Va reincepe goana dupa compensate

luni, 26 ianuarie 2004, 00:00
1 MIN
 Va reincepe goana dupa compensate

Iesenii au toate sansele ca si in acest an sa umble din farmacie in farmacie pentru a-si putea ridica medicamentele compensate sau gratuite. Casa Judeteana a Asigurarilor de Sanatate Iasi (CJAS) a conditionat incheierea contractelor cu farmaciile impunind ca decontarea compensatelor si gratuitelor sa se faca la 12 luni dupa eliberarea lor. „Este adevarat ca, la nivel national, in urma negocierilor dintre Asociatia Producatorilor de Medicamente, Casa Nationala a Asigurarilor de Sanatate si Ministerul Sanatatii s-a stabilit ca decontarea sa se faca la 90 de zile. Iasul nu poate respecta insa acest termen, mai ales ca mai sint 150 miliarde lei de achitat de anul trecut. In aceste conditii vom negocia incheierea contractelor numai cu farmaciile care ne pot credita”, a precizat Liviu Drugus, purtatorul de cuvint al CJAS Iasi. Farmacistii spun insa ca farmaciile mici nu vor putea rezista financiar sa crediteze sistemul atitea luni. „Noile contracte ar trebui negociate incepind cu 1 februarie. Nu stiu cite farmacii vor putea accepta aceste conditii. Doar cele cu depozite in spate si care isi pot permite sa cedeze si din cota de adaos. Si asa nu stim cine va acoperi diferenta de TVA de 10% pentru medicamentele pe care le aveam in stoc la 1 ianuarie 2004. Pentru judetul Iasi este vorba de zeci de miliarde de lei”, spune farmacist Gabriela Streit, presedinta Colegiului Farmacistilor. (M.C.)

Comentarii