea isi indeplineste obligatiile contractuale la Lungani. Astfel, reabilitarea drumului, realizata in cadrul programului Sapard, a fost incredintata partial firmei „Eky-Sam”, SC LDP urmind sa asfalteze 7,7 km de drum. Lucrarea nu a fost finalizata nici pina acum, inginerul responsabil al SC LDP refuzind sa preia lucrarea efectuata de „Eky-Sam”. „Nu stiu ce subantreprize are SC LDP. Eu cu ei am semnat contractul, nu cu altii. Prin contract s-au stabilit penalitati de 340 milioane lei pentru fiecare zi de intirziere. Ii omor cu penalitatile. Sa dea faliment daca nu pot realiza o lucrare ca lumea. Daca nu pot face o lucrare, sa puna lacat, sa stea acasa si sa lase pe altii sa lucreze”, a incheiat Flaiser. (A. ZANOAGA)

Comentarii