Jumatate dintre studenti vor ajunge catastrofe cu diploma

Subtitlu

miercuri, 10 mai 2006, 21:37
5 MIN
 Jumatate dintre studenti vor ajunge catastrofe cu diploma

Acordarea finantarii in functie de numarul de studenti a determinat universitatile sa reduca dramatic standardele de admitere. Pentru cit mai multi bani, cantitatea a fost preferata in detrimentul calitatii. Astfel ca, desi numarul studentilor a crescut de circa cinci ori in ultimii zece ani, numarul celor valorosi a ramas la 10-20%. Introducerea concursului de dosare a fost punctul de plecare al crizei. Astazi, orice posesor al diplomei de bacalaureat, indiferent de pregatirea sa, poate deveni student. Concomitent cu simplificarea examenului de admitere, profesorii au renuntat la exigenta si au invatat sa „inchida ochii“ la lipsa celor mai elementare cunostinte in domeniu. Dupa cum recunosc si cadrele didactice, mentinerea unor standarde ridicate de pregatire ar fi decimat numarul studentilor, si odata cu ei si bugetul universitatilor. Aceasta criza a calitatii pare deocamdata fara iesire.
„Calitatea studentilor a atins intr-adevar un nivel foarte scazut“
„Per general, cei mai multi studenti de astazi sint reale catastrofe. Fac facultate de dragul de a face o facultate, dar nu le trece prin cap sa asimileze cunostintele pe care invatamintul superior le ofera“, caracterizeaza calitatea studentilor de astazi prof.dr. Ionel Mangalagiu, din cadrul Facultatii de Chimie a Universitatii „Al.I. Cuza“. Aceeasi opinie este sustinuta de cea mai mare parte a cadrelor didactice universitare de la Universitatea „Al.I. Cuza“, Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara „Ion Ionescu de la Brad“ si Universitatea Tehnica „Gh. Asachi“.
Dupa mai multe discutii si analize asupra invatamintului superior actual, multi dintre ei au ajuns la aceeasi concluzie: doar 10-20% dintre studenti sunt foarte buni, in jur de 30% buni spre mediocri, iar restul sint catastrofe. „Studentii de nota 10 de acum sint la nivelul celor de nota 7, de acum 10 ani. Calitatea studentilor a atins intr-adevar un nivel foarte scazut“, sustine conf.dr. Liliana Vornicu, din cadrul Facultatii de Electronica si Telecomunicatii a Universitatii „Gh. Asachi“. Cum s-a ajuns in aceasta situatie? Cadrele didactice universitare invoca mai multe cauze: de la nivelul slab al invatamintului gimnazial si liceal, introducerea concursului de dosare si pina la sistemul de finantare al universitatilor, care ii obliga pe profesori sa treaca cu vederea lipsa celor mai elementare cunostinte din domeniul de studiu. „Un numar surprinzator de mare dintre studentii actuali nu cunosc nici regulile gramaticale ale limbii romane, au un lexic extrem de restrins si tehnici de invatare falimentare. Cit priveste cunostintele despre domeniul de licenta pe care si l-au ales, situatia devine cu adevarat grava“, a declarat prof.dr. Stefan Afloroaei, decan al Facultatii de Filosofie, din cadrul Universitatii „Cuza“.
Umflarea notelor incepe din liceu
„Pervertirea“ studentilor incepe din scoala generala si liceu. Unele manuale alternative, care au mai multe poze decit informatii, lipsa de motivare a cadrelor didactice, care sint platite foarte prost, dar si procesul de „umflare“ a notelor, practicat mai ales in licee, isi pun amprenta asupra calitatii candidatilor la calitatea de student. „Am fost recent intr-o inspectie la un liceu si am constatat ca umflarea notelor este deja obisnuinta. Presiunile exercitate de parinti si chiar de conducerea institutiei, dornica de rezultate cit mai bune pentru o pozitionare fruntasa a institutiei de invatamint, il determina pe profesor sa umfle uneori, exagerat, notele. In felul acesta, elevul nici nu se mai oboseste sa invete, stiind ca oricum obtine note mari“, a afirmat prof.dr. Mihai Toma, decan al Facultatii de Fizica din cadrul Universitatii „Al.I. Cuza“.
In concurs intra dosare si nu persoane
Daca in trecut invatamintul superior ii selecta doar pe cei mai buni elevi de liceu, astazi admiterea la facultate a devenit doar o formalitate, permitind tuturor absolventilor de liceu sa devina studenti. Din dorinta de a atrage un numar cit mai mare de studenti, majoritatea universitatilor au redus admiterea la un simplu concurs pe baza mediilor din liceu si a celei la bacalaureat. „Problema majora este ca absolut orice absolvent de liceu se poate inscrie la facultate, chiar si cei foarte slab pregatiti. Tragedia este ca noua modalitate de admitere, concursul de dosare, permite celor mai multi dintre cei inscrisi sa devina studenti“, sustine prof.dr. Stefan Afloroaei. Singurele facultati iesene la care s-au mentinut examenele de admitere, Automatica si Calculatoare, Arhitectura si Electronica si Telecomunicatii, au fost nevoite sa simplifice treptat examenul de admitere, pentru a permite cit mai multor studenti sa fie admisi. „Din moment ce nivelul absolventilor de liceu a scazut, si noi am fost nevoiti sa reducem dificultatea examenului de admitere pentru a le creste sansele de admitere“, mentioneaza decanul Facultatii de Automatica si Calculatoare, prof.dr.ing. Dan Galea. Interesul principal al universitatilor s-a modificat mult in ultimii ani. Prioritatea conducerilor vizeaza mai putin calitatea studentilor si mai mult cantitatea. Motivul ramine intotdeauna acelasi: cu cit au mai multi studenti, cu atit finantarea de la buget, dar mai ales cea de la taxa, este mai mare.
Fiecare student aduce bani de la buget
Daca in mod normal permisivitatea excesiva a sistemului de admitere ar trebui compensata de o exigenta ridicata pe parcursul anilor, cea mai mare parte a universitatilor ocoleste si aceasta regula. Selectarea pe parcurs a studentilor cu adevarat buni devine dificila din moment ce necesitatea mentinerii unui numar mare de studenti se pastreaza. „Conform sistemului de finantare aplicat in Romania, fiecare universitate este finantata in functie de numarul de studenti din fiecare an. Daca finantarea s-ar acorda in functie de numarul de locuri ocupate la admiterea din anul I, ne-am putea permite sa fim exigenti. Dar asa, cu o prea mare exigenta, am ramine fara studenti, si fara finantare“, a declarat prof.dr. Gerard Jitareanu, rectorul Universitatii Agronomice. Aceeasi idee este sustinuta si de conducerea Universitatii Tehnice. „Este de ajuns ca invatamintul tehnic este preferat in mare parte de studentii mediocri si slabi ai invatamintului liceal. Daca nu s-ar face «eforturi» reale pentru a fi mentinuti cit mai multi, ar trebui sa desfiintam facultatile“, a precizat prof.dr. Mircea Cozmanca, prorector al universitatii.
Doar ministerul poate taia nodul
Desi recunosc situatia deloc roza a calitatii invatamintului superior, cea mai mare parte a universitarilor par destul de reticenti in ceea ce priveste rezolvarea acestei situatii. In opinia celor mai multi, modificarea sistemului de finantare si reintroducerea examenului de admitere ar reprezenta principala modalitate de rezolvare a „crizei“. „Concursul de dosare incurajeaza non-performanta, iar sistemul de finantare o mentine pe tot parcursul facultatii. Indepartarea celor doua cauze ar putea readuce prestigiul invatamintului superior si garantia calitatii pentru orice absolvent“, sustine prof.dr. Ionel Mangalagiu. Responsabilitatea rezolvarii situatiei revine mai ales Ministerului Educatiei si Cercetarii, care la rindul lui reclama lipsa fondurilor necesare pentru reformarea invatamintului superior. „S-au purtat mai multe negocieri cu ministerul, dar mereu s-a ajuns la aceeasi concluzie: nu sint fonduri. In aceasta situatie, criza pare fara iesire. Dar nici nu putem introduce standarde ridicate si sa raminem fara studenti“, a subliniat prof.dr. Mircea Cozmanca.

Comentarii