Studentii vor primi anul acesta burse mai grase

marți, 31 octombrie 2000, 00:00
2 MIN
 Studentii vor primi anul acesta burse mai grase

Studentii de la "Al.I. Cuza" vor avea anul acesta cele mai grase burse din centrul universitar iesean. Astfel, studentii exceptionali, care se incadreaza in categoria bursierilor de performanta, vor fi rasplatiti pentru rezultatele lor cu 1,2 milioane de lei lunar, suma care se apropie de dublul unui salariu minim pe economie. Bursele de merit vor fi de un milion, iar pentru cele de studiu integrale cuantumul este de 800.000 lei. Pe linga aceste categorii, vor exista si burse de studiu partiale, in valoare de 600.000 lei si de 500.000 lei. Cei care vor beneficia de burse sociale vor primi lunar cite 500.000 sau 300.000 de lei, in functie de problemele sociale pe care le au. Bursa de ajutor social ocazional, semestriala, acordata chiar si celor care beneficiaza de bursa de studiu sau bursa sociala, va fi de 500.000 de lei. Cuantumurile burselor vor fi supuse astazi aprobarii Senatului Universitatii, urmind ca facultatile sa stabileasca norocosii beneficiari.
Studentii de la Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara "Ion Ionescu de la Brad" isi vor primi incepind de miine bursele. Cuantumul acestora, stabilit zilele trecute de senatul institutiei, variaza intre 450.000 lei – cit reprezinta bursa sociala – si 900.000 lei, valoarea bursei de performanta. Dintre cei 638 de studenti bursieri ai Universitatii Agronomice, doar trei vor primi burse de performanta. Ei sint singurii din institutie care au obtinut trei ani consecutivi media generala 10,00. Alti 42 de studenti care au avut anul trecut medii peste 9,50 vor primi bursa de merit in valoare de 750.000 lei. Bursele de studiu, in valoare de 600.000 lei lunar se vor acorda unui numar de 524 de studenti care in anul precedent au avut medii situate intre 8,00 si 9,49. Saizeci si noua de studenti de la Universitatea Agronomica vor primi burse sociale in valoare de 450.000 lei lunar. Au dreptul sa primeasca burse sociale studentii care au avut media cel putin 7,00 in anul universitar trecut si al caror venit lunar este mai mic decit salariul minim pe economie. (M. CORLATAN, Dorel CODINA)

Comentarii