Verdict-soc al judecatorilor

joi, 07 iunie 2001, 23:00
4 MIN
 Verdict-soc al judecatorilor

Pasaportul spre libertate al lui Mihai Stanescu a fost semnat de judecatorii Tribunalului Iasi. "Plingerea impotriva masurii arestarii a fost respinsa la Judecatorie. Am facut recurs si am cistigat la Tribunal", a prezentat avocata Maria Aldea firul scurt al eliberarii tiganului. Mihai Stanescu a fost arestat pe 21 mai sub acuzatiile de "ucidere din culpa" si "parasirea locului accidentului". Potrivit Codului Penal, aceste fapte sint pedepsite cu inchisoarea pina la sapte ani de zile. Deci fapte penale considerate nu foarte grave si in care masura arestarii se impune doar in cazuri mai deosebite. Cazul lui Mihai Stanescu poate fi privit ca oricare altul. Un accident de circulatie mortal. Citi nu au trecut prin asa ceva si au fost judecati in stare de libertate. Masurind insa conditiile in care s-a produs accidentul pe 16 aprilie si mai ales cum s-au desfasurat evenimentele dupa accident datele problemei se schimba.
Negocieri cu bulibasa ca tinarul sa fie dus la Parchet, superficialitatea politistilor, carora le-a trebuit cel putin o luna sa faca o schita a accidentului, tergiversarile anchetei procurorilor sint tot atitea motive pentru care Mihai Stanescu devine un caz mai aparte. Mai mult, datele exacte ale accidentului, in care Ana Maria a murit la numai 17 ani, iar prietenul ei, Mihai Iovu, a fost grav ranit, s-au pierdut undeva intre negocierile dintre bulibasa si politisti. Nu se va sti niciodata, de exemplu, daca Mihai Stanescu era baut sau nu in momentul comiterii accidentului. Nu se vor sti niciodata motivele reale ale parasirii locului accidentului, decit cele sustinute de tinar.
Istoria cu cintec a arestarii lui Mihai Stanescu a inceput de pe 16 aprilie 2001, cind a avut loc accidentul mortal. Imediat, politistii de la Serviciul Rutier s-au deplasat la fata locului si au inceput cercetarile. La acea data ei au stabilit doar liniile mari ale accidentului: masina a intrat din plin in doi tineri, fata a murit, iar soferul a parasit locul faptei. Desi politistii au gasit rapid masina, soferul Mihai Stanescu era de negasit. A urmat apoi circul negocierilor. Anchetatorii s-au pus la masa tratativelor cu bulibasa
ca tinarul sa fie adus la audieri. Cu privire la acest moment, avocata Maria Aldea neaga ca ar fi avut loc vreo discutie in acest sens. "N-a fost nici o negociere. S-a creat artificial ideea ca Mihai Stanescu nu ar vrea sa mearga la Parchet", a comentat avocata. Cu sau fara negocieri, Mihai Stanescu a ajuns, intr-un final, in biroul procurorilor, dar la doua zile dupa accident. Cind a aparut la Parchet, Mihai Stanescu era insotit de vreo 70 de rude sau prieteni, de parca urma sa plece in armata. Tiganii si-au motivat prezenta spunind ca "asa sintem noi, uniti". Mihai Stanescu a plecat liber ca pasarea cerului pentru ca nu erau suficiente probe ca el sa fie retinut. In plus, nici politistii nu propusesera luarea vreunei masuri. Au urmat patru saptamini in care politistii au facut o ancheta in dorul lelii. "Mihai Stanescu nu a fost audiat pentru ca politistii nu facusera nici un act. Nici macar schita accidentului, care era o obligatie pentru ei", a motivat Maria Aldea motivul pentru care tiganul a fost lasat in pace de catre procurorii ieseni. Dupa trecerea timpului, procurorii de la Parchetul de pe linga Judecatorie au facut prima miscare. Si-au declinat competenta in favoarea procurorilor de la Parchetul de pe linga Tribunal. Cind lucrurile pareau sa intre in normal, ancheta a inceput din nou sa stagneze pentru ca politistii nu aduceau probele necesare, cum ar fi expertiza din care sa rezulte viteza "Daciei" in momentul impactului.
Cind, intr-un final, au sosit documentele mult cerute, procurorii au facut o noua strigare pe adresa lui Mihai Stanescu. "Invitatia" a fost trimisa, la fel ca altadata, prin bulibasa Colea Stanescu. Insa, de aceasta data, tinarul "s-a imbolnavit" si nu a venit la Parchet. Pe 21 mai, procurorii s-au decis sa ia taurul de coarne. Procurorul insarcinat cu solutionarea cauzei a emis un mandat de aducere si a transmis ordinul politistilor. Mihai Stanescu s-a conformat si s-a prezentat la procurori insotit de nelipsitele rude si bulibasa. De aceasta data norocul nu i-a mai suris. Dupa aproximativ doua ore de audieri, procurorii au semnat mandatul de arestare pe numele tiganului. El a fost arestat preventiv pentru 30 de zile sub acuzatiile de "ucidere din culpa" si "parasirea locului accidentului". Istoria cu cintec a arestarii lui Mihai Stanescu a continuat pe holurile justitiei. Imediat, avocata Maria Aldea a facut plingere impotriva mandatului de arestare, considerind-o ca fiind nelegala si netemeinica. "In astfel de cauze nu se ia masura arestarii, nu-i o fapta atit de grava, violenta ca sa se impuna arestarea, nu era pericolul ca acesta sa mai savirseasca fapta in scurt timp", au fost motivele pe baza carora avocatii au redactat plingerea. Plingerea a fost respinsa de Judecatorie, dar la Tribunal i s-a dat liber pasarii din colivie. Procesul va urma cu Mihai Stranescu in stare de libertate, prezenta acestuia la termene fiind asigurata de cuvintul greu al bulibasei, tratat cu un deosebit respect de politisti si procurori, dupa niste reguli cu totul aparte decit in cazul unui cetatean obisnuit. (Adriana PLECAN)

Comentarii