Un pistol de jucarie a scos in strada mascatii si doua sectii de politie

miercuri, 14 decembrie 2005, 00:00
2 MIN
 Un pistol de jucarie a scos in strada mascatii si doua sectii de politie

Un pistol de jucarie a pus pe jar ieri doua sectii de politie. Incidentul a avut la baza o banala calatorie cu tramvaiul care s-a transformat, din cauza pistolului, intr-o aventura, la care s-a adaugat panica pasagerilor. Vineri, la serviciul 112 a sunat un iesean care a anuntat faptul ca intr-un tramvai de pe traseul 7, in Canta, s-a iscat o bataie si ca unul dintre beligeranti avea pistol. Politisti de la sectiile 2 Pacurari si 3 Centru s-au deplasat rapid in zona Piata Unirii, unde se oprise tramvaiul. „A fost o altercatie mai violenta intre un grup de tineri care l-au agresat pe un tinar, respectivul fiind singur. Au spart un geam al tramvaiului. La un moment dat, in tramvai, ceilalti calatori s-au panicat si mai tare pentru ca cineva a vazut un pistol la unul dintre tineri”, a declarat un politist. Dupa ce a fost vazut pistolul, calatorii s-au panicat si s-au imbulzit linga cabina vatmanului. „Din declaratiile luate de la vatman am aflat ca pistolul respectiv era din plastic”, a mai spus politistul. Tinerii au coborit in statia din Piata Unirii. Purtatorul de cuvint al IPJ, Madalin Taranu, a declarat ca politia a dat de urma scandalagiilor. „Apelul telefonic a fost facut in jurul orei 17. La scurt timp au fost identificate persoanele implicate in incident si s-au luat masurile legale care se impuneau, in primul rind legate de infractiunea de distrugere”, a mentionat Madalin Taranu. Exista martori care sustin ca la capatul de linie din Canta al tramvaiului 7, in seara cu pricina, si-au facut aparitia si membri ai trupelor de Interventie Rapida. (Dan MAXIM)

Comentarii