Lovitura de palat, azi, in Consiliul Judetean

luni, 10 august 2009, 22:44
2 MIN
 Lovitura de palat, azi, in Consiliul Judetean

Consilierii judeteni ai PSD si PDL vor incerca astazi sa isi impuna punctul de vedere. Fara acordul presedintelui CJ, alesii vor sa il schimbe din functie pe liberalul Victor Chirila. Noul vicepresedinte al CJ ar urma sa fie ales democrat-liberalul Constantin Serban. Sedinta extraordinara vine la citeva zile de la semnarea unui protocol de colaborare intre filialele judetene ale PSD si PDL. Acordul a fost facut insa peste capul lui Constantin Simirad, presedintele CJ. Mai mult, intilnirea de astazi a fost convocata de consilierii judeteni ai PDL si PSD. Simirad spune ca va fi prezent la sedinta. La fel va face si vicepresedintele vizat de schimbare, Victor Chirila. "Eu merg sigur la sedinta. Nu au depus insa si o ordine de zi. S-a incalcat legea, pentru ca proiectele nu au fost depuse cu trei zile inainte de sedinta. Nu pot sa discut despre ce ar putea fi pe ordinea de zi. Astept sa vad si eu proiectele", a explicat Simirad.

Proiectele supuse dezbaterii au fost anuntate ieri. Vicepresedintele CJ, Constantin Adascalitei, a spus ca pe ordinea de zi se vor afla patru puncte. "Va fi un proiect de hotarire privind eliberarea din functie a lui Chirila. Va fi si un al doilea proiect prin care va fi ales un nou vicepresedinte de la PDL. Vom avea si un proiect privind unele masuri organizatorice la nivelul Consiliului Judetean si un punct pentru diverse", a declarat Adascalitei. El a continuat ieri si razboiul cu Simirad. Astfel, vicepresedintele social-democrat al CJ spune ca intentioneaza sa il actioneze in instanta pe Simirad. "Ii voi cere daune de un milion de lei pentru calomnie. El spune acum ca nimeni nu are ce sa ii faca. Este greu sa ii mai faci ceva, dar nu poti sa spui ca «dupa mine, potopul». Daca dupa sedinta de marti nu se revine la normalitate si nu primesc atributiile stabilite conform organigramei, il actionez in instanta. Sa plateasca el si familia lui, cu bunurile familiei, daca el nu intelege", a completat Adascalitei. Simirad pare a fi de saptamina trecuta singur impotriva tuturor colegilor de partid. Dupa semnarea protocolului de colaborare dintre PSD si PDL, presedintele Consiliului Judetean l-a atacat dur pe primarul Gheorghe Nichita, seful filialei judetene a PSD. Simirad era implicat de mai mult timp si intr-un conflict cu Adascalitei.

Comentarii