Studentii care vor cazare in camine trebuie sa aiba buzunarele doldora

duminică, 24 septembrie 2000, 23:00
2 MIN
 Studentii care vor cazare in camine trebuie sa aiba buzunarele doldora

Mii de studenti se vor aduna astazi in fata caminelor din campusul Tudor Vladimirescu pentru a-si lua in primire patul in care vor dormi pe durata noului an universitar. Batalia pentru asigurarea unui domiciliu flotant in acest an va fi mai putin apriga, comparativ cu anii trecuti deoarece, se pare, majoritatea studentilor va primi un loc de cazare. "Daca ni se va permite depasirea normei sanitare la anii I si II, studentii nostri vor fi cazati in procent de 100%", ne-a precizat prof. dr. Victor Bulacovschi, prorector al Universitatii Tehnice "Gh. Asachi". Pentru studentii politehnisti, bucuria ca vor avea un loc unde dormi va fi insa umbrita de constatarea ca tarifele de cazare sint duble sau chiar triple fata de cele din anul trecut. Astfel, cei care se vor caza in caminele T1-T15, T17-T19, vor plati pe octombrie un tarif de 200.000 lei. Tariful de cazare pentru cei care se vor caza in caminele T16, T20 si T21 va fi de 300.000 lei pentru luna octombrie. Pe linga aceste sume, studentii de la Universitatea Tehnica vor trebui sa plateasca inca 100.000 lei garantia materiala si 15.000 lei tariful pentru imprimatele folosite. Surprizele insa nu se vor opri aici. De la o luna la alta studentii politehnisti vor putea constata ca tarifele de cazare vor varia, chiar si de la camin la camin. Aceasta deoarece, incepind de la 1 octombrie, se vor infiinta centre bugetare de venituri si cheltuieli pentru fiecare camin in parte. Conducerea universitatii crede ca aceasta masura va cointeresa administratorii, pentru o gospodarire mai buna, dar si studentii, pentru reducerea costurilor de materiale si utilitati pe camine. Conform acestei masuri, cotele de subventii ce revin caminelor vor fi impartite lunar pe fiecare camin in functie de numarul de studenti cazati. Insa, acest lucru nu ii va avantaja foarte mult pe studenti. Din subventiile lor se vor plati toate cheltuielile materiale, dotarile si cheltuielile salariale. Liderii studentilor politehnisti protesteaza impotriva acestei decizii. "Din subventia de 103.000 lei pentru un student, 60.000 lei reprezinta plata salariilor personalului din campus. Doar 40.000 lei este ceea ce revine, propriu-zis, studentilor", a afirmat recent, intr-o conferinta de presa, Daniel Oajdea, presedintele Ligii Studentilor de Profil Tehnic din Universitatea Tehnica "Gh. Asachi". (Dorel CODINA)

Comentarii