Nu se mai elibereaza carduri de sanatate

marți, 17 februarie 2009, 23:26
1 MIN
 Nu se mai elibereaza carduri de sanatate

Asiguratii vor putea primi in schimb un certificat inlocuitor, care ii va asigura de aceleasi drepturi ca si cardul. Contractul CJASS cu firma care facea cardurile a expirat pe 31 ianuarie, fapt pentru care a fost intrerupta livrarea cardurilor catre Casa de Asigurari.

"Asiguratii vor putea depune in continuare cereri pentru cardul european de sanatate. Singura problema este ca nu vor primi un card, ci un act inlocuitor. Cu el vor avea aceleasi beneficii pe care le asigura cardul", a declarat ec. Cristian Lapusneanu, presedintele CJASS Iasi.

Iesenii vor primi actul in cel mult doua zile, si nu in sapte, atit cit trebuiau sa astepte pentru card. Cardul european de sanatate este un act doveditor al calitatii de asigurat in tarile membre ale Uniunii Europene. In baza lui, iesenii pot beneficia de tratamente medicale de urgenta in tarile din UE, banii urmind a fi decontati de CJASS.

In fiecare luna, CJASS primeste cite aproximativ 500 de cereri de eliberare a cardului european, exceptie facind lunile de vara, cind numarul cererilor creste la aproximativ 700.

Totodata, aproximativ 100 de carduri solicitate la sfirsitul anului trecut nu au fost ridicate de la sediul Casei de Asigurari.

Comentarii