Noua ani de inchisoare pentru inchirierea in fals a unui apartament

luni, 12 aprilie 2010, 21:38
1 MIN
 Noua ani de inchisoare pentru inchirierea in fals a unui apartament

Doi tineri acuzati ca au inchiriat un apartament mai multor persoane in acelasi timp au fost condamnati ieri de magistratii de la Judecatoria Iasi. Astfel, Cristian Surcel (28 de ani), din Hunedoara, a fost condamnat la 9 ani si 6 luni de detentie, in vreme ce Daniel Munteanu (26 de ani), din Brasov, a primit o pedeapsa de doi ani de inchisoare, cu suspendare.

Conform procurorilor, in februarie 2006, Cristian Surcel si Daniel Munteanu au inchiriat un apartament pe soseaua Arcu, din Iasi. Anchetatorii au precizat ca acestia au facut rezervare pe internet pentru inchirierea apartamentului cu citeva zile inainte, folosindu-se de numele unei alte persoane, a carei carte de identitate fusese furata.

Oamenii legii au mentionat ca cei doi au inchiriat apartamentul in regim hotelier, pentru 3 zile, in perioada 22 – 24 februarie, si, imediat dupa ce au semnat contractul de chirie, au dat anunt intr-un ziar si l-au oferit spre inchiriere. Astfel, fiecare avea rolul bine stabilit la intilnirile cu viitori chiriasi.

Procurorii au precizat ca Munteanu se prezenta ca proprietar al locuintei si le prezenta apartamentul, iar Surcel se prezenta ca fost chirias, ce urmeaza sa elibereze locuinta. Avansul de la viitori chiriasi varia intre 150 si 240 de euro. In momentul in care dadeau avansul, victimele primeau un set de chei, acestea urmind a ocupa apartamentul dupa ce actualul "chirias" ar fi eliberat locuinta. Procurorii au mentionat ca, in acest mod, cei doi tineri au reusit sa insele patru persoane.

Comentarii