Un batrin de 89 de ani a lesinat la coada de la Finante

marți, 16 septembrie 2003, 23:00
2 MIN
 Un batrin de 89 de ani a lesinat la coada de la Finante

Obisnuit cu cozile de altadata, un pensionar nu a vrut sa renunte la rindul sau nici dupa ce i s-a facut rau, medicii fiind nevoiti sa-l consulte chiar linga ghiseul la care astepta. Pintilie H., de 89 de ani, din Iasi, s-a asezat ieri-dimineata la rind la Directia de Finante Publice pentru a-si incasa dobinda de pe citeva certificate de trezorerie. In jurul orei 10, batrinului i s-a facut rau si a lesinat, angajatii chemind imediat Salvarea. Insa, spre suprinderea cadrelor medicale de pe ambulanta, cind au ajuns acolo, l-au gasit pe batrinel nu asezat pe un scaun, ci stind cuminte si linistit, in picioare, la rind. „Omul isi revenise si se asezase din nou la rind, acolo unde avea locul. Chiar daca era palid si nu se simtea tocmai bine, a refuzat sa iasa din rind ca sa-l consultam. Ne-a spus ca el nu-si pierde rindul sub nici o forma”, a povestit dr. Diana Zenovei, medic in cadrul Serviciului Judetean de Ambulanta Iasi. Speriati ca batrinului i s-ar putea face din nou rau, mai ales cind au aflat virsta acestuia, cadrele medicale au insistat sa-i lase macar sa-l consulte, pentru a-si da seama ce a patit. „A durat citeva minute pina l-am convins sa ne lase sa-i luam macar o tensiune. Dar, asta bineinteles fara sa fie nevoit sa se miste de linga ghiseu, pentru a nu-si pierde locul. I-am luat tensiunea chiar la rind, sub privirele amuzate ale oamenilor. Atit ne-a permis”, a mai spus dr. Zenovei. Aceasta a precizat ca batrinul avea tensiunea normala si ca probabil i s-a facut rau din cauza virstei si pentru ca plecase de acasa fara sa manince. „I-a scazut glicemia si a lesinat. Nu a vrut sa-i administram nici macar o perfuzie. Ne-a spus sa-l lasam in pace, pentru ca are probleme mai importante de rezolvat. Am plecat si, din fericire, nu cred ca i s-a mai facut rau, pentru ca cei de la Finante au spus ca ne cheama din nou daca vor mai fi probleme. Dar nu au mai sunat”, a incheiat dr. Zenovei. (S.R.)

Comentarii