Statul vrea sa ajute somerii impotriva vointei lor

miercuri, 02 mai 2001, 23:00
3 MIN
 Statul vrea sa ajute somerii impotriva vointei lor

Pentru someri, anul acesta este unul de gratie. Unul din punctele importante ale guvernarii actuale este scaderea numarului de someri si, de aceea, facilitatile acordate angajatorilor sint mult mai substantiale decit in anii trecuti. Numai ca socoteala de acasa nu prea se potriveste cu cea din tirg, cel putin in cazului judetului Iasi. Aici oferta de locuri de munca nu se potriveste deloc cu cererea, iar factorii de decizie din domeniu au de luptat si cu lenea somerilor, prea invatati sa stea acasa pe bani putini, la care se adauga expediente facute "la negru". Anul acesta, Agentia Judeteana de Ocupare a Fortei de Munca (AJOFM) are in planul de actiune recalificarea a 1050 de someri. Pentru 800 dintre acestia sint deja asigurate locuri de munca, intrucit o multime de firme au incheiat conventii cu agentia. Domeniile de calificare sint cele cautate pe piata. Numai ca aici intervine proverbiala indolenta a moldovenilor. Cea mai mare cerere este cea de confectionere si, de aceea, cursuri de calificare in aceasta meserie sint mereu. Potrivit legii, somerul este obligat sa faca aceste cursuri pentru ca, altfel, isi pierde ajutorul banesc. Numai ca, dupa absolvire, multe din recalificate vin cu adeverinte medicale cum ca nu sint apte pentru aceasta meserie. "Am facut cursul pentru ca asa trebuia. Dar nu m-am prezentat la postul pe care l-am primit pentru ca era prost platit si am auzit de la alte angajate ca trebuie sa muncesti mai mult de opt ore pe zi. Eu am copii mici de crescut si nu pot lipsi de acasa toata ziua. Mai bine stau acasa cu 500.000 de lei si cu salariul sotului", spune Mariana B. (36 ani). In aceasta maniera de pe o zi pe alta gindesc foarte multe persoane. O alta oportunitate de angajare, de asta data pentru absolventi, este OG 35/1997. Angajatorul care ia la firma sa absolventi primeste din fondul de somaj 70% din salariul net de incadrare al proaspatului angajat. "Anul acesta avem in plan sa subventionam 900 de locuri de munca pentru absolventii din promotia 2001. Desi scoala nu s-a incheiat, avem deja cereri de la firme pentru 300 de tineri. In plus, pentru persoanele cu handicap se subventioneaza salariul pe o perioada de 18 luni. Angajatorul are obligatia sa pastreze apoi in post somerul timp de trei ani. Anul acesta este si o facilitate in plus. Daca angajatorul vrea sa recalifice absolventii o poate face gratuit", explica Maria Mihnea, director cu managementul pietei muncii. Toate par bune si frumoase, dar, daca intrebi absolventii, descoperi o alta latura a salariilor subventionate. "Anul trecut am intrat intr-un concurs pentru un post de economist la o firma mare din Iasi, post subventionat. In final, la interviu, am ajuns trei concurenti si, dupa interviu, directorul urma sa aleaga din doi, unul fiind eu. N-am primit postul nici eu si nici celalalt. Am auzit dupa aceea ca a intervenit o pila si locul de munca s-a dat pe ochi frumosi si, probabil, spaga", spune Adrian Iftode, absolvent de ISE. Anul trecut au beneficiat de locuri de munca subventionate 733 de tineri din aproape 4500 de absolventi someri. Practic, chiar si cu bani de la stat, firmele nu prea au ce face cu absolventii. O alta masura activa de combatere a somajului este creditarea agentilor economici care angajeaza someri. Spre deosebire de anul trecut, conditiile sint acum mai avantajoase. Angajatorul poate garanta creditul cu bunurile achizitionate, iar garantia trebuie sa acopere dublul sumei imprumutate. Anul trecut garantia trebuia sa fie de patru ori mai mare decit creditul. "Am cerut deja pentru creditare 9 miliarde lei. Suma care se acorda pentru angajarea unui somer este acum de 30 milioane de lei, dar este posibil sa creasca la 50 milioane, caz in care vom cere si noi mai multi bani", spune Maria Mihnea. Iasul a pregatit deja terenul pentru aproape 5000 de someri. Aceste locuri de munca sint ca si asigurate, dar totul depinde de bunavointa si dorinta de lucru a somerilor. (Dana PAVEL)

Comentarii