Ziua Unirii: festivism si promisiuni

miercuri, 25 ianuarie 2006, 00:00
4 MIN
 Ziua Unirii: festivism si promisiuni

La manifestarile organizate cu prilejul zilei de 24 ianuarie au fost invitati toti membrii Cabinetului Tariceanu, la invitatie raspunzind insa doar ministrii liberali. Programul a debutat in forta, cu o vizita a delegatiei guvernamentale la Muzeul Unirii, pentru a vedea stadiul lucrarilor de reabilitare si restaurare a constructiei. „Daca am avea finantare, lucrarile s-ar termina anul acesta. Ne gindim chiar la realizarea unui complex turistic, incluzind Biserica «Mitocul Maicilor» si parcul din spatele muzeului, alaturi de strada Lapusneanu, amenajata cu mobilier urban in stilul secolului al XIX-lea”, a spus Mariana Ichim, muzeograf in cadrul Complexului Muzeal „Moldova”. Premierul Calin Popescu-Tariceanu s-a declarat de acord cu proiectul prezentat de Ichim, angajindu-se sa aloce in cel mai scurt timp cele 16 miliarde lei necesari finalizarii lucrarilor. Tariceanu a plusat chiar, apreciind ca muzeului i-ar fi necesar un atelier propriu pentru restaurarea si fabricarea obiectelor de bronz necesare constructiei.
Tariceanu a mers cu masina ca sa ajunga de pe Lapusneanu in Piata Unirii
Desi distanta dintre Muzeul Unirii si Piata Unirii, unde urma sa se desfasoare partea principala a manifestarilor, nu depaseste 100 de metri, oficialii s-au deplasat cu masinile, ocolind pe Bulevardul Independentei, b-dul Stefan cel Mare. „Protocolul spune ca onorul trebuie dat spre dreapta. Ca urmare, si premierul trebuie sa vina dinspre dreapta garzii de onoare”, a explicat purtatorul de cuvint al Prefecturii, Sebastian Buraga. Gerul, de sub -20?C, a determinat scoaterea din programul manifestarilor a depunerii de coroane si a Te-Deum-ului. La sosirea oficialilor in Piata Unirii, la picioarele statuii lui Alexandru Ioan Cuza erau deja depuse coroane de flori din partea institutiilor publice si ale partidelor politice.
Deschiderea oficiala a manifestarilor a prilejuit prima gafa involuntara, facuta de prefectul Radu Prisacaru. Intr-o singura fraza, prefectul a gresit de doua ori. „La aniversarea a 167 de ani de la Marea Unire, ne-am adunat aici…”, a inceput prefectul, fara a-si da seama ca discursul ar fi trebuit sa se refere la aniversarea a 147 de ani de la asa-numita „Mica Unire”. Cele doua greseli ale prefectului au fost, chipurile, corectate de Tariceanu in primele fraze ale discursului sau. „Acum 147 de ani s-au pus bazele statului national unitar roman. Al doilea moment memorabil avea sa fie, evident, Marea Unire”, a spus Tariceanu. Ultimul discurs a fost cel al consilierului prezidential Claudiu Saftoiu.
Lui Nichita nu i s-a dat cuvintul
Faptul ca nu i s-a oferit ocazia sa ia cuvintul in fata celor aproximativ 500 de ieseni strinsi in Piata Unirii a avut darul de a-l indigna pe primarul Gheorghe Nichita. „Daca era sa vorbeasca cineva pentru a ura bun-venit oaspetilor, acesta era primarul. Este o chestiune de bun-simt. Culmea, cu o zi inainte se stabilise ca deschiderea manifestarilor sa o fac eu. Voi discuta aceasta chestiune cu prim-ministrul si ii voi adresa o solicitare scrisa de sanctionare a prefectului”, a spus Nichita. „Nu a existat nici o intelegere prealabila referitoare la cine ia cuvintul. Conform protocolului, primirea oaspetilor o face cel mai inalt in grad, adica prefectul, ca reprezentant al Guvernului in teritoriu. Si anul trecut a fost la fel, si nu a comentat nimeni”, a replicat prefectul. Ulterior, Nichita chiar a vorbit cu Tariceanu pe aceasta tema.
Iesenii chemati sa joace hora au fost tinuti dincolo de garduri
Cele trei discursuri au fost urmate de o scurta hora a unirii. Spre deosebire de alti ani, accesul publicului spre statuia lui Cuza a fost blocat atit de un cordon de jandarmi, cit si de garduri metalice. Practic, doar oficialitatile s-au prins in hora, iesenii raminind pe margini ca simpli spectatori. Daca in alti ani presedintele Ion Iliescu sau Traian Basescu se amestecau in multime, intilnirea premierului cu iesenii s-a rezumat la discutii purtate peste gardul metalic. Abia intr-un tirziu, jandarmii au indepartat un panou metalic pentru a permite citorva ieseni sa se apropie de prim-ministru. Cu toate ca 2006 nu este un an electoral, momentele de acest gen nu au lipsit. Organizatia judeteana a PRM si-a arborat steagurile si insemnele partidului intr-un colt al pietei. La rindul lor, membrii PSD si-au infasurat in jurul gitului fulare albastre, culoarea partidului. „Noi ne-am pus fulare albastre, si-atit, fara trandafiri, fara sloganuri sau mai stiu eu ce. Acum doi ani, liberalii au legat pina si in jurul gitului statuii lui Cuza un fular galben, cu insemnul lor electoral”, a spus Marius Ostaficiuc, vicepresedintele organizatiei judetene de tineret a PSD.
Nelipsitul Alecu Chitaru
Gerul i-a facut pe oficiali sa abandoneze intentia initiala de a se deplasa pina la Biserica „Trei Ierarhi” pe jos. Insotit de prefect, Tariceanu s-a urcat intr-un Volkswagen de teren, trecind pe linga sirurile de ieseni de pe marginea bulevardului Stefan cel Mare. Daca discursurile si hora din Piata Unirii nu au durat decit 25 de minute, slujba de la „Trei Ierarhi” s-a prelungit aproape 40 de minute, ministrii nedind semne ca s-ar grabi. Odata cu terminarea serviciului religios si depunerea de coroane la mormintul lui Cuza, ministrii s-au urcat in masini, trecind pe linga cei aproape 50 de ieseni adunati in fata bisericii. Printre acestia s-a amestecat si Alecu Chitaru, care a fost impiedicat de SPP-isti sa ii abordeze pe oficiali. „Avem toate aprobarile. Se recunoaste dreptul de proprietate al oamenilor din Cotnari si Bals. Iar acum, criminalul asta de Flutur (ministrul Agriculturi – n.r.) si tilharul de Tariceanu…”, a apucat sa strige Chitaru in urma masinilor oficiale.
Ultimele promisiuni ale lui Tariceanu
Vizita premierului Tariceanu la Iasi s-a incheiat cu o intilnire a acestuia cu primarul Nichita, presedintele Consiliului Judetean, Lucian Flaiser, si deputatul PNL Relu Fenechiu. Premierul s-a angajat sa sprijine Iasul pentru construirea soselei de centura, modernizarea Aeroportului International, realizarea unei legaturi rutiere rapide a Iasului cu Transilvania si construirea de noi locuinte prin programul ANL. (Alex ZANOAGA)

Comentarii