Tilharii electronici

sâmbătă, 26 noiembrie 2005, 00:00
5 MIN
 Tilharii electronici

Grupul si-a inceput activitatea din iunie 2003. Desi proveneau din zone diferite ale tarii, „talentul” in ale informaticii i-a unit si le-a dat si cheia unui mod mai inedit in Romania de a face bani: licitatiile trucate in mediul virtual. „Organizatia” care le-a dat bataie de cap autoritatilor internationale il avea drept creier pe Aurelian Sanduleasa, din Alexandria. Sub directa lui subordonare se aflau Marius Nicolae Gheorghe (25 ani, din Braila), Nicusor Sandu (25 ani, din Braila), Roberto Ionut Gobiaja (24 ani, din Bucuresti), Mihai Chirilov (25 ani, Bucuresti), Cosmin Sergiu Munteanu (25 ani, Tirgu Jiu), Florin Bogdan Cristian (25 ani, Panciu), Laurentiu Vasile Feroiu (26 ani, Tirgu Jiu), C.R.C. (24 ani, din Pucioasa), George Rafael Sandulescu, (21 ani, Bucuresti) si Gabriel Ghinda (28 ani, Alexandria). „S-au cunoscut majoritatea prin intermediul facultatii. Cei din Alexandria erau vecini. Unul dintre clientii mei, Ghinda, este inginer in transporturi. Ceilalti sint in majoritate studenti, unul in anul I la Facultatea de Cibernetica din Bucuresti, iar altii in ani terminali la Facultatea de Automatizari Calculatoare”, a dat detalii despre internauti unul dintre avocati, Bogdan Tufeanu.
Pentru a-si face pierduta urma, membrii retelei s-au deplasat in diferite tari pentru a-si posta anunturile. Tarile alese au fost Grecia, la Atena, Germania, la Dusseldorf si Hamburg, si Franta, in Paris. Acolo au intrat pe Internet, in special pe cunoscutul site „eBay” (piata electronica internationala), unde au listat diversele produse fictive.
80% dintre inselati sint americani
Pentru a putea posta anunturile fictive, foloseau identitati si conturi accesate in mod ilegal, ale unor utilizatori legitimi ai „eBay”. Mai mult, „ciberneticienii” puteau oferi potentialilor clienti si garantii, tot fictive, afisate intr-o pagina numita „Secure Trade”. Accesind pagina, cumparatorii erau convinsi ca persoanele cu care negociau sint americani get-beget, care aveau pusi la dispozitia site-ului 20.000 de dolari in cazul in care tranzactiile nu s-ar fi dus la bun sfirsit. Vinzarile de acest gen au devenit o slujba de 24 de ore din 24 pentru cei 11 tineri. Precauti, internautii isi faceau rost de „sedii” in diferite orase ale tarii, unde inchiriau sau cumparau apartamente, dotate cu mai multe calculatoare performante. Asa s-a facut ca, in mai 2005, tinerii si-au stabilit cartierul general pentru doua luni si jumatate si la Iasi, unde au intrat pe fir si politistii de la Crima Organizata Iasi. „In total au fost tepuite peste 300 de persoane. Pina in acest moment, 61 de persoane, dintre care 80% americani, au depus deja plingeri. Se pare ca activitatea tinerilor, desfasurata chiar sub nasul autoritatilor romane, a fost monitorizata timp de mai multe luni de catre Biroul Federal de Investigatii din Statele Unite (FBI). Odata pusi in garda de catre omologii de peste ocean, politistii ieseni au aflat suficiente detalii pentru a reface scenariul unei escrocherii de proportii.
Descinderi in forta ale Politiei in cinci locatii
De exemplu, inainte de a veni sa opereze din Iasi, grupul facuse o escala la Brasov. Acolo au inchiriat un apartament si s-au dotat cu 10 laptop-uri, modemuri Zapp si 25 de telefoane mobile. Tinerii pusesera la cale un plan abil, credeau ei, de a fenta eventualele interceptari telefonice. Foloseau cartele valorice reincarcabile cu numere de telefon pe care nu le stiau decit ei. In septembrie a.c., au ridicat ancora si s-au oprit la Constanta, unde au inchiriat un alt apartament, de un lux greu de imaginat. Descinderile simultane ale Politiei in cinci locatii din Constanta si Bucuresti, in data de 24 noiembrie, la ora 6 dimineata, au fost lovitura de gratie data retelei. „Politia i-a retinut in urma unor descinderi in forta in imobilele din care actionau. Usile de la intrari erau securizate precum cele de la banci. S-au opus arestarii”, au dat detalii surse din rindul anchetatorilor. Acestia ne-au explicat de ce cazul a ramas de competenta BCCO si a Serviciului de Investigare a Infractiunilor de Crima Organizata si Terorism Iasi (SIICOT), chiar daca tilharii electronici si-au schimbat locatia. „Noi am instrumentat cazul de la bun inceput si prezenta noastra a fost obligatorie in orice zona unde operau cei 11 tineri”, a dat detalii unul dintre membrii Brigadei de Crima Organizata.
„La 26 de ani avea apartament ultracentral in Bucuresti si Mercedes”
Cercetarile politistilor au scos la iveala si modul cum se faceau jongleriile financiare prin care intrau in posesia banilor obtinuti. Aurelian Sanduleasa era „managerul” datelor referitoare la fraudele care se terminau cu succes (licitatiile si conturile unde se primeau banii). „Caracatita informationala, formata din persoane neidentificate pina acum, centraliza aceste date. Folosindu-se de acte false sau de complicitatea functionarilor Western Union din aceste tari, ridicau sume importante de bani pe care le aduceau in Romania si le predau lui Aurelian Sanduleasa”, au oferit detalii anchetatorii. Se pare ca banii erau adusi in tara, de regula prin curier, o data la doua saptamini sau mai devreme, in functie de cuantumul sumei. Investigatorii au descoperit cu stupoare ca, in urma escrocheriilor, cei 11 strinsesera un venit frumusel, care se ridica la colosala suma de peste 500.000 de euro, adica aproximativ 17,5 miliarde lei. „Imaginati-va cum e ca, la 26 de ani, sa ai apartament ultracentral in Bucuresti si citeva Mercedes-uri”, s-a aratat socat un politist. Banii obtinuti erau reinvestiti rapid in terenuri si autoturisme de lux. De altfel, la perchezitii au mai iesit la iveala si citeva din „maruntisurile” de zi cu zi ale retelei: 12 laptop-uri, peste 150 milioane lei, aproximativ 12.000 de euro, 300 de dolari, 120 de lire sterline si 830 de lire italiene.
Capul retelei a fost lasat sa plece deoarece i-a expirat mandatul de retinere
In cursul diminetii zilei de ieri, toti cei 11 au fost adusi cu propunere de arestare la Tribunalul Iasi. Aceasta dupa ce, la sediul Politiei, atit acuzatii, cit si aparatorii lor au facut o noapte alba. Dat fiind volumul imens al materialului probator, judecatorii au continuat pina seara cu audierea, fiecare in parte, a celor 9 inculpati adusi de dimineata. La ora 12:30, chiar capul retelei s-a vazut cu catusele desfacute de la mina deoarece ii expirase mandatul de arestare. „Este vorba de un viciu de procedura”, a subliniat aparatorul acestuia, Dumitru Radulescu, avocat in Baroul Teleorman. Politistii au fost nevoiti sa il urmareasca pe Aurelian Sanduleasa cu privirea, in vreme ce parasea instanta. Sanduleasa nu a revenit nici pina la finalizarea deliberarilor. In acelasi timp, unui alt inculpat, Marius Gheorghe, ii expira mandatul in jurul orei 18:00. In cele din urma, judecatorii au decis ca fapta celor 9 prezenta pericol social si au dispus emiterea mandatelor de arestare pentru urmatoarele 29 de zile. Pentru alti doi inculpati care nu au putut fi retinuti de politisti, judecatorii au decis emiterea de mandate in lipsa. „Procedura prevede acest lucru ca fiind posibil, dat fiind ca exista deja probatoriul si doi martori asistenti. Toti cei 9 retinuti, prezenti in fata instantei, au avut o atitudine cooperanta si si-au recunoscut faptele. Nu inteleg decizia instantei atita timp cit exista tilhari sau proxeneti judecati in libertate”, s-a aratat indignat de decizia instantei unul dintre aparatori, Bogdan Tufeanu. Audierile s-au finalizat aseara, in jurul orei 21:00. Discutiile au fost dificile deoarece cea mai mare parte a probatoriului era in limba engleza, fara ca de fata sa fie un translator autorizat, dupa cum a sustinut un avocat. „Vom face recurs”, au spus la unison avocatii tuturor celor arestati. (Geanina JINARU, Dan MAXIM)

Comentarii