Matei Visniec, prezent miine si vineri la Iasi

marți, 27 martie 2012, 20:32
1 MIN
 Matei Visniec, prezent miine si vineri la Iasi

Incepind cu ora 18, la Galeriile „Pod-Pogor", Matei Visniec va fi invitatul manifestarii intitulate „O seara dedicata cuvintelor de dragoste". Scriitorul va lectura citeva pasaje literare proprii, momentul oferit de el fiind completat de actorii Emil Coseru si Octavian Jighirgiu, de la Teatrul National „Vasile Alecsandri". Cei doi actori vor citi din opera autorului stabilit in Franta. Matei Visniec se afla in tara in calitate de invitat special al editiei din acest an a Zilelor Francofoniei, marcate de luni si pina astazi inclusiv la Radauti, Suceava si Botosani. Pentru acest eveniment, Matei Visniec si trupa Mr. DELAGARE&CIE din Paris au pregatit un spectacol muzical inedit, ce va fi jucat si la Iasi, vineri. Spectacolul „La ville d’un seul habitant" („Orasul cu un singur locuitor"), dupa texte scrise de Matei Visniec (traduse in franceza de Nicolas Cavaillès), este o productie a Companiei DELAGARE&CIE. Acesta este oferit sub forma unui recital regizat de Mustapha Aouar. Publicul iesean il va putea urmari vineri, de la ora 19, in Aula Bibliotecii Centrale Universitare. Tot vineri, Matei Visniec va conferentia pe tema „Zilele francofoniei: o sarbatoare a identitatii", incepind cu ora 11:30, in Aula Magna a Universitatii „Alexandru Ioan Cuza".

Comentarii