Micutii bolnavi de cancer, pusi sa stea zile in sir in spital pentru o banala injectie

marți, 26 aprilie 2011, 20:58
3 MIN
 Micutii bolnavi de cancer, pusi sa stea zile in sir in spital pentru o banala injectie

Medicii din cadrul Spitalului de Copii sustin ca Ministerul Sanatatii chinuieste inutil copiii bolnavi de cancer din judetul Iasi, dar si din judetele alaturate. Doctorii spun ca noua masura prin care copiii sint obligati sa isi ia tratamentele injectabile din farmaciile cu circuit inchis din spital este atit in detrimentul pacientilor, cit si al spitalului.

Daca pina la 1 aprilie copiii isi puteau procura medicamentele injectabile de la orice farmacie cu circuit deschis, de luna aceasta ei trebuie sa vina la spital pentru a-si primi medicamentele. Acest lucru ar ingreuna atit activitatea copiilor, cit si a familiei lor, avind in vedere ca trebuie sa vina la spital cite patru-cinci zile pe luna pentru a face o singura injectie pe zi, conform doctorilor.

Aglomeratie inutila

"Aceasta injectie nu este una intravenoasa, ci este subcutanata, adica sub piele. O poate face si medicul de familie, se poate face si la dispensarul de unde este copilul. Nu ar trebui sa se deplaseze in fiecare luna patru-cinci zile la rind copilul cu tot cu insotitor sau sa stea aproape o saptamina in spital pentru o banala injectie pe zi. Sa isi dea peste cap si scoala si sa cheltuiasca bani pe drumuri. Cind era luata reteta din farmaciile cu circuit deschis, copiii mergeau la ei acasa si faceau injectiile la dispensar, daca nu puteau ajunge in ambulatoriu. De ce sa tii internat un om pentru o simpla injectie?", a declarat dr. Ingrid Miron, sefa Clinicii de Oncologie din cadrul Spitalului "Sf. Maria".

Doctorii sustin ca medicamentele injectabile au rolul de a creste globulele albe in urma tratamentului cu chimioterapie. Perioada in care se aplica acest tratament este numita "remisie" si, daca dupa trei ani si jumatate boala nu reapare, atunci copilul este considerat vindecat.

Medicii afirma ca noul regulament este si in detrimentul spitalului, intrucit in sectie sint doar 40 de paturi care deservesc toti cei 150 de copii aflati in tratament oncologic. Doar 20 dintre ei au nevoie de aceste medicamente injectabile din farmacia cu circuit inchis, insa in cazul unei internari continue ar putea ocupa patul unui copil care are nevoie de perfuzii si pe care nu le-ar putea face la dispensar. Chiar si spitalizarea de zi cu tratament in ambulatoriu ar insemna costuri mari, de citeva sute de lei per pacient. Banii sint decontati de catre Casa de Asigurari, insa medicii spun ca sistemul sanitar ar putea face economie daca nu ar fi necesare internarile.

Seful DSP: Afara exista riscuri

Pe de alta parte, oficialii Ministerului Sanatatii declara ca tratamentul oncologic nu poate fi facut in afara spitalului, din cauza riscurilor. "Aceste medicamente sint foarte toxice, tratamentele injectabile se fac doar in centrul de Oncologie in care se desfasoara Programul National de Oncologie. Exista medicamentele in spital, copiii pot face injectiile in ambulatoriu, cu internare de zi sau continua. Totul este decontat  de catre Casa de Asigurari, nu se pot face acasa sau la dispensar astfel de tratamente pentru ca exista riscuri", a explicat dr. Vasile Cepoi, seful Directiei de Sanatate Publica.

Acesta a adaugat ca si inainte de a fi luata masura tratamentul trebuia sa fie administrat tot in spital si ca nu se schimba nimic in acest sens.

Comentarii