Noi reglementari in traficul din oras

joi, 19 iulie 2012, 22:48
2 MIN
 Noi reglementari in traficul din oras

Membrii Comisiei de Circulatie au luat ieri mai multe decizii care vor modifica si mai mult traficul in Pacurari, Canta, Pacurari sau Elena Doamna. Edilii au hotarat sa introduca sens unic pe strada Niciman, dinspre Pacurari spre Canta. Strada Octav Bancila ramane inchisa pana la finalizarea lucrarilor la reteaua de canalizare si la pasajul ononim, adica cel putin pana in februarie 2014. „Pe strada Octav Bancila, lucrarile la canalizare vor dura mai bine de o saptamana. Sper sa terminam in maximum doua saptamani. Ulterior, strada va fi inchisa o mai lunga perioada de timp. Dupa devierea retelelor, urmeaza constructia pentru fundatiile podului", a declarat viceprimarul Mihai Chirica. Schimbari in trafic au fost anuntate si pentru soferii care circula dinspre Gara spre iesirea din oras. In zona intersectiei cu strada Octav Bancila, acolo unde se lucreaza la un camin, vor fi infiintate doua benzi de circulatie pentru sensul de iesire din oras.

Din cauza lucrarilor pe strada Elena Doamna, s-a decis sa se reintroduca circulatia in dublu sens pe strazile Ornescu si Ghica Voda. Soferii ar trebui sa ajunga mai repede pe bulevardul Tudor Vladimirescu, C.A. Rosetti si din intersectia de la Hotel Europa la Tribunal, bulevardul Anastasie Panu sau Podu Ros. Strada Elena Doamna va ramane inchisa pe sensul de urcare, de la intersectia din Bucsinescu la Hotel Europa, din cauza lucrarilor de schimbare a liniilor de tramvai. Santierul va dura 60 de zile. Alte santiere sunt anuntate si in Copou. Muncitorii angajati de Primarie au inceput ieri sa frezeze asfaltul de la rond Triumf pana la Fundatie, pe toata lungimea carosabilului. Dupa aceasta etapa, vor incepe lucrarile de asfaltare. Si strazile Plaiesilor si Columnei din Dacia au intrat in santier, iar pana pe 20 august vor fi terminate lucrarile de asfaltare a strazii Sarmisegetuza.

Primaria a luat ieri decizii si pentru calatorii din mijloacele de transport in comun. Pentru iesenii care se deplaseaza des in cimitire, edilii au decis sa infiinteze pentru zilele de sambata si duminica o linie RATP dinspre Targu Cucu spre Cimitirul „Sf. Petru si Pavel". Un microbuz va circula in fiecare zi de weekend de la ora 7, la ora 18, avand o frecventa de o cursa pe ora. „Am luat decizia ca pe perioadele de sambata si duminica sa fie un traseu de transport in comun dintre Targu Cucu spre Cimitirul Petru si Pavel. E o dorinta mai veche a celor care au interes sa ajunga in zona. Traseul va avea o frecventa de o ora", a mai spus Chirica. Iesenii care vor dori sa ajunga in cimitirul Eternitate vor avea la dispozitie o noua statie RATP in CUG in dreptul magazinului Turbozone.

Comentarii