Noul rector de la „Cuza”, ales din primul tur

duminică, 17 februarie 2008, 21:09
4 MIN
 Noul rector de la „Cuza”, ales din primul tur

Universitatea "Al.I.Cuza" si-a ales noul rector, succesorul lui Dumitru Oprea. Alegerile nu au adus insa nici o surpriza, ales din primul tur de scrutin fiind profesorul Vasile Isan, cotat dinainte cu cele mai mari sanse de reusita.

Echipa manageriala si-a pastrat si ea vechea formula, cu mici schimbari. Astfel, vechii echipe i s-au mai alaturat prof.dr. Carmen Cretu, aleasa ca succesoare a Luminitei Iacob la prorectoratul  pentru probleme studentesti, si prof.dr. Gheorghe Iacob pentru un prorectorat nou infiintat – privind mastere si doctorate.

Obiectivele alesului

Dupa sedinta senatului academic de aproximativ doua ore si jumatate, desfasurata simbata dimineata, Vasile Isan a cistigat fotoliul de rector cu 38 de voturi pentru, mai mult decit au acumulat ceilalti doi candidati la un loc. Ultimul clasat a fost prof.dr. Ovidiu Carja, decanul Facultatii de Matematica, care a primit 11 voturi, celalalt pretendent, prof.dr. Dan Cristea, prodecanul Facultatii de Informatica, primind 21 de voturi. Un singur vot a fost anulat, un senator votind pentru doi candidati.

"Obiectivul meu si, sper si al echipei manageriale, este sa aducem universitatea la un nivel de top mondial. Clasamentele din acest domeniu nu sint asemenea celor din sport, dar reflecta o tendinta care s-a transmis din mediul afacerilor: competitorul si competitia", afirma Vasile Isan.

Noul rector a preferat sa faca echipa tot cu vechea conducere manageriala. Astfel, in fruntea prorectoratului de cercetare stiintifica a fost propus de Isan si reales de Senat, cu 70 de voturi si o singura abtinere, tot prof.dr. Gheorghe Popa, de la Facultatea de Fizica. Prof.dr. Constantin Salavastru si-a pastrat titulatura de prorector cu activitatea didactica, desi nu se astepta sa fie reales: "Dimineata am venit si am sters tot din calculator", a marturisit el cu zimbetul pe buze.

Alti doi membri realesi din vechea echipa sint preotul prof.dr. Gheorghe Popa, tot pentru strategie universitara, cu 68 de voturi pentru, 2 abtineri si un vot anulat, si prof.dr. Henri Luchian, cu 64 de voturi.

Singurul prorectorat care si-a schimbat sefia este cel de probleme studentesti, fostul prorector, prof.dr. Luminita Iacob, refuzind sa mai faca parte din Senat. Astfel, in locul ei a fost votat tot un cadru didactic de la Facultatea de Psihologie si Stiinte ale Educatiei, respectiv prof.dr. Carmen Cretu, in defavoarea conf.dr. Corneliu Iatu, de la Facultatea de Geografie si Geologie, propus pentru aceeasi functie. Cretu a cistigat prorectoratul cu 39 de voturi pentru, contracandidatul ei primind numai 30, 2 voturi fiind anulate.

Senatul a decis si instituirea unui nou post de prorector, pentru mastere si doctorate. In aceasta functie a fost ales prof.dr. Gheorghe Iacob, din cadrul Facultatii de Istorie, cu 68 de voturi. Pentru functia de secretar stiintific a fost ales, in locul lui conf.dr. Mircea Nicoara, directorul Gradinii Botanice, Catalin Tanase, profesor la Facultatea de Biologie. In sedinta de alegeri a fost validat de catre senat si reprezentantul studentilor in biroul senat – Daniel Juravle, din cadrul FEEA, care a obtinut votul de incredere din partea a 63 de senatori.

Oprea a fost mai mult decit incintat de rezultatul alegerilor. "Cred ca a fost si un semn de multumire adus vechiului Senat, doua treimi din actualul Senat fiind si in vechiul Senat. Nu s-a intimplat nimic altceva decit o predare de stafeta", a fost mesajul rectorului Oprea, care va ramine in fruntea institutiei pina la validarea lui Vasile Isan de catre ministrul Educatiei.

Oprea si-a prezentat bilantul

La finalul celor doua mandate ale sale, rectorul Oprea si-a bifat bilele albe. Cit timp s-a aflat in fruntea universitatii, institutia a trecut la sistemul Bologna, studiile fiind impartite in urma cu trei ani pe cicluri (licenta, masterat si doctorat).

Printre realizarile in plan didactic, rectorul a mai mentionat ca a impus o modalitate de notare a studentilor potrivit curbei lui Gauss – adica respectindu-se proportionalitatea fiecarui interval de note – iar studentii pot trece semestrial de la regimul cu taxa la buget si invers, in functie de rezultatele obtinute in semestrul precedent. In planul cercetarii, in ultimii patru ani, profesorii si doctoranzii de la "Cuza" au realizat 30 de proiecte internationale de aproximativ un milion de euro. In ultimii opt ani veniturile institutiei au crescut de la 16 milioane de lei in 1999, la 270 de milioane in 2007, a mai spus Oprea.

El spera ca vor fi continuate cele doua proiecte ale sale, pe care s-a axat in ultimii patru ani: integrarea pe verticala a educatiei, de la cursurile gradinitei si scolii "Junior", la cursurile de formare continua, toate sub marca Universitatii "Cuza", si integrarea pe orizontala – prin largirea domeniilor de studii, "dind nastere unei universitati complete, ceea ce a fost in Iasi universitatea la inceputuri, acesta fiind un proiect mare ce trebuie condus in anii urmatori".

Comentarii